The Untamed One Shot +18

🍯Wei Wuxian x Lan Shizui 🍯{A DOUA PARTE}

             Tânărul Lan fugise în tălpile goale cât de repede putea numai pentru a nu mai da ochii cu Wei Wuxian. Obrajii îi ardeau din cauza rușinii și a emoției deopotrivă, iar lacrimile amare ce i se scurgeau pe obraji și luau forma unor cristale înghețată de cum atingeau pământul, îi încețoșau vederea și spera să nu se împiedice de vreo rămurică ieșită în relief.

       De ce zeii își băteau joc de el în asemenea hal? Îi era teamă de reacția bătrânului Lan, mai ales după discuția avută cu două săptămâni în urmă. Shizui trebuia să se căsătorească cu o nobilă chit că îi era pereche său nu. Neapărat trebuia să fie o nobilă. Ceea ce simțea tânărul Lan conta mai puțin.

        Dar Shizui nu putea accepta așa ceva. Nu se putea arunca într-o căsnicie dacă nu existau sentimente de iubire, iar acum a mai aflat și cine îi era predestinat. Nu era vorbă că nu se simțea atras de Wuxian, ceea ce simțea pentru cel mare era peste atracție, dar se temea. Lan Qiren îi spusese o poveste bizară despre sufletele pereche și soarta celor ce sunt legați de firul roșu, reușind să infiltreze teama în sufletul celui mic.

       Shizui nici nu apucase să se îmbrace corespunzător când a fugit, purta doar roba albă de noapte iar gerul se izbea violent de piciorușele sale. Deșii luna plina lumina Gusu precum în soare rece, era o noapte geroasă iar tânărul Lan nu era deloc pregătit de o ieșire nocturnă.

       Gerul năprasnic îi îngreuna fuga dar nu se oprea. Tălpile deja de înroșiseră căci pământul era acoperit de un strat subțire de zăpadă, însă se încăpățâna să meargă mai departe. Nici el nu știa încotro se îndreaptă, partea asta din Gusu îi era străină, asta dacă se mai afla măcar în Gusu. Nu trecuse e poartă dar totuși arborii înalți nu erau deloc specifici ținutului mereu rece.

Shizui :- Cred că m-am pierdut...

       A gâfâit obosit oprindu-se la baza unui arbore lat. Și-a tras piciorele la piept încercând cumva să se încălzească.

       Norii negrii au acoperit luna luminoasă întunecând și mai mult peisajul. Nu se auzea decât șuieratul vântului printre ramurile arborilor ce foșneau la fiecare pală de vânt mai puternică. Era clar...era singur, pierdut și înfrigurat. Instinctele de războinic păliseră din cauza amalgamului de emoții ce au năvălit mult prea puternic asupra sa. Acum...era doar un mic nemuritor speriat chiar și de sunetul bufnițelor.

       Și-a ridicat capul dintre genunchi încercând să vadă ceva prin întunecimea nopții sperând că poate va găsi drumul spre casă. Să fugă nu a fost cea mai inspirată idee a să. A fost un impuls de moment iar acum plătește pentru acel impuls. Nu s-ar fi întâmplat asta dacă bătrânul Lan nu băga frica în el.

        A simțit o aromă de conifere iar într-o iluzie de moment a crezut că poate era nemuritorul alb Xiao Xingchen care l-ar fi ajutat negreșit, dar apoi își amintea că nici un nemuritor cu intenții curate nu miroase a conifere. Lordul Jin Guangyao mirosea a vanilie cu căpșuni ce însemna afecțiune, chiar și Xue Yang mirosea a miere și migdale ce însemna seducție.

        Aroma de conifere însemna crimă. Apoi o altă aromă, una de cafea, l-a pus în alertă. S-a ridicat imediat în picioare deșii tălpile îi trimiteau impulsuri dureroase. Trebuia să se îndepărteze urgent de acel loc. Dacă acei demoni îi simțeau aroma de brioșe...lucrurile nu aveau să mai rămână calme.

         A încercat să plece dar o mână grea l-a prins de umăr și l-a trântit de pământul rece, cel mic scâncind la contactul cu solul dur.

—Ce avem noi aici? Un mic lupișor rătăcit?

       Se aude glasul grețos al celui ce mirosea a conifere.