The Untamed One Shot +18

💫Wei Wuxian x Xie Lian 💫

“Masca lui aurie a căzut, dezvăluind chipul tânăr și frumos ascuns anterior în spatele ei”

               Simțind pământul uscat ce îi prăfuia veșmintele albe și vântul de toamnă ce se plimba alene printre șuvițele de păr șatene, s-a ridicat murmurând nemulțumit privind spre cerul înnorat cu o încruntătură ce s-ar fi vrut a fi furioasă și periculoasă, dar în cazul său era adorabilă și atât.

Xie Lian:-Măcar dacă m-ați fi aruncat pe un câmp.

               Strigă spre norii plumburii fiind sigur că Oficialii Cerești îl aud și râd de el și de ghinionul său de care are parte de trei ori la rând.A urcat la Ceruri la vârsta de șaptesprezece ani, iar după mai multe evenimente nefericite a fost alungat din Ceruri de două ori.După opt sute de ani a urcat a treia oară, dar la nici jumătate de oră a fost alungat din nou.Ce putea spune...pielea de prinț nu i se potrivea deloc.

             Era Prinț Moștenitor dar fără vreo autoritate anume căci Oficialii Cerești dețineau adevărata putere, iar el trebuia să se supună dacă dorea să-și păstreze locul în Ceruri, acțiune pe care nu a putut să o pună în practică căci nedreptățile oamenilor de rând îi lăsau un gust amar pe limbă.Nu era în firea sa să stea deoparte și să nu îi ajute pe cei ce au nevoie de ajutor, întotdeauna și-a propus să ajute oamenii de rând iar asta nu era pe placul Oficialilor Cerești ce l-au alungat cum a făcut o greșeală mică... dacă distrugerea palatului lui Feng Xin este considerată greșeală mică.

              Și-a scuturat veșmintele de praful portocaliu ce se lipise de materialul moale, și-a pus pe cap pălăria conică din bambus, și a pornit cu pași alerți înspre...nu știa sincer unde dar spera să găsească prima dată un loc de locuit, de preferat un templu dedicat lui deșii în locul unde a fost alungat puterea spirituală era extrem de mică înspre inexistentă, nu era sigur că va găsi vreun templu prin împrejurimi, iar apoi...va face ce a făcut de fiecare dată când a fost alungat.Nu era prima dată când ajungea într-o asemenea situație.

           Trecând prin păduri afectate de venirea toamnei, căzând într-o tufă de mure când s-a ferit pentru a nu călca pe un melc, a găsit într-un final o căsuță mai mult prăbușită decât întreagă aflată în mijlocul pădurii.Nu era templul la care se așteptase dar era mai bine decât nimic, ploaia ce urma să vină nu era nici cum o soluție bună.Scăpând de crenguțele ce se prinseseră de șuvițele de păr șatene a trecut de poarta șubredă realizată din patru araci legați între ei, privind la căsuța din fața sa.

Xie Lian:-Nu este un palat...dar cel puțin este a mea.Cu câteva mici peticiri ar putea deveni chiar comodă.

               Și s-a apucat de treabă căci nu putea sta într-o căsuță unde ploua prin zece locuri din unsprezece. Se putea considera cu succes cel mai ghinionist zeu care a existat căci repara într-o parte și se strica în alta, nu era el fiu de tâmplar dar se pricepea să facă câte ceva însă într-o adevărată căsuță cu acoperișul mai mult căzut decât întreg și pereții care abia de se mai susțineau... lucrurile arătau destul de rău.

Xie Lian:-Renunț...

              Se trântește pe potecuța prăfuită a casei privind spre cerul albastru ce se acoperea ușor ușor de nori cenușii dornici de ploaie.

Xie Lian:-Oh, mai lasă-mă.Nu am chef de o ploaie rece fix acum.
   
               Abia ce a terminat de rostit cuvintele căci imediat un strop rece l-a picurat pe nas, dar nici de-al dracu nu se ridica din locul în care era.Și-a închis ochii așteptând să aibă parte de o baie rece, însă i-a descris surprins când nu a simțit stropii reci udându-i veșmintele.Primul lucru pe care l-a văzut când și-a deschis ochii a fost umbrela în nuanțe de crem ce îl proteja de furia picăturilor de apă, apoi chipul tânărului Wei ce îl privea cu un amestec între confuzie și amuzament.