Regatul Inimilor de Gheață

Capitolul 90 ~ Volumul 2

Îmi privesc unchiul șocat. Mă bucur că nu mi-am cunoscut bunicul la ce fel de persoană prefăcută și machiavelică e. Când mă gândesc că David a stat și a încercat să fie câinele tatălui meu realizez ce viață plină de greutăți a avut, având nevoie de cea mai puternică răbdare.

- Dustin, aud vocea mamei mele și mă întorc instant înspre pat, vino mai aproape!

Vocea ei sacadată îmi marchează starea de spirit. Mă apropii de ea, ascultându-i întocmai semnele.

- Dustin, vei fi un rege minunat! încearcă mama să zâmbească. Să nu negi dragostea și să nu porți pică tatălui tău pentru că mi-a făcut asta! Aveți grijă de voi! aud vocea mamei mele, care își îndreaptă privirea înspre David, pentru ca mai apoi să își închidă ochii pe vecie.

Sunt dărâmat. Deși par un caracter de fier, trebuie să recunosc că nu mi-am iubit mama precum mi-am iubit tatăl, și totuși moartea ei mă termină psihic. Sunt practic un orfan incurabil acum, am rămas total fără familie. Acum, nu îmi rămâne decât să mă răzbun.

- Dustin, aud vocea stinsă a lui David care lasă mâna mamei din a lui, e momentul să strălucești! spune el, acoperind corpul mamei cu un cearceaf alb. Abdic, în favoarea ta. Pentru a te putea pune cu Bryan, ai nevoie de putere. Eu nu mai am mult de trăit, mă voi retrage în dimensiunea umană și voi trăi ultimele mele clipe acolo, în singurătate. Singurul motiv pentru care hoinăream pe aici era Riette. Acum că ea nu mai e, voi da tronul celui care îl merită, celui care a fost mereu ca fiul meu, adică ție. O singură rugăminte am, ia-o de soție pe Alexandra.

Îmi ridic privirea înspre el. Dacă stau să analizez toate datele, o corvoadă de soție precum Alexandra nu ar trebui să fie o problemă atâta timp cât mă pot răzbuna pe Bryan. Momentul răzbunării a sosit, frate!

*

David e plecat de câteva zile, iar eu voi fi încoronat în câteva ore. Mama a fost înmormântată în stil mare, iar eu am hotărât să fac ca moartea ei să nu fie în zadar. Nu vreau să îmi plâng de milă că mama mea tocmai a murit, încerc să iau asta cât mai general și să nu îmi pun sufletul acolo. Aș fi prea marcat dacă m-aș gândi cu inima acolo, însă relativ, rațiunea e mult mai utilă în acest moment. Prefer să gândesc cu capul decât să îmi las inima să zburde, mai ales în situația mea.

- Dustin, vreau să vorbesc cu tine!

Eveline intră în încăpere, privindu-mă cu niște ochi deosebit de obosiți. Se apropie de mine încet, motiv pentru care o privesc deosebit de dezinteresat.

- Ce vrei? întreb sec.

- Sunt însărcinată! Acesta e motivul pentru care am ajuns aici, sarcina mea a deviat drumul din dimensiunea umană!

E însărcinată? Atunci are sens de ce se simțea așa de slăbită.

- De ce îmi spui mie că ești însărcinată? Du-te și spune-i soțului tău, mai mult ca sigur abia așteaptă vestea asta!

- Eveline, dragă, aparent am auzit vestea cea mare! spune Bryan apărând în cadrul ușii, moment în care îmi încordez pumnii. Am ajuns și eu la încoronarea ta, prim-ministre! spune Bryan rânjind, venind și prinzând-o pe Eveline de talie.

- Fii binevenit! spun eu încercând să par cât mai natural.

- Mulțumesc pentru călduroasa primire! spune el zâmbind. Draga mea, hai să mergem și să îl lăsăm pe viitorul rege să se aranjeze!

Cei doi părăsesc camera, iar eu următorul lucru pe care îl fac în momentul în care se închide ușa e să trântesc pe jos primul lucru pe care îl prind la mână. Cum se face că idiotul ăla mereu scoate diavolul din mine? Mor când îl văd, și aș sări permanent pe el la bătaie. Eh, după noaptea asta, m voi asigura că îi vine sfârșitul. Încet și sigur, ca să sufere așa cum merită.