Capitolul 49

209 18 5
                                    

      Când profesoara pleacă din clasă, câțiva elevi vin țintă la banca mea cu telefoanele în mână și cu o groază de întrebări.

      - Ești atât de frumos, vrei să facem schimb de numere? Mă întreabă o fată mult mai înaltă ca mine și cu parul prins într-o coadă de cal chiar în vârful capului.

      - Ai cont pe line? Cum ești? Mă întreabă altă fată.

      Mă uit disperat după o cale de scăpare sau o persoană care să mă ajute, iar spre fericirea mea Ayame își face loc printre persoane și se așează cu fundul pe banca mea, punându-și un picior peste celalalt și își încrucișează brațele

      - Ia valea, Akihiko nu e biletul vostru spre părinții lui! Le spune ea aspru și tăios.

      - Da tu cine ești să ne spui ce sa facem? Spune una dintre cele două, nu foarte sigură pe ea.

      - O prietenă de-a lui, acum faceți pași până nu vă rup ceva!

      Știam că Ayame e o pacifistă incurabilă, dar când era vorba să își apere prietenii și familia, nu îți doresc să te afli prin preajma ei, nu mai spun de ținta ei.

      Cele două pleacă cu coada între picioare, iar celelalte fete care nu își deschise gura pana acum le iau exemplul și pleacă de lângă banca mea și a lui Yukio care privea scena amuzat.

      - Bun, acum că am aruncat gunoiul, ce facem azi după școală? Întreabă Ayame veselă.

      - Eu o mă arunc în pat și o să dorm, spun în timp ce casc, mi-ar fi plăcut să-mi las capul pe bancă și să trag un somn, dar uneori dorințele și mofturile nu pot fi îndeplinite.

      - Nici un dormit, mergem în parc cum ne-am obișnuit, spune sigură pe ea și privindu-ne pe amândoi țintă.

      - Nu cred că vom scăpa prea curând de ea, deci mai bine facem cum spune. Vei dormi după.

      Doar că după somn voiam să stau cu Hajime și mai am și tema asta ce ne-a dat-o profa și sigur astăzi vom mai primi teme și nu o să mai am după timp. De ce a trebuit să încep afurisita asta de școală?

      - Bine, dar nu stăm mult!

      Ayame mă ia în brațe după care sare jos de pe partea mea de bancă și se pune în banca sa, deoarece a trecut pauza, iar profesorul de matematică poate apărea în orice clipă.

      Mă bucur că am reușit să trec de prima pauză fără să mă panichez sau să plâng. Ora de mate începe, iar pe la jumătatea orei profesorul se enervează din cauza a doi colegi și ne dă test fulger, bucuria noastră sau mai bine spus condamnarea la moarte a celor doi.

      - Akihiko, ajută-mă! Se roagă Yukio de mine când vede că deja a trecut jumătate din timp și eu am terminat, iar el nu făcuse nici măcar două din cele cinci exerciții.

      Oftez și privesc spre profu care era atent de la începutul testului la cei doi colegi care făcuseră gălăgie. Iau o altă foaie și încep să îi rezolv exercițiile sale, deoarece profu ne-a dat zece exerciții, rândul unu a primit primele cinci, iar rândul doi ultimele cinci. Eu le nimerisem pe cele grele din câte am observat din testul lui Yukio.

      După ce i le-am rezolvat și lui, acesta a început să transcrie tot ce era pe foaie. Mă uit la Ayame care se juca cu creionul, trag un ochi la foaia sa și observ că deja rezolvare testul. Să înțeleg că dintre noi trei, eu și Ayame suntem ăia deștepți și Yukio profită de inteligența noastră, eu mă întreb cum s-a descurcat până acum.

Adopted loveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum