Am trecut pe lângă mulți ochi, dar mă pierd în ai tăi || yoonmin ||

30

"Avem o ultimă surpriză pentru tine Minnie." Taehyung iese din cameră apucându-l pe Jungkook împreună cu el. Jimin se uită la Yoongi pentru o explicație, dar el doar ridică din umăr ca răspuns, un rânjet mare răspândit pe față.

Taehyung intră cu un laptop în mâini, are un zâmbet larg pe buze la fel ca Yoongi și Jungkook și ceva despre asta îl face nervos.

Taehyung întoarce în sfârșit ecranul laptopului către Jimin.  Creierul i se bâlbâie pentru o clipă, cu ochii ațintiți asupra figurii din interiorul micului ecran, fiecare parte a lui se oprește în timp ce gândurile îi ajung din urmă.  Umerii i s-au coborât împreună de parcă ar fi încercat să dispară în sine.  Până și ochii lui întunecați păreau să încerce să se retragă în capul lui.

Și-a imaginat acest moment în fiecare zi în capul lui, a petrecut ore întregi gândindu-se la ce ar spune într-o situație ca asta, dar acum nu mai are cuvintele.  Și-a căutat în minte ceva rezonabil de spus, dar spre surprinderea lui nu i-a ieșit niciun cuvânt.

În schimb, a scos un strigăt disperat, unul plin de dor, regret, vinovăție, dor și acuzare de sine. 
"Mama..." rostește el pe sub răsuflare, temându-se că și-a pierdut dreptul de a o spune așa.
"Jimin ah." Vocea ei este blândă ca o pisicuță și la fel de strălucitoare ca un apus de soare chiar și după toți acești ani. Simțea mirosul parfumul dulce de iasomie care stăruia în aer de parcă ar fi stat chiar în fața lui.

Pieptul lui se ridică în sus și în jos într-o manieră inconfortabilă, emoțiile lui iau în sfârșit tot ce-i mai bun pe măsură ce s-a rupt. 
"Mamă, îmi pare rău."  Cuvintele pe care le-a exersat de nenumărate ori ies în sfârșit din gură.  Nu ridică privirea spre ecran, îi este frică să întâlnească ochii mamei, chiar dacă este printr-un ecran.

"Jimin, uită-te în sus."  Aceasta este vocea la care a tânjit în vremurile grele, aceasta este vocea care îl face să se simtă acasă.  El ridică privirea la ecran ezitant, vinovăția din interiorul lui nu lăsându-l să o înfrunte.

"Copilul meu a crescut atât de mult." Ea se uită bine la fiul ei, propriii ochi au început să lacrimeze până acum.  "Mama."  El strigă.  Inima lui dorind să stea în poala mamei sale, plângând după căldura ei.  Voia să-i simtă atingerea.

Yoongi își înfășoară propriile brațe în jurul lui.  Nu i-a dat căldura de care tânjea, dar cu siguranță l-a ajutat să se calmeze.  S-a ținut de Yoongi de parcă n-ar fi mâine, de parcă dacă l-ar da drumul acum, l-ar pierde.

"Hei, e în regulă. Nu plânge." îi șoptește la urechea lui Jimin. Țipetele înăbușite și sughițurile au răsunat prin toată casa. Taehyung și Jungkook au privit scena cu ochii lor strălucitori.

"Petală, nu mai plânge." El îi șterge lacrimile, frecându-l pe spatele. 
"Există foarte puțini oameni care au a doua șansă în viața lor. Ar trebui să fii recunoscător pentru asta."  Se înclină la mama lui Jimin.

"Te așteptăm afară. Fă-ți timp."  Îi apăsă un sărut blând pe frunte înainte de a-l lăsa singur.  Taehyung și Jungkook îl urmează în urma lui, oferindu-i lui Jimin intimitatea sa.

"Mama, îmi pare at-atât de rău. N-ar fi trebuit să fac asta, n-ar fi trebuit să-l ascult. S-sunt un fiu atât de rău. Eu-" El continuă să divare, cu ochii ațintiți la  pământul rece de sub el.

"Jimin ah, uită-te la mine.  De ce te uiți în jos?  Vreau să văd chipul fiului meu după atât de mult timp."
El se uită la ea, aşteptându-se ca ochii ei să fie plini de ură şi furie faţă de el. Dar sunt încă plini de aceeaşi dragoste şi afecţiune maternă. Mama lui este ca o casă pentru totdeauna, mereu cu ușa deschisă, cheia care este mereu în buzunar și o dragoste care este întotdeauna a lui.

Yoongi iese în sufragerie, nervozitatea instalându-i-se în vene în timp ce se uită la ușa încuiată.  Vrea să vadă cum se simte Jimin acolo, dar nu vrea să pășească și în spațiul personal al tânărului.

Ca și cum ar fi un indiciu, ușa se deschide în sfârșit.  Jimin stă acolo, în fața lui Yoongi.  Buzele lui sunt sigilate, dar ochii lui... spun o mulțime de lucruri.  Și Yoongi îi înțelege pe fiecare și pe fiecare dintre ei, tare și clar.  Se îndreaptă spre el, încet și intuitiv.

Ei stau acolo unul în fața celuilalt.  Chiar dacă au aproximativ aceeași înălțime, Yoongi pare mai înalt într-o astfel de situație.  Există schimb de cuvinte, Jimin se apropie de el.  Își înclină capul și îl sprijină ușor, pe umăr.  Toate gândurile i s-au oprit când inima i-a preluat capul.

"Mulțumesc."  Își înfundă capul în piept și Yoongi îl ține în mod natural în brațe.

Sunt lacrimi în ochii lui Jimin, care curg pe cămașa lui Yoongi, de data aceasta nu le șterge pentru că sunt lacrimile bucuriei.  Ele sunt un indiciu al cât de fericit este acum și cât de mult înseamnă acest moment pentru el.

Putea simți fericirea ca o furnicătură în degetele de la mâini și de la picioare.  Trece prin el ca un val cald de ocean, spălând tot stresul și deznădejdea.  Amețit de exaltare, a închis ochii și a savurat fericirea care îi scăpa în inimă.

"A mers bine?"  Yoongi are deja o idee din reacția lui Jimin, dar vrea să audă despre asta de la el. 
"Mai mult decât bine."  Jimin are acel zâmbet contagios pe față, unul care călătorește de la fața lui la cea a lui Yoongi.  Lumea i se pare deodată mai caldă.

"Sunt fericit pentru tine." Jimin recunoaște sinceritatea lui Yoongi în spatele acelor cuvinte. Nu se poate abține să nu se gândească la mâna lui Yoongi care se sprijină pe obrazul lui. Moale. Moale și caldă. Ochii lui care i-au aruncat o privire care era toată dragostea doar noul potrivit de moliciune, o cută în colțul ochilor.

"Hyung, putem tăia tortul acum." Taehyung sună din spatele lor, ei nu se pot abține să nu-i zâmbească.

"Bine." El strânge din nou mâna lui Jimin. Ochii lor se întâlnesc pentru scurt timp și un rânjet cheshire se întinde pe fața lui Jimin, zâmbetul lui luminând camera, toată lumea poate vedea asta. Dar ceea ce nu văd este că zâmbetul lui îl luminează pe Yoongi înăuntru atât de complet încât întunericul îi dispare. Îl face întreg și fericit.