Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 91 ~ Volumul 2

Suntem în cea mai mare arenă a capitalei. Urmează să mă duelez cu probabil cel mai de temut bărbat al acestui regat, însă nu văd altă metodă de a-mi dovedi puterea. Sunt sigur în forțele proprii, nu sunt atât de sigur că voi câștiga, dar sunt sigur că voi câștiga încrederea supușilor mei, am nevoie de asta.

- Gata? Atacă tu întâi! strigă el, însă eu nu fac niciun pas.

Văzându-mi reacția, se apropie de mine și își împinge direct pumnul înspre burta mea, însă mă feresc la timp. Barez următoarele lovituri. Trebuie să recunosc că e destul de bun. Fac o roată în jurul arenei și tot ceea ce fac e doar să mă apăr, încă nu am reușit să fac altceva. Nu mi-a ieșit niciun atac până acum.

- Eu zic să renunți, puștiule! spune el, privindu-mă în ochi, iar eu îmi dau jos gluga, lăsându-mi masca la iveală.

Se uită puțin lung la masca mea, însă nu încetinește a mă ataca.

- Cine ești? întreabă el, dar eu barez atacul lui și îi răspund abia apoi.

- Parcă întâia oară trebuie să mă bați ca să fac ce spui tu! spun eu, atacându-i brațul imediat, iar mai apoi sar peste el, punându-i mâna pe gât și dându-i un semn că a pierdut, cu toate că el se trântește înspre pământ.

Stătea deasupra mea, însă nu avea suficientă forță în brațe pentru a ajunge înspre gâtul meu. Inspir adânc și răstorn situația, acum eu aflându-mă deasupra lui, iar mâna mea strânge gâtul lui puternic, până în momentul în care ne rostogolim și ne strângem de gât reciproc.

După mine, asta e remiză. În orice moment celălalt poate ceda și să descoperim că murim acolo. Îmi asum riscul, cu toate că străbunicul nu e de aceeași părere cu mine, și văd asta când văd ca Andrew și cu întreaga armată ajung lângă mine, prima mea reacție fiind să îmi dau ochii peste cap.

- Majestatea Voastră! strigă Andrew, moment în care încerc să înghit în sec și reușesc pentru că adversarul își ia mâinile de pe gâtul meu.

- Majestatea Sa, regele? spune acesta sacadat și șocat, moment în care îmi retrag mâinile de pe gâtul lui, privindu-l cu un zâmbet tâmpit pe față.

Andrew îmi ridică mâna pentru a mă ridica, iar câțiva soldați mai pricepuți vor să se apropie de mine pentru a-mi asigura protecția, însă le fac semn că sunt bine. Întind mâna pentru a-mi ajuta adversarul să se ridice, însă acesta refuză ajutorul meu și ajunge în genunchi.

- Nu e de mirare că nu am reușit să vă înving, sunteți temutul Lup Însângerat! spune el, Andrew apropiindu-i de el și dându-i o palmă, dar eu îi fac semn să se dea înapoi, iar după câteva proteste încuviințează.

- Așa se vorbește cu Majestatea Sa? aud vocea cutremurătoare a lui Andrew, însă mă întorc înspre el și îi arunc o privire acidă, iar el tace.

- Nu am pretenții să fiu tratat precum un rege de cineva așa ca tine! spun eu zâmbind. Cum te numești?

Bărbatul își ridică privirea confuz, cu o vizibilă părere de rău în ochi.

- Dereck, Majestatea Voastră!

- Vreau să vii pe postul de Căpitan la palat! spun eu nonșalant, iar el își ridică privirea înspre mine, zâmbind.

- Cum să refuz o asemenea ofertă? Voi avea în sfârșit banii necesari pentru a-mi susține familia! spune el fericit.

- Majestatea Voastră, nu puteți chema pe oricine drept Căpitan! spune un ofițer, însă eu îmi ridic privirea impunător înspre el, moment în care el realizează cui i s-a adresat.