Adopted love

Capitolul 6

      Mă trezesc pe la unu noaptea, îi dau mana lui Daichi de pe mine și mă ridic pe marginea patului, îmi iau capul în mână, imaginea lui Akihiko plângând îmi tot apare în cap. Oftez și mă ridic, mă îmbrac repede și ies, plecând acasă.

      Ajung și mă pun pe jos pe scări, îmi scot pachetul de țigări, scoțând una, mai apoi o aprind, bucurându-mă de falsa senzație de liniște și aroma de tutun.

      - Firar ea de viață.

      Nu îmi pot scoate nici cum imaginea lui din minte și nici dorința asta tâmpită de al săruta și de a-l tine în brațe.

      Sting țigara de scări și o arunc în ghiveciul cu flori, mă ridic și intru în casă, mă duc direct sus, dar mă opresc în fața uși de la camera lui, îl auzeam, plângea.

      Pătrund în cameră, reușind să îl sperii, prost mai pot fi.

      - Akihiko, sunt eu, Hajime.

      În mai puțin de trei secunde îl văd cum coboară din pat și se îndreaptă spre mine, îmi sare în brațe și își lipește buzele de ale mele. Îi răspund la sărut din cauza șocului, dar îl îndepărtez privindu-l uimit, acesta își lipește fruntea de umarul meu și mă strânge puternic în brațe.

      - Akihiko, ce se întâmplă?

      Mă strânge mai tare în brațe, plângând. Îl iau în brațe stil mireasă și mă așez cu el în brațe pe pat.

      - Am avut un coșmar, îmi zice el după ceva timp.

      Îi mângâi parul, degeaba îl întrebam dacă vrea să îmi povestească, nu aveam șanse să sper că mi-ar povești.

      Îl aud cum trage aer în piept și îl dă afară cu un oftat prelung, îmi prinde mana ce o țineam pe talia sa și începe să se joace cu degetele mele.

      - Am visat cum am fost bătut și chinuit.

      Tresar și corpul meu devine rigid. Bătut și chinuit? Cum poate un adolescent să viseze așa ceva? Doar dacă nu cumva chiar a trăit așa ceva.

      - Akihiko, ai fost bătut cât timp ai stat în orfelinate?

      Nu îmi răspunde, dar îi simt corpul rigid, după puțin timp dă negativ din cap. Minte, mă minte sunt sigur de asta. Îmi mușc buza, încercând să nu spun ceva ce aș regreta mai târziu.

      - Pe oricine ai fi visat, nu mai are cum să îți facă rău. O să fiu aici să am grijă de tine.

      - Dacă ai fi fost și atunci, o spune șoptit și îmi dau seama că nu voia să aud asta, așa că mă prefac că nu am auzit.

      - Vrei să dorm cu tine?

      - Dacă nu te deranjează.

      - Nu mă deranjează, acum închide ochii.

      Își ridică capul și îmi lasă un sărut pe obraz după care se dă din brațele mele și se pune lângă mine, îmi dau jos jacheta și o las pe podea, mă așez și eu lângă el, îl iau în brate și adorm cu mirosul său în nările mele.

      A doua zi când mă trezesc, nu îl mai găsesc lângă mine, sar din pat și încep să îl caut, nu îl găsesc în nici o camera și nici la parter, panicat și paranoic decid să îl caut și în baie și în loc sa bat ca tot omul, dau buzna. Rămân cu mana pe canta și cu toate cuvintele în gât când îl vad dezbrăcat și cu un prosop pe cap, era slăbuț, dar altceva îmi sărise în ochi și acel ceva era o cicatrice ce se întindea de la buric pana la coaste. Akihiko impietreste și rămâne și el fără cuvinte, dar imediat ce își dă seama că mă holbam la el se întoarce rușinat, dar nu își dă seama că așa îmi da prilejul să îi cercetez și spatele care avea și acesta două cicatrici, două linii precise în formă de "x".