Adopted love

Capitolul 77

Completez actele și încerc să nu îmi arunc privirea spre curte, acolo unde Akihiko se joacă cu Subaru. Totuși nu reușesc și ajung de multe ori să îi privesc pe ei în loc să îmi fac treaba, erau atât de apropiați, de fericiți împreună. Îi înțeleg dorința de a avea grijă de copii de la orfelinat, dar legătura creată cu Subaru e mult mai profundă și nu pot spune că nu îi împărtășesc dorința de al proteja.

O bătaie în ușă îmi distrage atenția și îl observ pe Hisashi cu două căni de cafea, una mi-o pune lângă foi unde găsește un loc liber, iar a doua o păstrează pentru el și se așează pe fotoliul din fața biroului meu.

-Trebuie să discutăm.

-Despre?

-Știu că treaba asta te va enerva, dar unele dintre materiale nu sunt ce am comandat și din cele bune, nu e cantitatea dorită. Cineva ne joacă o glumă proastă.

-Sigur nu e o încurcătură cu firma?

-Nu, am verificat, spuneau că cineva de la noi a sunat și a refăcut comanda. Nu a dat nici un nume, dar s-a prezentat ca un reprezentant al firmei.

-Și ce vrei să spui? Că avem un trădător printre noi?

-Nu, am făcut căutări, nimeni din firmă nu are acel număr și apelul a fost făcut din alt oraș de pe un telefon luat de la un trecător, un copil de nici optsprezece ani.

-Concurența?

-Nici pe aproape, nu ar juca atât de murdar, chiar dacă am rămas în relații bune cu interlopii, au și ei principiile lor, ca tatăl tău, ei încearcă să pară curați, un conflict cu tema asta i-ar distruge.

-Să lăsăm asta pe altă dată, ai reușit să rezolvi cu materialele?

-Da, din fericire au înțeles și au fost de acord să primească marfa și să ne trimită ce am comandat inițial. Asta doar pentru că era mai rentabil pentru ei, ce am comandat inițial avea un preț mult mai ridicat.

-Totul se învârte în jurul banilor pentru cei nesătuli.

-Și asta e un plus pentru noi, ar trebui să fim fericiți că am rezolvat atât de ușor.

Mă ridic cu cafeaua în mână și mă îndrept spre fereastă, privind spre Akihiko și Subarul ce se jucau cu câinii familiei mele. Hisashi vine lângă mine și îmi urmărește privirea, la un moment dat auzindu-l oftând. Îl privesc și citesc pe fața lui tristețea și regretul și nu pot să nu îl compătimesc, cu toate că am o mică dorință în mine să îl mai pocnesc de câteva ori.

-Nu cred că mă voi putea revanșa vreodată față de voi sau că Akihiko mă va ierta vreodată pentru ce i-am făcut.

-Ai făcut mai mult decât crezi, e momentul să te gândești și la tine.

-Dar nu pot, i-am ascuns partea asta de poveste lui Robert mult timp, iar când i-am spus, aproape m-a părăsit.

-Cu toate astea, s-a întors la tine și a încercat să te înțeleagă.

-Chiar dacă toți din jur m-ar ierta printr-o minune, eu nu cred că mă voi putea ierta vreodată.

-Hisashi, m-ai ajutat în tot acest timp, când nu eram aici, tu ești cel care l-a apărat. Trebuie să treci mai departe!

Sunt întrerupt de telefonul său, oftând răspune și începe să vorbească pe un ton autoritar cu persoana din sptalele apelului, care bănuiesc că era un angajat. Mai iau o gură din cafea și după o ultimă privire spre cei doi decid să mă întorc la munca mea.