The Untamed One Shot +18

🍹Xiao Xingchen x Xue Yang 🍹{PRIMA PARTE}

           ✨  Deșii era evident învins iar sângele său roșu precum merele din Pomul Interzis pătase pământul uscat formând adevărate bălți roșii, zâmbetul amuzat și oarecum resemnat nu îi părăsise buzele și ele pătate de sânge, știind că a făcut chiar și imposibil pentru a încerca să-l învie pe Xingchen însă a fost de prisos. Nici un nemuritor din întreaga lume nu poseda asemenea abilități și o știa prea bine dar merita să încerce. De dragul acelor momente fericite ce le-a trăit în preajma legendei a meritat să încerce chiar dacă a fost în zadar.

          Gustul metalic din gură îi provoca greață, începuse să vadă în ceață și abia dacă mai auzea cum trebuie vocile din jurul său dar era oarecum împăcat cu sine. Măcar omul care l-a transformat în criminalul din prezent a avut parte de acceași soartă, altfel ar fi încercat până în ultima clipă să se salveze și să se răzbune, dar acum că totul se terminase nu mai avea nici un rost să se zbată. Dragul său Xingchen nu mai era, nici micuța Qing pe care nu o prea suporta nu mai era, cel mai corect era ca și el să moară. Până la urmă asta vor toți nemuritorii, așa că le va îndeplini dorința.

            Cu privirea ațintită spre Shuanghua ce stătea acum la spatele lui Wangji și cu chipul frumos al lui Xingchen în minte...s-a lăsat înjunghiat de Song Lan. Nemuritorul în negru avea tot dreptul să-l urască din suflet așa că nu s-a mai chinuit să se opună. Fără Xingchen în preajma sa viața nu mai avea nici un sens. Nu credea vreodată că va ajunge dependent de o persoană așa cum era de Xingchen. Chiar și pentru el era ciudat iar până să-și de-a seama ce se întâmplă și de ce pulsul i-o lua la goană de fiecare dată când Xingchen îi zâmbea era deja prea târziu.

            A căzut pe spate lipsit de vlagă și de puterea de a mai lupta, privind spre mâna stângă la mica bomboană aflată în palma sa. Dragul de Xingchen...îi lăsa bomboane în fiecare dimineață pe pernă. Se simțea oribil pentru tot ce i-a făcut însă a făcut-o din gelozie. Gelozia și răutatea lumii l-au făcut să comită fapte de care nu este mândru, regreta enorm ceea ce a făcut. Era bine că a înțeles că a greșit chiar și în ultima clipă, alții nu ar recunoaște nici pe patul de moarte că au greșit. Se pare că o urmă de umanitate încă mai exista în el.

          Și-a mișcat buzele rostind câteva cuvinte ce adunate împreună ar însemna „Te iubesc...Mulțumesc...Iartă-mă”, apoi genele negre și dese i-au acoperit ochișorii întunecați iar ultimul suflu s-a dispersat în aerul rece. Jiangzai, sabia sa credincioasă s-a încătușat pe vecie, o sabie legendară ce a dispărut odată cu stăpânul ei. ✨

Trei sute de ani mai târziu...

            Brunetul s-a ridicat speriat în fund, broboane de transpirație alunecând pe chipul său în jos pe bărbie și pe gât apoi dispăreau sub cămașa de noapte albă. Inima îi bubuia în piept ca a unui iepuraș speriat parcă dorind să spargă coastele și să fugă de la locul ei, gâfâielile accelerate ca și cum încerca să ia guri mai de aer pentru a calma senzația de sufocare din piept, tremurul corpului și agitația cu care privea prin odaia semi întunecată, toate erau semnele evidente ale unui coșmar.

         Nu era prima dată și bănuia că nu va fi nici ultima dată când va avea acest coșmar nemernic. A consultat zeci de șamani, cei mai buni tămăduitori din regat, ba chiar a călătorit și în regate vecine și văi unde se spunea că sunt șamani talentați dar totul a fost în zadar. Coșmarul nu a încetat, singura modalitate prin care avea parte de un somn liniștit cap coadă era să fie sedat întreaga noapte. A încercat și asta o vreme însă a renunțat la scurt timp căci se simțea amețit a doua zi când se trezea iar pofta de mâncare dispărea.

          S-a ridicat tremurând din pat și s-a îndreptat înspre fereastră cu pași mici și sprijinindu-se de coloanele ce susțineau patul căci își simțea corpul ca de jeleu. Așa era după fiecare coșmar, se simțea lipsit de orice fel de putere dar avea să-și revină după ce se calma. Dar coșmarul ăsta deja devenise insuportabil, nici măcar nu îi știa semnificația și nici măcar nu putea vedea chipurile celor doi bărbați ce îi apăreau în vis, tot ce știa era culoarea veșmintelor...unul purta alb iar celălalt negru.