Am trecut pe lângă mulți ochi, dar mă pierd în ai tăi || yoonmin ||

49

Trezirea la ore ciudate din cauza plânselor unui copil este unul dintre dezavantajele părintelui. Cu siguranță poate fi supraponderat de profesioniști, dar nu se poate trece cu vederea.

Yoongi se răsucește și se întoarce în micuța canapea, este prea mică pentru a-i conține întregul corp. Încearcă din greu să nu acorde atenție plânsului pentru că știe că Jimin va fi treaz până acum. Copilul avea să adoarmă în curând după ce a fost liniştit în braţele lui Jimin.

Dar când plânsul continuă de ceva timp, Yoongi trebuie să ia lucrurile în propriile mâini. Se îndreptă în vârful picioarelor spre cameră, deschizând ușa încet.

"Jimin?" Întreabă el pe un ton liniștit, camera este consumată în întuneric lângă luminițele și lumina lunii care se filtrează prin fereastră.

Se uită în leagăn, luându-l pe băiețel ușor în brațe.
"Haru ah, de ce plângi Iubitule?" Încearcă să-l facă să tacă, dar nimic nu pare să funcționeze asupra băiețelului.

Se uită în jos la un Jimin leșinat, cu ochii închiși, mâinile strângând cu greu de pătură. Yoongi poate simți cât de epuizat trebuie să fie cel mai tânăr, până la urmă el este cel care are grijă de Haru toată ziua în timp ce face toate treburile. Nici măcar nu se odihnește prea mult în timpul zilei, așa că cel puțin ar trebui să aibă un somn bun de dragul sănătății sale.

"Tati al tău doarme chiar acum. Ar trebui să mergem afară, să-l lăsăm să se odihnească bine." Îi vorbește lui Haru de parcă copilul ar înțelege ce spunea.

Reușește cumva să se întoarcă în sufragerie fără a-i deranja somnul lui Jimin. Oftă uitându-se la Haru care încă mai plânge. Asta îl face să se gândească că nu știe prea multe despre cum să se ocupe de bebeluși și despre ce ar trebui să facă în astfel de situații.

"Haru ah, te rog nu plânge." Încearcă să cerșească cu un ton disperat, sperând că bebelușul îl va înțelege magic și se va calma. Dar chestia asta nu se întâmplă în realitate.

Apoi încearcă să se gândească ce ar face Jimin într-o situație ca asta...
Cântă un cântec de leagăn. Așa e, Jimin ar cânta pentru copil. Da, e ușor. Ar putea să o facă și el, nu?

"Nu știu cum să cânt un cântec de leagăn, dar pot încerca pentru tine." Își drese glasul, încercând să-și facă vocea deosebit de stridentă.

"Oh, micuțul meu Haru, ah, de ce plângi? Hai să închidem ochii și să adormim, tatăl tău încearcă." Se uită în jos pentru a vedea că în cele din urmă copilul încetează să mai fie agitat, acum se uită la Yoongi cu ochii lui mari de căprioară. Probabil că e distrat de micul lui cântec de leagăn.

"Tu ești micul meu soare, care îmi luminează ziua,
ești ca cerul frumos, pictat în albastru și gri."

"Fața ta este proaspătă ca o floare, zâmbetul tău dulce ca mierea,
așa că nu plânge dragul meu și zboară cu iepurașul în țara viselor."

În cele din urmă, copilul închide ochii după ce a auzit cântecul de leagăn. Chiar dacă nu a fost nimic grozav în comparație cu cel moale și dulce al lui Jimin, Yoongi încă se simte mândru de el însuși. Este cu un pas mai aproape de a deveni un tată grozav.

"A fost grozav, hyung." șoptește Jimin din spate. În cele din urmă, amestecul din împrejurimi l-a trezit.

A continuat să admire scena din spate, în timp ce Yoongi făcea tot posibilul să-l adoarmă pe Haru. Ar trebui să-i dea celui mai în vârstă un 10+ pentru cântecul lui de leagăn, asta a fost cu adevărat creativ.

"Ahh, ai auzit?" Yoongi încearcă să se facă mic, se simte brusc atât de nesigur și jenat de asta.
"Da, a fost foarte drăguț." În cele din urmă, merge până unde stătea Yoongi, mângâind capul lui Haru adormit.

"Imi pare rau, te-am trezit. Presupun ca eram foarte obosit de aceea nu m-am trezit mai devreme." Yoongi se uită la fața lui Jimin, el părea atât de abătut chiar acum.

Simțea că cel tânăr se învinovățea acum pentru ceva atât de mic. Așa a fost de când erau mici, mereu atât de muncitor și perfecționist.
"Jimin ah, ești un om. E firesc să te simți epuizat."

"Dar eu sunt atât de rău..." Îl întrerupe. "Nu îndrăzni să spui că ești un părinte rău." Și-a pus mâna liberă care nu îl ține pe Haru pe fața lui Jimin, făcându-l să se uite în sus.

"Ești un tată atât de grozav pentru Haru al nostru. Am văzut cum ai grijă de el. Nu-l lași nici măcar să plângă nici măcar o secundă. Ești un tată uimitor. Nu cred că altcineva poate avea grijă de el așa cum o faci tu." Mângâie tandru obrajii moi ai tânărului și îi oferă un zâmbet.

Jimin își trage respirația.
"Mulțumesc." șoptește lăsând lacrimile să cadă pe podea.
"Vino aici, bebe mare." Yoongi își deschide brațele pentru a-l înfășura pe Jimin într-o îmbrățișare laterală.

În acel moment, brațele s-au strâns cu o fracțiune mai tare și Jimin a respirat mai încet, corpul său topindu-se în cel al lui Yoongi, în timp ce fiecare mușchi și-a pierdut tensiunea în aerul de primăvară, restul lumii și grijile au încetat să mai existe pentru câteva clipe prețioase.

În cealaltă parte a orașului, un Jungkook somnoros este trezit de sunetul constant al telefonului său. La început decide să-l lase să alunece, gândindu-se că ar putea fi un apel spam. Dar când soneria a continuat mai mult timp, el decide în sfârșit să-l ridice.

"Buna ziua ?" Vocea lui este toată profundă și răgușită. Sunetul târâit se auzea din cealaltă parte înainte ca vocea să vină în sfârșit.

"Mulțumesc că ai preluat în sfârșit." spuse persoana cu o voce supărată. Jungkook uită-te la ID-ul apelantului, vocea i se pare prea familiară.

"Taehyung ssi?" El cere să-și clarifice presupunerea.
"Ma bucur ca in sfarsit ti-ai dat seama." Taehyung chicotește pe cealaltă parte. Văzând cât de plină de viață sună vocea lui, se pare că cel mai în vârstă nu este deloc somnoros.

"De ce mă suni la ora asta? E totul în regulă?" Încearcă să stea drept. De ce l-ar suna Taehyung la o oră atât de nelegiuită? Stai, cum i-a luat numărul? Nu-și amintește că i l-a dat.

"Nu, nimic nu e în regulă. Mă doare inima." Spune cuvintele pe un ton dramatic. Jungkook își lasă telefonul departe de ureche, privindu-l confuz.

"Ești beat?"
"Mi-aș dori să fiu." O să facem, dacă Jungkook nu a fost preocupat de cel mai în vârstă până acum.

"Jungkook am nevoie de ajutorul tău." Tonul lui Taehyung se schimbă brusc într-unul serios, făcându-l neliniștit pe Jungkook. Încearcă să fie atent la menționarea numelui său.

"Cu ce ​​?" Ce se întâmplă dacă Taehyung a ucis pe cineva din întâmplare și are nevoie de ajutorul lui pentru a ascunde cadavrul? La naiba, trebuie să se gândească la un loc frumos să-l îngroape atunci.

"Vom deveni cupidoni."
"C-Cupidoni?" Se bâlbâie prin cuvintele sale, nu la asta se gândea.
"E timpul să luăm această problemă în mâinile noastre." Felul în care spune acele cuvinte cu atât de multă disperare încât îi curge un fior pe șira spinării lui Jungkook. Cu siguranță se gândește la ceva serios de data asta.