Adopted love

Capitolul 76

      -Stai așa, nu te-am dus acolo pentru a profita!

      Mă așez lângă el îmi pun mâna pe umărul său, zâmbesc, știind la ce anume se gândește și clar nu o fac din milă sau doar pentru el. Trebuie să îi spun și să îl calmez și să duc planul la capăt cât mai repede, copii aceia au nevoie de ajutor.

      -Aki, tot ce vreau să fac e pentru binele acelor copii, aveam destui bani și înainte să preiau afacerea familiei, dar acum, având-o și pe aceasta, am posibilitatea să fac mai mult bine. Copii aceia au nevoie de banii ăștia și ei sunt doar primii.

      -Bine, am încredere în tine.

      -Bine, dar asta va dura, pentru că am bănuiala că nu le vei oferi doar bani.

      -Ai dreptate, Hisashi, ne vom ocupa de tot proiectul. Voi doi vă ocupați de clădire, eu și Akihiko de lucrurile de care au nevoie copii.

***

      -Deci, ce facem aici mai exact?

      Zâmbesc și îl iau de mână, simțindu-i căldura corpului și agitația ce o transmitea, nu voi minți, și eu sunt agitat, dar trebuie să o fac cum trebuie de data asta. Mă întorc cu fața spre el și îl privesc direct în ochi, cu inima în dinți.

      -Înainte să intrăm, vreau să o fac cum trebuie.

      -Ce vrei să spui?

      -Vrei să fim împreună? De data asta cum trebuie, fără ascunzișuri, fără secrete.

      Acesta zâmbește și își duce o mână la obrazul meu, lipindu-și fruntea de a mea.

      -Hajime, deja ai răspunsul meu, nu ți-aș fi acordat încă o șansă dacă nu mi-aș dori un viitor cu tine.

      Își lipește ușor buzele de ale mele, un gest tandru și probabil banal, dar care însemnă mult și e încărcat cu multe amintiri, dorințe, sentimente și vise.

      -Atunci să o facem oficială relația noastră.

      -Tu vrei să o înfrunți?

      -Nu doar pe ea.

      Mă întorc cu fața spre ușă pornind cu el la puțină distanță de mine. Intrăm în casă și ne ducem în sufragerie, găsind familia așezată pe canapea și gemenii în locul lor de joacă. Mama vine la mine și mă îmbrățișează, apoi face același lucru și cu Akihiko.

      -Pe unde ați umblat?

      Îl privesc pe Akihiko și apoi mă întorc spre sora mea, care ne privea mâinile cu un zâmbet viclean jucând pe buzele sale.

      -Prin oraș.

      Răspunsul meu sec nu pare să conteze, cel mai probabil a pus întrebarea doar de formă.

      -Deci, de ce ai convocat totă familia?

      -Veniți, stați jos!

      Îi zâmbesc mamei, dar aleg să rămân în picioare, la fel făcând și Akihiko. Iau o gură mare de aer și apoi o dau afară ca pe un oftat, pregătindu-mă pentru ce urmează.

      -Eu și Akihiko avem să vă spunem ceva.

      Liniștea era apăsătoare, toți așteptând să vorbesc.

      -Formăm un cuplu.

      Mamă nu părea surprinsă, iar sora mea doar mă privea suspicios, apoi își mută privirea spre fiul său vitreg, iar acesta aprobă rușinat din cap. Cumnatul meu se ridică și vine spre noi, îngândurat și cu o frivire ce mai avea puțin și scotea flăcări.