Am trecut pe lângă mulți ochi, dar mă pierd în ai tăi || yoonmin ||

33

"Jimin..." strigă Yoongi din sufragerie.  Jimin s-a ridicat drept odată ce a auzit că îi este strigat numele, pașii puternici se opresc chiar în fața ușii lui.

Cel mai în vârstă deschide ușa frenetic, cu telefonul strâns în mână. 
"Hyung, ce sa întâmplat?"  Își pune caietul deoparte, aplecându-se înainte pentru a vedea ce l-a făcut pe bătrânul să hiperventileze la o oră atât de bună.

"Uite ce mi-a trimis mama ta."  Îi aruncă zâmbetul lui Jimin înainte de a întoarce ecranul telefonului.

Este o poză de bebeluș cu Jimin, micuța rață de cauciuc este strânsă între pumnii săi mici și are cel mai mare zâmbet pe față.  Ochii lui dispărând în semiluna la fel ca acum.  Micul tricou atârnă atât de lejer de corpul minuscul al lui Jimin, făcându-l să pară și mai bebeluș decât el.

"Arăți ca un copil mic prețios." Yoongi nu se poate abține să nu se hăuțească din cauza cât de drăguț arată bebe Jimin.  Apoi se uită la Jimin și spune
"Ei bine, ești încă un copil mic prețios."

Jimin ia telefonul din mâna lui Yoongi, încercând din răsputeri să se încrunte, dar să-și vadă poza de cand era bebe îi face minuni, acum că purta un copil în el.  Zâmbește trecându-și degetul peste ecran.  Va arăta copilul lui ca o versiune mini a lui?

Yoongi se uită la el cu drag, nimic nu sa schimbat cu adevărat la el.  Jimin este încă copilul dulce din ziua în care s-au întâlnit pentru prima dată.

Bebe Yoongi, nu stai, nu-i spune că e băiat mare acum.  Yoongi, în vârstă de 7 ani, se juca singur în parc.  Ochii lui s-au concentrat asupra furnicilor care i-au fascinat mintea tânără.

Le urmărește cu atenție, gura lui transformându-se într-o formă de o mare. 
Bucăitul brusc îl făcu să sară în sus, șoc.  Se uită în jur pentru a găsi sursa sunetului, doar pentru a vedea un băiețel plângând tare.

El ezită puțin să se apropie mai întâi de băiatul necunoscut, dar mama lui i-a spus mereu să-i ajute pe ceilalți și fiind băiatul bun care este, a mers imediat lângă el.

Băiețelul este ghemuit pe pământ, cu mâinile strânse într-un pumn mic, în timp ce își freca lacrimile.  Yoongi a încercat să spună ceva, dar băiatul nu se oprește din plâns.  Așa că a făcut ceea ce mama lui îi face întotdeauna ori de câte ori se simte trist.

Îl îmbrățișează pe băiețel, cu mâinile bătându-l pe cap și pe spate.  La scurt timp după ce adulmecurile s-au calmat și Yoongi l-a eliberat în cele din urmă din strânsoarea lui.  Băiatul se uită la el cu ochii lui mari, lucioși, cu buzele încă tremurând.

"Nu plânge. Băieții mari nu plâng."  Își pune mâna pe umăr, oferindu-i zâmbetul gumos. 
Jimin încetează să tremure văzându-l pe celălalt zâmbind.  Își aspiră lacrimile și forțează un zâmbet pentru că Jimin este un băiat mare.

"Bun."  Yoongi îl mângâie pe cap ca un cățel, chicotele fericite ale lui Jimin indică faptul că i-a plăcut gestul. 
"Care e numele tău ?"  El îl ajută pe băiat să se ridice, frecându-și praful de pe haine.
"Jimin."  El răspunde cu vocea lui drăguță.

"Sunt Yoongi." Yoongi își întinde mâna în fața lui Jimin.  Jimin se uită la el pentru o secundă înainte de a o scutura în cele din urmă. 
"Cati ani ai Jimin?" 
"Cinci."  Spune încrezător în timp ce îi arată patru degete.

"Sunt patru degete."  Yoongi îl corectează.  Jimin își deschide instantaneu al cincilea deget, obrajii se încălzesc de jenă.  Atunci Yoongi observă vânătaia de pe genunchi care sângerează.

"Ești rănit." Spune el arătând în jos către rana lui. Jimin își privește în jos la genunchi, durerea bruscă care îl străbate odată ce îi observă genunchii răniți. Buza inferioară îi clătinește, gata să scoată un alt plânset.

"Nu, nu, nu plânge."  Yoongi intră în panică văzând lacrimile formându-se în ochii lui.  Încearcă să-l relaxeze, dar cel mic este deja pe punctul de a plânge. 
"Nu plânge. Îi voi pune un bandaid cu o pisicuță și va fi bine."  Trucul cu bandaid cu 'pisicuța' părea să funcționeze pentru el pentru că în curând a încetat să plângă.

"Îți place pisicuța?" Jimin dă din cap către asta, starea lui de spirit deja ridicându-se la menționarea asta. 
"Vino. Hai să mergem la mine acasă."  Yoongi îi întinde mâna, Jimin nu se gândi de două ori înainte de a o ține și de a pleca cu Yoongi.

Arată ca cei mai drăguți bebeluși cu obrajii lor dolofani și mâinile mici (Jimin are doar mâini foarte mici).  Își balansează fericiți brațele, mâinile dezordonate se țin unele de altele și pașii potriviți.

Yoongi îi face semn lui Jimin să tacă odată ce a ajuns acasă.  Casa lui este aproape de parcul în care se juca mai devreme, așa că nu le-a luat mult timp să ajungă aici.

Încearcă să-l strecoare în tăcere, dar pașii lui scad odată ce o vede pe mama lui stând în fața ușii. 
"Mama..." șoptește el.  Jimin încearcă din răsputeri să se ascundă în spatele lui Yoongi, aruncând o privire la femeile din spatele lui.

"Yoongi, unde ai fost și cine este băiețelul ăsta?"  Vocea ei se înmoaie odată ce observă copilul drăguț din spatele lui.  Ea se ghemuiește la nivelul lor, arătându-i un zâmbet cald lui Jimin.

"Este prietenul meu Jimin. S-a ranit singur."  Încearcă să-l împingă pe Jimin în fața mamei sale, arătându-i genunchii răniți. 
"Oh bietul băiat, ești rănit?"  Jimin dă din cap la asta, buzele lui îmbufnate transformându-se într-o încruntătură tristă.

"Hai să te peticesc." Ea își întinde mâna pentru el, Jimin se uită la Yoongi pentru o secundă înainte de a o lua de mână.  Yoongi îi urmărește în sufragerie, ajutându-l pe Jimin să se urce pe canapea.

"O să aplic asta și apoi te vei descurca.: Îi arată lui Jimin unguentul. 
"Mami stai." Yoongi o opreste.
"Ce s-a întâmplat dragule?"
"Le vrea pe cele cu pisicuță." Yoongi arata spre bandaidurile cu pisicuță pe care mama lui le-a cumparat special pentru el.

"Le vrei pe cele cu pisicuță?"  Se uită la Jimin.  Este prea timid să spună ceva, așa că dă din cap ca răspuns:
"Sigur, dulceață."  Ea își freacă mâna peste părul lui Jimin, nefiind capabilă să reziste nevoii de a-l mângâia.

"Aici gata."  Ea a închis cutia de prim ajutor. 
"Muțumesc."  Jimin sare jos de pe canapea înclinându-se pentru a-i arăta respect.

"Aigo, ești un copil atât de adorabil." Ea îl strânge mai aproape în brațe. 
"Ți-ai anunțat mama că vii aici?" A clătinat din cap ca nu, chipul căzând pe mențiunea mamei sale.

"Oh, Iubitule, nu-ți face griji. Te vom lăsa la tine acasă."  Jimin se uită la ea cu ochii plini de speranță. 
"Îți știi adresa, nu?" El dă din cap. Jiminie este un băiat mare, bineînțeles că îi știe adresa.
"Lasă-mă atunci să încui casa.  Așteptați amândoi afară." Ea le ciufulește din nou părul înainte de a dispărea undeva în casă.

Yoongi se apropie de Jimin, apucându-i mâinile minuscule. 
"Nu-ți face griji. Mami îți va găsi casa."  Îi zâmbește celui mai tânăr și Jimin nu se poate opri să nu-i întoarcă zâmbetul.

Ei au zâmbit, fără să știe cum se împletesc soarta lor între ele.  Cum un lucru simplu ar duce la o mare schimbare în viitorul lor.

Unele lucruri se întâmplă cu adevărat din cauza voinței lui Dumnezeu.  Și Yoongi ar merge atât de departe încât să spună că întâlnirea cu Jimin a fost una dintre ei.