Iubirea este iubire indiferent din partea cui provine. Câteodată dragostea poate fi antidotul oricărei probleme, doar să avem ochii deschiși. Niciodată nu știi de unde poate să apară iubirea.
„Te iubesc și te voi iubi toată viața, iar dacă ș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Xiao Xingchen ( Bottom)
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lumina lunii îmbrățișa trupul Purtătorului de Lumină ca și cum încerca să îi aline rănile sufletești. Era greu, va fi extrem de greu să treacă peste tot ceea ce a aflat în câteva ore, va fi chiar imposibil să uite de asta deșii va încerca. Pentru sănătatea sa mintală...era mai bine să uite că asta s-a întâmplat. Se spune că prima dată trebuie să treci prin suferință ca să ai parte de iubire...dar în cazul său...cât va mai trebui să îndure acest sentiment de singurătate? La ce iubire i-a purtat lui Xingchen, și peste ani îi va purta doliu.
Când credea că nimic nu se poate mai rău decât tot ce s-a întâmplat de o lună încoace, un fascicul de lumină îl forțează să își închidă un ochi pentru a nu orbi. Oricum deja vedea viața în nuanțe de gri, tot ce mai lipsea acum era să rămână fără vedere și meniul era complet. Ar renunța bucuros la vedere dacă asta l-ar aduce pe Xingchen al său înapoi. Nu putea nici să îl roage pe Wuxian să îl ajute, avea și el propiile sale probleme iar Jiang Cheng i-a interzis să mai folosească Cultivarea Demonică.
Când acel fascicul de lumină a început să îl deranjeze era gata să scoată pe gură niște cuvinte nu tocmai frumoase. Avea draci pe toată lumea și era un pachet de nervi. Nu avea chef să vadă pe nimeni. Voia să fie lăsat singur în mijlocul pădurii să își plângă durerea. Cerea prea mult?
Era gata să o scoată pe Bichen din teacă dar o siluetă straniu de cunoscută i-a atras atenția. A încercat să vadă mai bine cine este cel ce pășea temător spre el privind dezorientat în jur. A crezut că a înnebunit complet când lumina lunii a căzut pe chipul lui Xingchen. Cumva destinul își bătea joc de el? Este doar în mintea sa, nu? Nu a suferit suficient de mult?
—Xingchen...
A suspinat Lan Wangji când lacrimă rece de pe obrazul său a atins pământul iar un lotus a înflorit din pământul înghețat.
Tânărul speriat și-a îndreptat privirea spre cel ce i-a șoptit numele cu acea tonalitatea dureroasă ce îi săpa în suflet. Aprope a izbucnit în plâns când a dat de chipul fără culoare al Purtătorului de Lumină, de acei ochișori dulci ca de căprioară plini de lacrimi amare, hainele de doliu ce nu păreau că îi țin prea mult de cald și de palmele ce sângerau din pricina rănilor. A strâns-o prea mult pe Bichen în palmă încât și-a făcut răni, dar nici o rană nu era mai dureroasă ca cea din inima sa.
