The Untamed One Shot +18

🥂Xiao Xingchen x Wei Wuxian 🥂 { PRIMA PARTE}

        „Tritonii...ființe ale mării. Creaturi fabuloase, cu o frumusețe răpitoare, cozi mândre, elegante în culori hipnotizante, voci plăcute răpitoare, farmece tămăduitoare divine. Solzii lor au afect tămăduitor însă smulgerea lor este dureroasă și adesea duc la leșin sau chiar deces, în cazul în care solzii sunt smulși din cozile elegante. Uleiul din sângele tritonilor era folosit pe post de înfrumusețare iar mândrele lor cozi tăiate pentru a fi croite rochii din solzii lor în culori electrizante.

       Mările și oceanele erau împânzite de triburi de tritoni, toate triburile sub conducerea Prințului Mărilor, mărețul moștenitor al imperiului acvatic...Coadă Albastră. Însăși prințul era de o frumusețe ieșită din comun ce făcea și luna să se rușineze când razele calde îi mângâiau chipul fără cusur. Farmecele sale întreceau puterea spirituală a unui nemuritor, iar perla ascunsă în interiorul său putea aduce la viață chiar și un om mort.

         Dar adesea lumea nemuritorilor este crudă și rea, astfel Tritonii au ajuns vânați pentru beneficiile cozilor lor. Erau supuși la chinuri până spiritul lor sălbatic era înfrânt, iar odată ce coada îi era tăiată...îi era imposibil să se întoarcă în mare. Un triton blocat pe uscat blestemând lumea nemuritorilor. Nimeni să nu aibă pace de se vor mai apropia de mare, bube și pete pe toată lumea ce vor atinge solzii prințului.

         Însăși prințul a aruncat blestemul acum și în vecie, nimeni să îl poată rupe. Doar dându-i înapoi cei aparține Înălțimii Sale...poate ridica blestemul pus asupra nemuritorilor dornici de puterea absolută.”

Wuxian :- Ai terminat de recitat legenda?!

         Întreabă tânărul Wei plictisit în timp ce încerca să pescuiască în iazul cu bujori, reușind cel mult să deranjeze peștișorii aurii ai lui Guangyao.

Guangyao :- Ai ascultat vreun pic din tot ce ți-am povestit?

          A întrebat auriul închizând cartea cu legende străvechi.

Wuxian :- Doar partea cu arătos.

Guangyao :- Asta e cel mai important?

Wuxian :- Dar ce mai contează?

Guangyao :- Ești imposibil, știai asta?

        De câteva luni era imposibil să se discute cu Wuxian. Nu știa cum era posibil asta însă discuția ajungea în tot felul de situații ciudate și bizare, încât nici nu mai știa cum să o dea ca discuția să nu devină și mai ciudată decât era deja. Nu știa ce anume i s-a întâmplat, defapt știa dar nu dorea să aducă asta în discuție acum, însă spera să își revină cât mai curând. Până nu va bate câmpii și mai mult.

Wuxian :- Vreau doar să aud ce mă interesează cu adevărat.

Guangyao :- Mai suspini mult după Xiao Xingchen? Nici măcar nu știam că îl placi.

Wuxian :- Dar nu îl plac, nu așa de mult cel puțin.

Guangyao :- Sigur, continuă să te minți singur cu asta.

         Auriul a oftat obosit. Wuxian era îndrăgostit pentru prima dată, dar era așa de îndrăgostit încât nici el nu știe dacă ceea ce simțea era doar atracție trupească său o iubire cu adevărat ispititoare. Nu el a dorit ca asta să se întâmple, pur și simplu s-a întâmplat. Dar ca să fie sincer Xingchen era cu adevărat frumos, o frumusețe pe două picioare. Păcat însă că Song Lan se băga mereu peste ei așa că tânărul Wei nu a avut șanse să discute cu Xingchen prea mult. Ochii care nu se văd se uită, în cazul lui Wuxian lucrurile au stat fix pe dos.