Adopted love

Capitolul 65

Akihiko

      Chiar și după ce mi-a fost explicat de trei ori până acum ce s-a întâmplat de la dispariția mea, tot nu îmi vine a crede că Hajime e în viață. Mai mult de atât, nu pot crede ce mi-a spus Hisashi înainte de a pleca cu monstrul acela și că a omis cel mai important aspect despre Hajime.

      Cuvintele lui încă îmi răsună în cap și îmi e frică să le dau crezare. Îmi e frică să îl mai cred, a fost primul care mi-a arătat bunătate, ca apoi să mă zdrobească în bucățele, iar acum mă salvează?

      *Nici nu mai știu câte bătăi am luat, unde am răni noi sau dacă sunt viu măcar. Mă mai agăț de un singur fir subțire, curând o să cedez și nu mă voi mai trezi. Măcar atunci voi fi lângă Hajime, singura persoană care m-a iubit vreodată și a vrut doar să mă apere.

      Dacă nu plecam, dacă stăteam cuminte acasă și așteptam, nu ar fi acum mort. Cu greu îmi ridic mână la cap și observ că rănile îmi sunt bandajate și am haine curate, dar care vor ajunge murdare cât de curând.

      Tresar când aud ușa, iar o persoană cu o glugă pe cap își face apariția în cameră, apoi închide ușa în urma sa. Se apropie de mine și doar când e la mai puțin de doi pași de mine își dă jos gluga. Când îl vad pe Hisashi în fața ochilor, mă blochez și lacrimile încep să curgă șiroaie, iar el fără să stea pe gânduri mă ia în brațe și îmi pune capul pe pieptul său.

      - Gata, a trecut, vei fi bine! Promit!

      Îmi mângâie spatele, iar comportamentul său straniu, ce îl avea înainte să îmi arate fața lui întunecată mă încurcă și mă sperie, dar mă și liniștește. Îl prind cu pumnii de materialul hanoracului și îl strâng stare, lăsând lacrimile și suspinele să curgă și să mă descarc.

      Doar după minute bune de plâns mă liniștesc și mă despart de el. Mă privește rănit, dar și înțelegător și așteaptă.

      - Ce vrei și tu? Ai venit să profiți sau să mă rănești?

      - Sunt aici să îți explic.

      - Să îmi explici? Ce să îmi expl-

      Îmi rămân cuvintele în gât, mișcarea bruscă îmi deschide răni ce doar acum au fost pansate și dezinfectate. Se panichează și el și încearcă să îmi aline durerea, dar tot ce face e să se agite și să scuture haotic din mâini. Zâmbesc de cum arată și mă așez mai bine în pat.

      - Îmi pare rău, nu am vrut să se ajungă aici! Mă jur că doar aici nu am vrut să se ajungă.

      Nu spun nimic, doar ascult ce are de spus și mă gândesc la ce câștigă din asta. Se poartă atât de frumos încât mă sperie.

      - Saniiro te urăște pentru că eu te-am iubit pe tine, nu pe el. Din cauza mea ai fost forțat să înduri toate aceste orori.

      - Care e șmecheria Hisashi? Ce câștigați dacă mă răniți mai mult decât ați făcut-o deja?

      Îmi simțeam lacrimile cum vor să curgă, dar nu le dădeam voie, nu trebuia să îl mai las să mă vadă plângând, dacă nu pentru mine, pentru Hajime.