Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 37

Ziua asta a trecut foarte repede, astfel ca balul a inceput destul de rapid. Eu stau pe tronul care a fost candva al mamei mele, iar in stanga mea se afla Arthur, pe tronul care a fost al fratelui meu si al tatalui meu. Toata seara l-am privit pe Stefan care a refuzat toate dansurile la care a fost invitat.

- Cred ca Stefan are ceva sa iti spuna! zise Arthur, evitand sa ma priveasca.

Ma ridic fara voie si ma indrept inspre Stefan. Trec prin miile de perechi de dansatori care roiesc pe ringul de dans pana ajung in dreptul lui. Mi-a fost atat de dor de el! Privesc cun privirea lui ma acapareaza, insa e plin de dezamagire.

- Riette, cred ca noi doi avem de vorbit!

Stefan se ridica brutal de la masa si ma trage dupa el. Bine ca nu ne-a observat nimic. Oh, stai, cred ca a folosit teleportarea. Ajungem in dreptul gradinii vrajitorilor, locul cel mai sacru pentru cei din specia mea.

- De ce? intreaba el succint, iar eu deja ma pierd printre cuvinte cand ii aud vocea taioasa, exact ca aceea pe care o avea cand l-am cunoscut eu.

- Stefan, nu puteam permite sa te pierd..

- Pentru asta m-ai mintit in halul ăsta?

Din ochii lui incep sa iasa lacrimi amare. Vreau sa i le sterg, insa el imi blocheaza mainile puternic.

- Henriette, te intreb de ce m-ai fraierit cum ai vrut tu! Ti-am spus ca sunt vulnerabil in fata ta, esti singura persoana care conta pentru mine. Acum, in fata mea, esti un nimeni, un gunoi!

Cuvintele lui dor mai rau decat as fi crezut vreodată.

- Intotdeauna te-am iubit si vreau sa stii ca asta nu se va schimba vreodata...

- Scuteste-ma de scuzele tale, târfo! spune el zeflemitor.

Doare atat de tare!

- Stefan...

- Proasto, ti-ai permis sa te joci cu mine! pufneste el. Esti un gunoi, un trofeu care pana la urma urmei a ajuns in patul meu! ranjeste el.

Oh, ma jigneste ingrozitor.

- Nu inteleg ce vede frate-mi-o la tine! Totusi, intotdeauna a obtinut ce si-a dorit. Uite, esti sotia lui!

Doare atat de rau!

- Stefan, te rog! incep eu sa plang, dar el isi da ochii peste cap.

- Am auzit ca esti si insarcinata. Iti doresc toate cele bune, sa mori in chinuri! Eu unul nu vreau sa te mai vad vreodata. Sper ca acel copil sa iti demonstreze ce monstru esti cu adevarat!

Isi flutura pelerina si dispare. Nu... doare atat de rau! M-am asteptat sa nu mai contez pentru el, insa nu voiam sa imi spuna asta. Poate imi va fi usor si mie sa il uit, poate ca asta a trebuit sa fie. Incep sa plang in hohote, patandu-mi rochia alba de mireasa care lumina in intunericul puternic care impanzea natura. Aud o cioara croncănind pe langa mine. E clar, chiar si natura sufera alaturi de mine. Multumesc, mama-natura, macar tu mai esti langa mine! Ma asez pe un leagan si incep sa plang amarnic. S-a terminat, Stefan a renuntat la mine definitiv. E bine, dar e rau. E bine, dar e dureros.

Deodata, simt doua maini pe umerii mei. Cand ma intorc, il vad pe David. Doamne, cat mi-a lipsit baiatul ăsta! Ma ridic in picioare si ma reped inspre el. Il cuprind intr-o imbratisare călduroasă. E putin surprins la inceput, insa accepta repede.

- Nu, nu vreau asta! Cred ca voi ajunge sa il uit din cauza ca mi-a spus toate acele cuvinte.

- Nu e o greseala, Riette, dragostea e frumoasa, dar e si dureroasa. Ti-am promis ca voi fi mereu alaturi de tine, atunci cand vei avea nevoie.