The Untamed One Shot +18

✨Jiang Cheng x Wen Chao ✨{A DOUA PARTE}

            Privea de la geamul odăii sale fiecare persoană ce trecea cu pași agali, ori mai repezi, prin fața hanului unde era cazat temporar, căci nu avea de gând să rămână prea mult timp într-un singur loc când nu știe sigur când îl va găsi movaliul. La un moment dat trebuie să-și dea seama că lipsește, nu? Cel puțin încerca să se mintă pe sine cu iluzia unui iubit grijuliu, ceea ce Jiang Cheng nu prea mai era de la un timp.

          Era gelos pe persoanele ce își vedeau liniștite de viață, fără a se confrunta cu o dramă în dragoste ca a sa. Poate că unii i-ar da sfaturi inutile cum ar fi să nu sufere atât de mult pentru o iubire pasageră, dar ceea ce simțea tânărul Wen nu era un sentiment trecător de iubire. Ceea ce simțea pentru movaliu era așa de intens încât își simțea sufletul ca într-o menghină, inima îl durea ca și cum era un ghem de elastice ce continua să se strângă iar și iar, iar golul din stomac îl împiedica să mănânce ceva, deșii masa ce i-a fost adusă era din belșug.

         Nu, iubirea sa pentru liderul Jiang nu era un sentiment trecător de dragoste ce avea să treacă cu timpul, ba chiar era convins că nu avea să-și mai revină vreodată, căci oricât de frumos și diafan ar fi sentimentul de iubire, odată ce ai trădat frumusețea sacră a dragostei, zeii lasă pe suflet semne...semne ale unei iubiri nesortite. Tânărul Wen spera ca dragostea lor să nu fie unul din acele cazuri, deșii...nici nu mai știa ce anume ar trebui să creadă.

          Privind la veșmintele colorate ce creau un adevărat spectacol de culori printre razele apusului, un veșmând movaliul îi atrage atenție făcându-l să se ascundă de după perete în momentul în care posesorul veșmântului își îndreaptă chipul spre el, dând din umeri când nu vede pe nimeni la fereastra hanului.

         Tânărul Wen și-a dus palma la piept pentru a-și calma bătăile agitate ale inimii. Nu era nevoie să vadă chipul celui în straie purpurii pentru a-și dea seama cine este, strălucirea violetă a lui Zidian era inconfundabilă. Era straniu...a fost de ajuns să-l privească o singură dată iar pulsul i-a luat-o din nou razna. Tânărul Jiang încă avea același afect asupra sa, și-a propus să nu mai plângă și să-l urască dar îi era imposibil. Cum să-l urască pe cel de care s-a îndrăgostit? Pe cel căruia i-a dăruit întreaga sa dragoste și atenție?

           A dorit să se apropie de pat pentru a se odihni câteva clipe însă soarta nu ținea deloc cu el. Ușa de la intrare s-a deschis ușurel iar în prima instanță a crezut că este Xue Yang, asta până când veșmântul movaliul i-a apărut în fața ochilor. În acest moment chiar își dorea să-l înghită pământul. Să se surpe pământul sub el și să se ascundă de privirea violetă a  liderului Jiang.

Jiang Cheng :- Slavă Cerului că ești bine, nu ai idee câte griji mi-am făcut.

        A răsuflat cel mare ușurat căci a trecut printr-un adevărat Iad când fuga tânărului Wen a ajuns și la urechile sale. A dat să se apropie de tânărul Wen pentru a-l strânge în brațe cât să-și calmeze simțurile agitate, însă în mod clar nu se aștepta la o respingere.

Wen Chao :- Nu te apropia de mine. Să...nu...te apropii...de mine.

         A răspuns cel mic printre gâfâieli agitate căci ultimul lucru pe care și-l dorea era să plângă în fața lui Jiang Cheng. Asta chiar le-ar întrece pe toate, chiar dacă ochișorii îl înțepau dureros într-o încercare de a-și reprima lacrimile, încerca cu disperare să se agațe de ultima fărâmă de mândrie ce o mai avea.

Jiang Cheng :- Wen Chao...ce ai pățit puiule?

       A întrebat movaliul surprins de respingerea celui tânăr ce până nu demult de făcea ghem în brațele sale.