Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 3

Impactul cu pamantul nu inceta sa apara. M-am lovit si totusi nu am lesinat asa cum ma asteptam. Deschid ochii incet, neluand in considerare sansa de a fi vazuta sau chiar de a ma lovi cu privirea de print. Spre surprinderea mea, descopar usor ca el nu era acolo, astfel ca încerc sa ma ridic, privind locul intunecat in care ma aflam. Nu imi dau seama de nimic, nu stiu ce se petrece cu mine. In ce lume traiesc?

Ma ridic incet si privesc cum luna lumina intreaga bolta cereasca. Sunt singura, ranita, pe scurt, a nimanui. Eram convinsa ca asa va fi, nu aveam cum sa fiu atat de iubita de cineva. Nici macar nu imi aduc aminte cine m-a crescut, totul e in ceata pentru mine. Nu sunt in stare sa pasesc, oh, grozav. Fraierul ala care se da print ma lasa aici, eu nu stiu unde sunt si ce caut. Bine, fie, ii arat eu lui, deja stiu ce sa fac.

Incerc sa ma târăsc, iar chestia asta de facut pe râma se pare ca da roade. Sunt groaznic de ranita, nu ma pot vindeca repede si nu stiu de ce am senzatia ca necazurile mele abia acum incep. Imi ridic privirea si zaresc o lumina in al doilea cel mai mare turn al palatului. Oare ce o fi acolo? Printul a spus ca vrea sa ma omoare, insa nu pare deloc asa. Chiar atat de complicata a devenit viata mea? Aud un zgomot si imi îndrept privirea inspre poarta principala care ducea in acest colt al palatului. Il vad pe capitan fugind inspre mine, ceea ce ma face sa zambesc slab, dar sincer.

- Henriette, esti bine? vine el fugind inspre mine.

- Nu stiu... oftez eu, iar el face un gest neasteptat: isi infasoara bratele in jurul taliei mele.

Simt cum incep sa tremur. Nu doar ca totul se zbate în mine, insa simteam ceva nou: sentimentul de protectie. Acest capitan ma facea sa ma simt mai mult decat in siguranta, ma facea sa mai am speranta la a trai. Ma ia in brate, ridicandu-ma puternic si incepu sa mearga inspre acel loc de unde venise.

- Nu sunt grea? ma ia gura pe dinainte, pe un ton slabit.

- Esti usoara ca un fulg, puisor! zambi el inocent.

Ah, zambetul lui de inger! Ups, daca si el citeste ganduri?

- Probabil te intrebi ce s-a intamplat adineauri. Pai...

- Tu si printul va cunoasteti de ceva vreme, nu-i asa?

Capitanul încuviințează.

- Eu si Stefan suntem foarte apropiati. Mai bine spus... eram...

Poftim? I-a spus cumva pe nume? Asa il cheama?

- Capitane...

- Nu vreau sa ma intrebi despre el daca se poate...

Ah, doar la asta imi sta gandul, trebuie sa imi ocup mintea cu ceva daca nu vreau sa lesin in bratele lui de durere.

- Cum de nu te-a spintecat dintr-o singura lovitura la cum i-ai vorbit?

Capitanul incepe sa rada cristalin, iar imediat după, fata lui e incununata de un zambet.

- Nu are voie sa ma contrazica, nu ii permit asa ceva.

Stai asa, printul poate fi calcat in picioare? Daca capitanul o face, sigur o pot face si eu! 1-0 pentru mine, draga print! Daca mai stau mult pe aici inainte de moarte, poate reusesc sa te fac sa innebunesti ca fiind o fantomă. Bingo!

- Atunci... de ce pareati amandoi atat de... inversunati? intreb eu silabisind toate cuvintele.

- E o poveste pentru alta data, Henriette! spune capitanul, refuzand sa ma mai privească. Acum, ceea ce e important, e sa iti tratam rănile astea.

- Trebuie sa fi cineva mai important decat pretinzi ca esti... soptesc eu, iar el isi intoarce automat privirea inspre mine.

- Nu zău...