The Untamed One Shot +18

🍯Jiang Cheng x Xue Yang 🍯{PRIMA PARTE}

            Brunetul privea tavanul de un grii metalic, monoton al celulei reci ce îi va servi drept casă pentru...mulți ani de acum încolo, sau până când Mingjue se va decide cu privire la o pedeapsă perfectă pentru el care să nu îl omoare. Wuxian a intervenit odată pentru el din cine știe ce motiv, nu se știa dacă va mai avea o astfel de șansă. Când liderul Nie va fi extrem de nervos cu siguranță își va vărsa nervii pe el, că de ce nu?!

         Nu își punea speranța în auriu prea mult, Guangyao deja era bănuit de liderul Nie că avea legături cu brunetul, nu își va risca siguranța pentru a-l salva, îi spusese să nu o facă în caz că lucrurile vor lua o altă întorsătură. Cumva se resemnase că așa va fi viața sa de acum înainte...închis în cea mai rece celulă, cu niște cătușe stupide pentru a-l împiedică să-și folosească farmecele demonice, de parcă ar fi cel mai periculos criminal al lumii.

         Bine, nu era Xue Yang ușă de biserică, asta era evident, dar nu era nici un monstru precum Wen Rouhan. Asta era ceea ce oamenii nu înțelegeau. Îl comparau pe Xue Yang cu Wen Rouhan, mai bine zis îl asemănau cu Wen Rouhan când diferențele erau evidente...precum apa și uleiul.

        Da, brunetul utiliza farmece demonice și deținea o bucată din Metalul Yin, dar nu a transformat pe nimeni în marionetă, mai ales în acele marionete din piatră cum le crea Wen Rouhan. A făcut brunetul câteva fapte nu prea demne și a ucis membrii conacului Chang, dar asta doar pentru că sufletul său era mult prea ancorat în răzbunare pentru a mai face diferența între ce este și ce este rău.

       Nu a avut pe nimeni care să îi pună mâna pe umăr și să îl oprească în a merge pe calea asta, să îi spună că nu este bine ce face, în schimb l-a avut pe Wen Rouhan ca mentor și nebunul de Wen Chao ce nu făcea nimic altceva decât să îi testeze nervii. Dacă nu era ucis de Wuxian și Jiang Cheng, cu siguranță ajungea ucis de brunet până la urmă.

         Xue Yang a crescut pe străzi, precum un copilaș al nimănui, iar declinul său a avut loc în momentul în care și-a pierdut degetul mic de la mâna dreaptă. Atunci ceva s-a întâmplat în interiorul său, ceva s-a schimbat în mintea sa încât a ajuns să privească omenirea ca pe o povară. A ajuns să creadă cu tărie că dacă lumea îl vede ca pe un nelegiuit și viclean...nu are sens să încerce să fie altfel. Oamenii nu se vor schimba, iar vorbele aruncate fără a fi gândite...nu pot fi șterse. Chiar și un suflet ca al său...poate fi rănit dacă arunci cuvinte fără să-ți pese.

        Își privea încheieturile palide încătușate de acel metal rece și greu, apoi mâna dreaptă ce suferea un mic defect dobântit în urma unui accident nedorit. Dar acesta nu era motiv ca oamenii să-l înlăture, însă asta fac cei nobili...dau la o parte pe toți ce nu sunt ca ei.

Xue Yang :- S-a vindecat, dar de ce încă doare?

        A șoptit cu un glas ușor tremurat simțind un nod puternic în gât. Nu mâna îl durea, ci sufletul. Resimțea o durere intensă și își simțea ochișorii întunecați umezi. Nu a plâns niciodată de când a crescut, nu a avut pentru cine, însă acum...când se simțea pus la pământ...latura aceea sensibilă ascunsă mult prea bine sub stratul de nemuritor nepăsător și rece...a ieșit la iveală dezvăluind un Xue Yang...nevăzut de nimeni. Blând, sensibil, un copilaș rănit de lumea exterioară, transformat în ce este acum de oamenii mult prea răi.

Xue Yang :- Bazaconii...de ce plâng?

         Se întreba în șoaptă deșii nu era nimeni în partea acea a temniței. Nici măcar prizonierii nu erau duși unde era el. Mingjue l-a considerat un pericol a așa că l-a aruncat pur și simplu în cel mai rece și cel mai întunecat colț al temnițelor, se gândea că mediul rece și ostil îi va fi familiar dar gândea fix pe dos. Nu de asta avea nevoie Xue Yang dar cine să înțeleagă?!