Adopted love

Capitolul 1

      - O să îți trimit manuscrisul până la termenul limită!

      - Sper că te vei tine de promisiune de data asta, data trecută ai fost la limită.

      - O să de gata. Mai am puțin și termin.

      - Nu știu ce să cred, când o să aduci volumul o să te cred.

      - Auzi, te sun mai târziu, cred că mi-a ajuns mâncarea.

      - Să mă suni!

      Îi închid fără să îi mai spun ceva și arunc telefonul pe masa de cafea, o ia spre ușă și deschid ușa, în fata mea era un băiat de vre-o paisprazece ani, cu un ursuleț în brațe și un ghiozdan în spate. Avea părul lung pana la umeri și de abea de îi vedeam ochii ce păreau de un verde închis sau așa bănuiesc. Privea spre fața mea, dar nu în ochii mei, privea spre nas sau gură dar nu ochi.

      Stăteam de câteva secunde bune și ne uitam unu la altu fără să spunem ceva, până îmi dau seama de acest fapt și îmi deschid în final si eu gura.

      - Cine ești?

      - Mikiko ma lăsat în fața porții și mi-a spus că o să ai grijă de mine până se întorc ei.

      Simt cum furia îmi ajunge până în gât la cele făcute de sora mea, nici măcar nu îmi lasă de ales, mi l-a lăsat pe cap fără să clipească și cred că am rămas și cu gura căscată, Mikiko a zis că nu vorbește prea mult, dar tocmai a vorbit mai mult decât aș fi crezut că o va face. Mă așteptam la un salut simplu sau să nu îmi vorbească deloc când mă va vedea pentru prima dată, dar asta m-a lut prin surprindere.

      - O să mi-o plătească ea, intră.

      Îi fac loc să intre, dar el stătea în același loc, zici ca ii erau bătute cuie în picioare și nu se putea mișca de acolo.

      - Akihiko, nu?

      El aprobă cu o mișcare scurtă a capului.

      - Vrei să stai afară?

      Dă scurt din cap în semn ca nu și trece pe lângă mine, dar se oprește în dreptul canapelei, studiind încăperea. Eu stau rezemat de perete și mă scarpin în cap cu o mână, gândindu-mă ce să fac în privința lui.

      - Vino să îți arăt camera ta.

      Se întoarce spre mine, dar nu primesc nici un răspuns de la el. Ce s-a întâmplat la ușă a fost o minune sau ce naiba se întâmplă aici, acum de ce nu mai vorbește? De vorbit e evident că știe și la fel și sa audă, mă depășește, momentan chiar mă depășește.

      O iau pe scări și urc la etaj, îi aud pașii în spatele meu, semn că mă urmărește, ajung în dreptul unei uși, camera se afla chiar lângă a mea, astea fiind singurele dormitoare locuibile în momentul de față, celalalt e plin ochi cu hârti și cărți și alte lucruri ce le-am înghesuite acolo.

      - Baia e acolo, îi arat spre ușa de la baie ce se afla pe partea cealaltă a holului, puțin mai încolo. Dacă ai nevoie de ajutor cu ceva, poți să mă chemi.

      Nu primesc nici un răspuns, deschid ușa și îi fac semn să intre, un lucru un e faptul că reacționează la îndemnurile mele. Aud din nou soneria, semn că mâncarea a venit și sper că de data asta chiar e mâncarea și nu mi-a făcut Mikiko din nou o surpriză.

      Îl las să se instaleze și cobor jos pentru a deschide, aveam dreptate, a ajuns mâncarea, îi plătesc băiatului și așez cele două cuti cu pizza pe masa din bucătărie, mi-am luat doua în caz că o să stau treaz până târziu în seara asta și mi se făcea foame, dar acum o să fie folosită în alt scop. Urc din nou sus și mă duc în camera lui, îl vad în fața oglinzi, doar cu ursulețul în brațe și încercând să își de-a părul din ochi.