Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 7

Era o camera intunecata, abia ca vedeam ceva cu privirea mea deja ametita din cauza ranii. In mijlocul camerei, era un stativ cu trei lumanari, singurul lucru care imi deschidea un vizor luminat in fata ochilor. Vedeam un pat urias, in care sunt sigura ca ar dormi oricat de lăbărțat mai mult de cinci persoane. Camera asta era de-a dreptul uriasa. Puteam zari luna pe geam, tocmai isi facea drum printre ziduri pentru a lumina camera. Indata, lumina se disperseaza, iar eu zaresc cat de mare e camera de fapt. Era uriasa. Il caut cu privirea pe print, insa fara rezultat. Înaintez de-a lungul patului, pana cand simt ceva ca ma strange de gat. Usa se inchide, iar inima mea ajunge instant in gat.

- Cine esti si ce cauti aici? se aude o voce ca posedata, iar eu tremur.

Cred ca tocmai am dat de o fantoma. Nu stiu ce sa cred, insa stiu clar ca acum chiar voi muri.

- Raspunde! ma striga acea voce iar, insa eu nu sunt in stare sa raspund.

Tremuram din cap pana in picioare. Nu stiam ce se petrece, poate capitanul nu m-a adus in camera in care trebuie. Serios... a gresit in halul ăsta camera? M-a lasat atat de singura si neajutorata aici dupa ce a jurat ca ma va apara?

- Nimeni nu trebuia sa intre vreodata aici! Nimeni! Te omor, ai inteles? Nu am habar cine esti, dar stiu un lucru: esti total neajutorata.

Gata, voi muri oficial.

- Trebuie sa te privesc in ochi inainte sa mor! Auzi, trebuie sa te vad!

Iar nu stiu de unde ies cuvintele astea, iar ma simt atat de groaznic pentru ca sunt in stare sa fac asa ceva.

- Pff, proasto, cum vrei asa ceva? Cum poti sa ceri asa ceva?

Ma intorc inspre el. Cum am reusit asta? Sunt sigura ca nu as fi reusit oricum sa fac asta, aveam nevoie de un ajutor supranatural pentru a reusi asta. Ceva e putred la mijloc... In fine, imi ridic privirea si ma inspaimant. Doi ochi galbui stralucitori ma priveau diabolic, dar si plini de curiozitate.

- Ah, Henriette! ranjeste fantoma, iar eu incerc sa vad ce se intampla.

- De unde imi cunosti numele? se strecoara cuvintele printre buzele mele.

- Nu e relevant, relevant e faptul ca esti aici, in aceasta camera. Stii... camera asta e singura izolata fonic din intreg palatul. Nu o sa se auda niciun strigat, nimeni nu o sa te auda urland cand iti voi provoca durere.

Cand aud cuvantul "durere" ma trec toti fiorii. Nu stiu exact ce se petrece cu mine, insa ma infricoseaza aceasta persoana. Nu o cunosc, nu am idee cine e. Nu pot sa ii vad chipul, lucru care ma irita si mai tare.

- Gândurile tale tot ciudate raman! ranjeste el, iar atunci m-am luminat.

Printul?! Printul era cel care era aici, atat de groaznic? E intr-o stare deplorabila, ceva clar nu e in regula. Ochii lui sunt galbeni, din nou ceva nu e in regula. Bine, Henriette, trebuie sa afli ce se petrece, nu poti muri chiar acum.

- Alteta Voastra...

- Bingo! 1-0 pentru tine. Acum, de ce prostul ala de frate-mi-o te-a adus aici? Chiar te vrea moartă? Nu te-ai gandit niciodata la varianta asta, nu?

Cum? Capitanul sa imi vrea moartea? Asta inseamna ca... ma foloseste? Vrea ceva de la mine si pretinde ca ma iubeste pentru asta? Nu, nu poate fi adevarat! Sau da? Nu, refuz sa cred asa ceva. Totusi, daca are dreptate?

- Gandurile tale sunt mai limpezi ca niciodata, au fost suficiente ca sa imi dau seama ca e 1-1.

Ce pasionat de fotbal avem aici!

- A...

- Nu trebuie sa imi spui literele alfabetului, le cunosc eu foarte bine! Cred ca noi doi vom avea o discutie interesanta in curand, asa ca inainte de moartea ta.