Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 56 ~ Volumul 2

Au trecut cinci ani de când sunt în tabăra de antrenament. Cinci ani de când nu mai știu nimic de copiii mei, cinci ani în care mereu am sperat că ei sunt bine și nu au pățit nimic. Acum am înțeles perfect prin ce a trecut Dustin. Chiar dacă sunt femeie, nu am fost privată de niciun tratament special. Am avut parte de cele mai îngrozitoare chinuri, însă am supraviețuit. Am supraviețuit pentru că mai am ceva de împlinit. Trebuie să îmi văd copiii în siguranță și pe bastaradul ăla distrus pentru a putea închide liniștită ochii. Întocmai cum a spus și Dustin, am ajuns ă fim o mână de oameni în serviciul ministrului. Ce face un om cu influență! Ce face dispariția puterilor! Acum, de când cu trandafirii, fiecare luptă pentru a supraviețui. Și cum altfel dacă nu să atace tronul, adică puterea? Fiecare încearcă să se alipească de cineva cu putere pentru a putea supraviețui. E o tactică. E o demonstrație cum că oamenii sunt atât de schimbători și de manipulanți. 

Gândurile mele sunt întrerupte de faptul că apare George, omul meu de încredere.

- Ați primit scrisoarea asta!

O deschid și mă îmbucură enorm ceea ce văd. e un singur cuvânt, dar știu cine mi-a trimis-o și de ce.

- Ce scrie? întreabă George, curios ca întotdeauna.

Hai!

- Nimic important! rup eu hârtia în bucăți. Adu-l pe Pegasus, mă întorc în capitală! 

Îmi iau sabia de lângă copacul pe care stăteam sprijinită și fug înspre camera mea să îmi strâng lucrurile. În sfârșit, după atâta amar de vreme, am fost chemată în capitală. 

* 

Odată ajunsă, mă opresc direct la reședința lordului. Sper că Dustin și Angel sunt aici și sunt în siguranță. Descalec și îl dau pe Pegasus pe mâna celui mai apropiat soldat. Mă apropii de ușa și anunț că am ajuns. Lordul deschid ușa, iar eu urmează să am o discuție între patru ochi cu cel pe care îl urăsc atât de mult încât l-aș sugruma chiar aici, însă am nevoie de el pentru a ajunge unde vreau. Nicidecum Iceland-ul nu va fi al lui.

- Mă bucur să văd că v-ați întors în viață, Alteță!

- Nu te așteptai la asta, nu-i așa? spun eu, sorbind din ceaiul din fața mea.

- Sincer, credeam că veți muri la ce tratament istovitor ați avut de îndurat, însă se pare că aveți o tărie de caracter de fier!

- Nu trebuie să vă îngrijorați pentru mine, am motive suficient de clare pentru care să nu mor încă! spun eu, ridicându-mi privirea malefic.

- V-ați schimbat mult, Majestatea Voastră! chicotește ministrul.

- Așa e, m-am schimbat suficient de mult cât să conștientizez că nu sunteți decât un necioplit care mi-a amenințat fiecare rudă pe care o mai am! spun eu nereținută.

Zăresc rapid cum pumnul acestuia se încleștează.

- Totuși, pun eu paie pe foc, să fiți un cățel în mâna reginei nu e atât de îngrozitor, nu-i așa? spun eu zâmbind inocent, dar când îl văd că se ridică nervos, scot sabia din teacă și i-o pun la gât rapid. Cândva o să vă mulțumesc, însă acum vreau un singur lucru de la dumneavoastră! spun sec. Unde sunt copiii mei?

Un lucru s-a adeverit, ministrul acesta se teme de moarte. Se citește în ochii lui teama că se vede cu sabia pusă la gât. Oricum, rapid, acesta îmi arată înspre capătul holului. Îi iau sabia de la gât și îl împing în partea opusă a camerei. Gonesc înspre cameră. Sper ca ambii să fie acolo! 

Deschid ușa timid și îl văd pe Dustin citind. Angel se repede înspre mine și mă strânge în brațe, pe când Dustin nu se mișcă. Vai, ce s-au maturizat de când nu i-am văzut! S-au schimbat enorm! Pe Dustin sunt sigură că nu îl mai recunosc. Totuși, am încredere că nu s-a schimbat prea mult și în atitudine.