Adopted love

Capitolul 13

      - Au...

      Las cuțitul jos și mă duc spre chiuvetă, dând drumul la apă și încercând să scap de sânge. Poate nu a fost o idee buna să mă gândesc la vis fix acum. Îmi șterg mâna și urc în cameră pentru a lua un plasture, dar când intru îl observ pe Akihiko stând în vârful patului cu ursulețul lui în brate și cu Yuko lângă ei și cu ochii în telefon, din care se auzea melodia lui Mikiko.

      - Hei, te-ai trezit de mult?

      Îl observ tresarind, dar aproba cu o scuturare scurtă a capului, închizând telefonul și privindu-mă curios.

      - M-am tăiat și am venit după un plasture.

      Nu spune nimic, dar observ cu strânge ursulețul mai tare în brațe și mă privește trist. Îi zâmbesc și mă apropii de pat, mă așez pe marginea lui și deschis sertarul noprierei de unde iau o cutie mică în care se aflau plasturii.

      - Te doare?

      Tresar când îi simt respirația pe ceafa mea și îmi întorc capul spre el, dar rămân blocat când îmi dau seama cât de aproape era de mine, îmi prinde mâna și o duce la buzele sale, îl privesc cum face fiecare mișcare cu atâta precizie și fără să îi pese cât de aproape era de mine.

      Îi privesc gatul lung și mărul lui Adam ce se mișca puțin, îmi ridic privirea mai sus, la bărbia sa micuța dar atât de bine conturată, la buzele sale cărnoase și rozali ce acum îmi atingea pielea degetului meu lovit, la năsucul mic și ochii sai minunați, cu genele lungi ce acum erau închiși.

      Rezist cu greu tentației de al trage în bratele mele și de a-l săruta si devora de viu, dar totuși o fac și mă bucur de gestul simplu, eu am fost cel care ia zis ieri să înceteze cu jocurile, nu pot să îl atrag eu acum în unul, chiar dacă ce face el, cam bate în ce nu trebuie.

      - Akihiko?

      - Scuze, îmi amintesc vag copilăria mea, dar știu că cineva mi-a spus faptul că dacă săruți locul unde teai lovit, durerea se diminuează.

      Îmi zâmbește trist și îmi ia plasturele din mână, nu știu dacă să cred ce mi-a spus sau a făcut asta doar pentru a mă atinge. Cu el e greu să îmi dau seama ce anume gândește.

      Îl las să îmi pună el plasturele apoi se depărtează de mine, luând ursulețul înapoi în brate, oftez și îl prind de mână, făcându-l să mă privească.

      - Akihiko, ești bine?

      - Da, de ce nu aș fi?

      - De când ai venit aici, nu ai mai ținut ursulețul în brațe, dar acum nu te mai despărți de el.

      Își mărește ochii și își muta privirea pe urs.

      - E vorba de Yukio?

      Tresare, dar nu îmi răspunde.

      - Îmi pare rău că nu ți-am spus de el, dar dormeai aseară când am ajuns acasă și nu am vrut să te trezesc.

      - Cine e?

      Întrebarea era pusă pe un ton rece, distant și ochii săi mă priveau intens, parcă vrând să vadă prin mine.

      - E fratele lui Daichi, aseară sa certat cu el și era să fie violat în parc, l-am salvat și nu a vrut să meargă acasă așa că nu am avut încotro și lam adus aici.

      - Violat?

      Mai avea puțin și sarea din pat când și-a dat seama de gravitatea situației, dar privirea din ochi sai, frica și teroarea citită în ei mă speria cel mai tare, îi era frică.

      - Akihiko, ești bine?

      - D-da.

      Nu, nu era, mă minte. Mă simt rănit și neputincios. El chiar nu are încredere în mine, e rănit, terorizat și distrus și nu lasă pe nimeni să se apropie ca să vadă ce e în sufletul său.

      - Akihiko, mă lași să te îmbrățișez?

      Mă privește confuz, dar nu aștept prea mult, iau privirea sa că pe un răspuns pozitiv și îl trag în brațele mele.

      - Hajime, mă sufoci!

      Știam că îl strângeam prea tare, poate mult prea tare, dar așa incercam să îi iau gândul de la orice îi trece prin cap sau poate să îmi distrag mie gândurile de la faptul că e rănit și nu mă lasă să îl ajut.

      - Hajime!

      - Au!

      Îi dau drumul și îmi prind brațul. Ma mușcat! El tocmai ce ma mușcat!

      - E vina ta! Ți-am zis că mă strângi prea tare.

      Își încrucișează bratele la piept și mă privește supărat, mă amuz de fața lui și îi ciufulesc parul, ignorând durerea ce începea deja să treacă.

      Mă ridic și o iau spre ușă, dar nu înainte de ai spune că mâncarea e imediat gata.

      - Pot să mănânc în cameră?

      Mă opresc cu mâna pe clanta, nedumerit. Oare chiar atât de tare la speriat Yukio.

      - Bine, dar tot trebuie să faci pana la urmă cunoștință de el, nu poți sta închis în cameră ta până pleacă.

      - Păi nu stau în a mea, stau în a ta.

      - Foarte amuzant, o să-ți aduc porția aici, dar chiar te-aș ruga să te răzgândești.

      - Nu prea cred.

      Îmi dau ochii peste cap și ies din cameră, închizând ușa în urma mea. Cobor și îl găsesc pe Yukio pe canapea, jucându-se un joc.

      - Lai speriat, nici nu vrea să te vadă măcar.

      - Ce? Așa urât sunt?

      Sqre de pe canapea și ajunge într-un suflet în fața mea, începând să mă privească cu ochii mari.

      Cei drept, nu pot zice ca nu arata bine, probabil arata ca fratele sau când avea vârstă lui și nu pot să nu zic asemănarea uimitor de mare dintre cei doi. Același par brunet, ochii căprui ce dau spre galben, care mi se par că arată ca a unei pisici și forma feței mai alungita. E mult prea mare asemănarea ca să zici că nu sunt gemeni, păcat că Daichi e mai înalt cu vreo 20 de centimetrii ca Yukio și probabil cu vreo 10 kilograme mai mult ca piticul din fata mea.

      - Păi pe Akihiko l-ai speriat. Și ca să ști pe viitor, nu mai fi tu în preajma lui, se sperie ușor și trebuie să îl lași pe el să ți se deschidă, nu să-l forțezi tu.

      - Ei și acum ți-ai găsit să îmi zici?

      - De unde era să știu că dai buzna peste el și îl sperii în halul ăsta? Acum suportăm amândoi consecințele.

      - Dar tu ce consecință suporți mai exact?

      - Faptul că te am mai mult pe cap. Te împaci cu Akihiko și te las să mai dormi o noapte la noi, de data asta într-un pat.

      - Sa făcut!

      A acceptat fără măcar să clipească. Îi zâmbesc zi o iau înapoi spre bucătărie. Am să-l fac pe Akihiko să se împrietenească cu Yukio și să se deschidă cât mai mult. Dacă nu îmi zice el cum să îl ajut, o s-o fac după cum mă trece pe mine capul.