Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 8

Încercarea mea de a afla de unde vine zgomotul eșuă. Trebuia să îl părăsesc pe rege, ceea ce și fac. Ies din cameră, însă nu se mai aude nimic. Inspir și expir de trei ori pentru a mă calma, lucru care funcționează. Sunt convinsă că voi afla ceea ce se petrece... BOOM! Din nou bubuitura îmi asurzește urechile. Se auzea de la etaj, asta e sigur. Îmi îndrept repede picioarele într-acolo, cu toate că simt clar cum acestea ar avea de gând să mă lase la greu. Străbat scările de marmură și o iau rapid la stânga. Partea aceasta de hol era total necunoscută pentru mine, însă nu am de gând să mă dau bătută. Cred că înainte să mor voi cunoaște întreg palatul. Ajung în fața unei uși uriașe. Grozav, holul prezintă o înfundătură. Senzațional! Bubuitura se aude din nou, mult mai tare decât înainte, semn că mă apropii. Dacă luptă căpitanul cu prințul, cei doi frați, sigur îmi voi da o palmă. BOOM! Bun, zgomotul vine de dincolo de ușă. Inspir și mă pregătesc să deschid ușa. Apăs pe clanță, iar ușa îmi înfățișează un prinț care lovea ceva cu putere, însă purta masca, ceea ce îl făcea puțin mai neînfricoșător. 

- Ce faci? șoptesc eu, iar prințul se uită la mine inocent.

- Nu te privește, păpușă! Dar, tot vreau să îți provoc puțină durere, așa că îți voi arăta!

Își pune piciorul sub acel ceva pe care îl împinge în partea dreaptă. Era un om, acum realizasem. Totuși, când îmi îndrept privirea înspre el, sesizez cruntul adevăr: era căpitanul. Era leșinat, rănit din cap până în picioare. Vreau să mă apropii imediat de el, însă prințul întinde mâna în fața mea, mâna acoperită de pelerina care îi acoperea și spatele. Tocmai îmi blocase câmpul vizual înspre căpitan?

- Nu mai ai voie să te apropii de el, din acest moment e un întemnițat! S-a zis cu eroismul lui!

Trebuie să fac ceva! Nu pot lăsa situația așa!

- Nici să nu te gândești, mototolule! mă repezesc eu să îl lovesc, uitând complet de faptul că el e un vampir și nu simte nimic.

Ah, minunat, tocmai și-a dat ochii peste cap inocent și începe să se simtă bucuros că mă are sub papuc. O lacrimă cade rapid din ochiul meu drept, lucru pe care el îl vede rapid.

- Dacă te apropii de el, voi considera că vrei neapărat să te rup în bucăți!

- Trebuie să îți spăl al n-lea păcat, nu-i așa, floare de colț?

Întrebarea era retorică și trebuia să rămână doar în mintea mea. Însă, oricum prințul îmi citește gândurile așa că, e irelevant dacă spun cu voce tare unele lucruri sau rămân în interiorul meu.

- Ce păcate? Căci ale mele sunt nenumărate! rânjește el și începe să râdă sarcastic.

- Cele din ultima perioadă, de când sunt aici, îți tot spăl păcatele! îmi dau eu ochii peste cap.

Prințul mă privește nedumerit, iar eu înțeleg de ce, el habar n-are ce bodogănesc eu. 

- Cum adică le speli? întreabă el curios, iar eu profit de acel moment să mă apropii de căpitan, moment în care el mă trage înspre el și mă prinde de mâini, lipindu-mi corpul de al lui.

Nu se poate numi îmbrățișare, el nu face decât să mă oblige să rămân acolo și să nu mă apropii de căpitan. Simt cum inima mea pulsează mult mai mult decât era nevoie, iar aceste pulsații se loveau de pieptul tare al prințului. Vreau să scap de el, însă el își ridică bărbia și îmi introduce capul în pieptul lui, ridicându-și privirea. Odată ce ochii lui ajung sus și dă peste cap și zâmbește satisfăcut. În gândul lui, sigur asta se numea o îmbrățișare, deoarece îmi strângea talia pentru a fi sigur că nu îmi întorc privirea cu o mână, iar cu cealaltă îmi presa capul efectiv pe pieptul lui pentru a fi sigur că nu îmi întorc privirea înspre cel pe care el tocmai l-a rănit. Îl urăsc că îmi face asta și simt că e doar începutul. E de rău! E cu adevărat de rău.