Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 41

Sarcina asta ma slabeste ingrozitor, iar faptul ca stiu ca poate incepe sa evolueze in orice clipa ma omoara. Ies din camera si ma uit împrejur. Din nou Arthur lipseste, insa stiu unde il pot gasi: in biroul lui. Trebuie sa ajung la parter, iar ăsta e un lucru aproape imposibil, sunt atat de slabita!

- Majestatea Voastra! aud o voce pitigaiata de femeie si ma intorc rapid.

Era Alesia, o fata pe care am cunoscut-o aici. A fost abandonata la nastere si adoptata de brutarul castelului. A trait aici toata viata ei, iar eu nu suport de nicio culoare acest castel, ma simt ca intr-o inchisoare.

- Nu aveti nevoie de ajutor pentru a vă deplasa?

- Multumesc mult, Alesia!

Imi asez o mana pe umarul ei, iar celalata mana o asez peste a ei care ma tine de spate. Sper din tot sufletul sa nu ma intalnesc cu Arthur in starea asta, sigur nu ma va lasa sa merg nicaieri.

- Unde mergem, Majestate?

- La rege...

Alesia isi intoarce privirea inspre mine nedumerita.

- Regele pare îngrijorat, s-a intamplat ceva?

O privesc si eu putin curioasa. Arthur mi-a parut si mie putin suspect, dar am pus totul pe seama oboselii.

- Din cate stiu eu nu, insa acum e mai mult decat urgent sa ajung la el.

Fara sa bag de seama prea multe, realizez ca ajung la parter. Ii multumesc Alesiei ca m-a ajutat, iar ea se indeparteaza. Cu un efort suprauman, ajung langa usa uriasa a biroului regelui si bat. O voce grava spune formal un "intra", iar eu imping usor usa. Arthur isi ridica privirea, iar cand ma vede vine inspre mine fugind.

- Riette, ce faci aici? Ar trebui sa te odihnesti, toti trei sunteti in pericol altfel...

- Imi pare rau! spun eu, prefacandu-ma cat mai bine ca nu sunt deloc slabita.

- Ce faci aici? spune el, venind mai aproape de mine.

- Sunt bine, ma descurc si singura!

- Nu, Riette, se vede clar cat esti de epuizata! Copiii ăia te termina!

- Nu, sunt bine! Am venit aici sa iti cer o favoare!

Arthur ma ia in brate rapid, iar eu imi asez mana dupa ceafa lui pentru a fi sigura de sustinere. Refuza sa ma priveasca, insa ii simt fiecare vena plina de îngrijorare. Se aseaza la scaunul de pe birou, iar pe mine ma aseaza in poala lui. Imi mangaie incet obrazul, iar eu incep sa nu mai am stare, asemeni unui copil. Nu il iubesc, dar nu il pot respinge. Nu acum, cand stiu ca am nevoie de el.

- Frumoasa mea...

Ma priveste cu atata caldura, iar eu de cand sunt insarcinata sunt mult mai pretentioasa, am nevoie de afectiune! Chiar nu mai conteaza de la cine e!

- Arthur, trebuie sa ma lasi sa merg la incoronarea lui Stefan!

Fata lui paleste rapid. Ii simt furia, gelozia, disperarea pulsand prin vene, ceea ce ma face sa cred ca se va isca un scandal urias.

- Repeta! spune el calm, momentan isi tine bine emotiile sub control.

- Trebuie sa merg la incoronarea lui Stefan!

- Cred ca glumesti, Riette, cum te-as putea trimite acolo?

- Stefan ma iubeste, nu mi-ar putea face nimic rau!

Nici eu nu ma cred la cat de bine mint!

- Cu atat mai rau, daca le face ceva copiilor?

- Voi fi bine, te rog lasa-ma sa merg!