Regatul Inimilor de Gheață

CAPITOLUL 26

Abia acum realizez ca Stefan m-a trimis de acolo doar pentru ca stia si el de blestem. Totusi, de ce ar vrea sa ma protejeze?

- Alteta Sa mi-a transmis tot ceea ce trebuia sa stiu! ma priveste medicul. Acum, vreau sa vad inima, ea ma face sa cred ca vrea sa fie prima care incepe in a te face sa te simti incomod. Pulsul tau e mult prea ciudat.

Observ cum o sfera mare, albastra, se ridica din mainile medicului. Nu am mai vazut vreun vrajitor in actiune insa e clar, deja ma fascineaza vrajitoria. Sfera aceea ajunge pana in dreptul pieptului meu.

- Nu te va durea, esti vrajitoare. Neinitiata, insa sunt convins ca puterile ti-au aparut si tie.

Daca se refera la super forta atunci da, a aparut. Sfera aceea se apropie de mine, iar ceea ce urmeaza ma socheaza complet. In sfera, se vedea clar interiorul corpului meu. Antonio privea si el concentrat toata operatiunea, dar cred ca eu sunt cea mai socata. Imi vad inima batand neregulat, vad ceva lucios acolo, in locul din care porneste artera pulmonara.

- Henriette, il vezi? intreaba Antonio ingrijorat.

- Ce e aia?

- E un ciob de sticla, domnita! spune medicul serios.

Am un ciob in inima? Nu e de mirare ca ma voi imbolnavi. Totusi, cum a ajuns acolo? De fapt, cred ca e de la faza cu oglinda. Dar cum a patruns in corpul meu?

- Cred ca nu ai simtit dupa ce ai murit!

Poftim, si Antonio imi poate patrunde in minte? Ce e asta?

- E destul de probabil! spun eu speriata. Exista vreo sansa sa il scot de acolo? intreb eu privindu-l pe medic.

- Imi pare rau, insa sangele tau începe sa se transforme. E imposibil, e infipt acolo.

- Vrei sa spui ca e un fel de blestem? ridic eu vocea din cauza ingrijorarii. E obiectul unui nou blestem?

- Imi pare rau, Henriette! ma priveste Antonio ingrijorat. 

- Nu accept scuze, am nevoie de un adevăr concret! strig eu.

Sunt disperată, pe lângă că sunt blestemată, acum aflu că am și un ciob în inimă. Cel pe care îl iubesc nu a capabil să simtă ceva pentru mine, nu e capabil deci să îmi curme suferința. În definitiv, pe lângă faptul că sufletul meu e spart în mii de bucățele, acum ajung să realizez și cât de cruntă poate fi viața. 

- Trebuie să mă duci la căpitan! oftez eu.

- Nici gând, nu te mai las să fi în pericol, acum mai mult ca niciodată! urlă prințul, moment în care medicul se simte în plus și se retrage.

Faptul că sunt aici cu el și că toate planurile mele se năruie cu fiecare secundă care trădează timpul nu e întocmai cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla. Trebuie să mă întâlnesc cu căpitanul dacă vreau ca totul să decurgă cum vreau eu.

- Mă pot baza pe tine?

- Orice, surioară! spune Antonio, așezându-se în genunchi lângă patul meu.

- Du-mă la căpitan! Trebuie să afli ceea ce se întâmplă și să îți recapeți tronul, asta e prioritatea ta acum! Nu vreau să aud vreun refuz. Căpitanul mă iubește, nu mă va răni. În cel mai rău caz îi spun de ciob și de boala care mă așteaptă. 

- Henriette, care parte din „vreau să te știu în siguranță" nu o înțelegi?

Privesc cum întreaga mea creație se duce pe apa sâmbetei. Nu pot renunța la tot.

- Te rog, Antonio!

- Nepoate, merg eu cu ea!

Prim-ministrul apare ca de obicei la fix! Ce bine, mă bucur enorm să îl văd! Mereu apare când am nevoie de el.