The Untamed One Shot +18

🥂Xiao Xingchen x Wei Wuxian 🥂 { A DOUA PARTE}

            La auzul numelui său pe un ton șoptit abia auzibil în peștera tăcută, Xingchen din instinct își încordează brațele trăgând cu putere de lanțurile ce se strângeau în jurul bietelor sale încheieturi rănite, însă efectul este fix opusul celui dorit, căci lanțurile se strâng mai tare golindu-i venele de puterea spirituală, ca apoi să se slăbească pe încheieturi permițându-i pentru câteva momente să gâfâie obosit și secat de absolut orice putere. Cu cât încerca să scape cu atât farmecul acționa mai violent și mai dureros.

         Wuxian încă era cu privirea pe frumosul triton pe care timp de câteva luni l-a crezut mort. Abdomenul delicios al celui mare părea că strălucește sub razele slabe de soare, și brațele puternice se contractau la fiecare mișcare bruscă scoțând în evidență fiecare curbură a mușchilor, făcând ca solzii din jurul încheieturilor să strălucească. De când era Xingchen așa de masculin? Să dea dracii că avea impresia că în fața sa se afla un nou Xingchen, unul mult mai masculin și mai dominant.

        A încercat să se ridice și să se apropie de el însă ochișorii întunecați i s-au oprit pe frumoasa coadă unde se afla înfiptă o săgeată din aur. Pe tot cei Sfânt, cine i-a făcut asta? Cine a fost în stare să îi facă atâta rău? Nu era de ajuns că Peștera Meditație îl golea de puterea spirituală, acum mai era și săgeata din aur care nu îl va lăsa să scape. Cu siguranță îl durea. Defapt, întrebare fără sens, bineînțeles că îl durea însă din respect pentru toți Tritonii din ocean ce își puseseră încrederea în el...îndura durerea și își ținea gura închisă. Nu le va oferi ceea ce își doreau de la el indiferent la câte chinuri ar fi supus.

           Revenindu-și într-un final din mica transă în care frumosul triton îl băgase fără ca măcar să-și dorească acest lucru, își scutură veșmintele preponderent negre de praf, iar cu mintea în toate direcțiile și privirea ațintită pe chipul fără cusur al celui pe care l-a iubit atât de mult, se apropie ușurel trecând de bariera pusă între triton și orice alt nemuritor care ar avea intenții de al ajuta să scape.

Wuxian :- Xingchen? Cine ți-a făcut asta?

         Lordul Wei abia și-a găsit puterea de a rosti aceste cuvinte, dar chiar și așa gâtul îl ustura dureros de fiecare dată când încerca să vorbească ceva mai mult. Apariția lui Xingchen într-o asemenea stare deplorabilă l-a doborât mai mult decât ar fi crezut. Nu așa trebuiau să se reîntâlnească, nu așa își imagina regăsirea.

          Xingchen și-a ridicat privirea epuizată înspre cel ce tocmai și-a deschis gurița, iar Lordul Wei a fost cuprins de un fior rece văzând furia și dezgustul din ochișorii întunecați ai celui ce a fost cândva o mare legendă, un mare nume printre nemuritori, a fost răpus chiar de propria sa sabie.

Xingchen :- Pleacă.

         Rostește pe un glas răgușit, total lipsit de blândețea ce o arăta tuturor, trecându-și limba peste buzele uscate. De când a ajuns o pradă pentru Su She și adus în Lanling pentru a-i înscena lui Guangyao o crimă demnă de dispreț, Xingchen s-a gândit întotdeauna la Wuxian. S-a gândit dacă v-a apuca să-l mai vadă pe cel cu zâmbet de iepuraș și privire de căprioară, dar apoi...apoi își amintea de refuzul vehement al lordului Wei de al readuce la viață...iar dragostea se transforma în furie. În cea mai pură formă a sa.

Wuxian :- Xingchen, eu...

Xingchen :- Nu te apropia de mine. Pleacă. Nu vreau să te văd, nu vreau să te mai văd.

          Wuxian clar nu se aștepta la o asemenea lovitură ce a nimerit fix în inimioara sa și așa destul de rănită. Oare ce își închipuia? Că Xingchen se va bucura să-l vadă și îl va îmbrățișa călduros? Unde i-a fost mintea când a îndrăznit pur și simplu să gândească așa ceva?