Adopted love

Capitolul 51

      Mă trezesc din cauza lui Hajime ce mă zgâlțâie de zor. Îi dau mâinile de pe mine și mă acopăr cu pătura, întorcându-mă pe partea cealaltă.

      - Ai nevoie de un alt duș rece?

      Îmi deschid ochii, trezit de-a binelea și îmi dau repede jos de pe mine pătura, ridicându-mă în pat.

      - Nu mulțumesc, sunt treaz!

      Acesta începe să râdă și îmi aruncă în brațe câteva haine, le privesc oftând, amintindu-mi că trebuie să mergem la masa părinților lui Yukio. Nu știu sigur dacă sunt pregătit să îi cunosc, dacă sunt așa cum spune Yukio, severi și împotriva relațiilor între același gen, nu cred că mă voi înțelege prea bine cu ei.

      Îl privesc apoi pe Hajime, care părea deja gata de plecare, privesc repede ceasul de pe birou și observ că indică ora șapte seara. Am dormit prea mult, nu mi-am făcut nici temele, o să mi se facă rău curând.

      - Hajime, de ce nu m-ai trezit mai repede? Aveam teme!

      - Nu îți face griji, mâine ai ore doar de la 9 și oricum nu stăm mai mult de o oră, părinții lor mă irită.

      Mai că îmi venea să râd, pe Hajime toată lumea îl irită, mai puțin eu din câte am observat. Îmi dau jos tricoul și trag pe mine hainele ce mi le-a dat, pantaloni de blugi și un hanorac gri, mai subțire. Acum știu de ce m-a lăsat să dorm până în ultimul moment, mie nu îmi ia mult să mă pregătesc, am nevoie doar de haine și papuci și sunt gata.

      - Daichi a fost acum o ora după cumpărături, deci nu mai suntem nevoiți să le caram noi.

      - Am o întrebare, ce cadou le-ai cumpărat?

      - Voiam să le iau câte un tricou pe care scrie "Sunt pro LGBT+", dar Daichi m-a convins să nu o fac și le vom oferi un weekend la băi termale.

      - Iar ai dat o grămadă de bani? Puteai să le iei ceva mai simplu.

      - Nu am dat nici un ban, s-a întâmplat să câștig zece bilete la tombola din mall și două le vom oferi lor.

      Am mai spus că omul ăsta are norocul strâns legat de el? Probabil că nu, așa că o fac acum.

      - Mai mult noroc nici că nu puteai avea.

      Îmi zâmbește și îmi întinde plicul unde bănuiesc că sunt biletele, el își ia cheile și după câteva minute eram deja în drum spre Daichi, unde va avea loc cina.

      - Cum de o fac acasă?

      - Ultima dată când au luat toți masa la un restaurant, Daichi le-a spus de orientarea lui și a ieist cu scandal. De atunci, când se întâlnește toată familia iau masa undeva retras, unde sunt doar ei și ei bine eu, piază rea în ochii mamei lor.

      - Piază rea? Întreb eu râzând.

      - Da, așa mă vede, au dat vina pe mine, că eu le-am stricat copilul. Când de fapt el m-a convertit pe mine.

      Asta mă pune pe gânduri, din cauza lui Daichi, el e bisexual. Chiar dacă bănuiam oarecum lucrul ăsta, nu eram sigur de el.

      - OK, dar nu ai încercat să le explici?

      - Ce rost are? Oamenii aia sunt de modă veche, nu vor crede alt adevăr decât cel pe care îl știu ei, chiar dacă le arăți dovezi.

      Ăsta cred că e un alt avertisment prin care universul îmi spune să îmi țin gura, să fiu liniștit și retras și să nu atrag de loc, dar absolut de loc atenție asupra mea.