Adopted love

Capitolul 72

      Trecuse două zile de la acea seară, iar acum privesc ecranul telefonului uimit și stresat, multe mesaje de la Hisashi sau Robert, dar cel mai important era de la Akihiko care mă ruga să îl iau de la scoala la care preda. Telefonul începe să sune și mă scoate din transa în care eram scufundat de mai bine de douăzeci de minte, îi răspund lui Hisashi și aștept.

      - Tu ai murit de nu ști răspunde?

      Oftez și îmi trec o mână prin par stresat, iar apoi mă ridic de la birou și mă duc spre bucătărie pentru un pahar cu apă.

      - Nu, doar lăsat fără cuvinte.

      - Puteai scrie, spune sec. Totuși, ce s-a întâmplat?părea chiar afectat și îngrijorat.

      Hisashi mi-am dat repede seama că nu era o persoană rea, doar că era influențat prost și obligat de împrejurări să facă toate rahaturile ce le-a făcut, e preocupat de persoanele la care tine, uneori devenind chiar stresant, dar mi-am dat repede seama că aveam nevoie de cineva ca el lângă mine, iar pentru Akihiko reprezintă o importantă persoană din trecut la care a ținut și probabil în adâncul sufletului său încă tine.

      - Akihiko m-a rugat să îl iau de la școală.

      - Iar asta e rău pe tru că?

      - Pentru că mi-a spus că are nevoie de timp și nu știu ce să fac să îl recâștige.

      Îl aud oftând și pot să jur că își dă chiar acum ochii peste cap, probabil de disperare, probabil obosit de cât l-am tot stresat cu temerile mele de adolescent.

      - În primul rând, să te pregătești, nu ar fi ok să îl lași să aștepte și în al doilea rand, fi tu însuți. Akihiko s-a îndrăgostit pentru cine ești tu, nu de un pampalau ce îi e frică să nu fie respins până și de muște.

      - Trebuie să închid.

      - Stai, eu nu de asta te-am su-

      Îi închid, înainte să poată spune ce dorea, nefiind interesat oricum de ce voia, sigur era legat de mesajele necitite și care vor rămâne așa până mai târziu, mult mai târziu. Beau paharul de apă și apoi o iau spre mașină, eram deja îmbrăcat, mă schimbase de două ori până să rămân uitat la telefon și să mă sune el, dar nu știam dacă e o glumă sau chiar vorbea serios.

      Ajung la școala lui în mai puțin de zece minute și stăteam rezemat de mașină, citit mesajul trimis de Hisashi cu motivul real al apelului său, dar se dovedi neimportant. Privesc spre ceas și constat că mai erau cinci minute până Akihiko ar putea să își facă apariția. Îi răspund între timp lui Hisashi spunând să facă ce crede de cuviință cu problema lui urgentă sau orice ar mai putea apărea la firmă și să mă lase pentru restul zilei în pace și el și Robert sau până la noi ordine de la mine.

      Îmi bag telefonul în buzunar unde îmi las și mâinile și privesc spre trotuar, dar în scurt timp simt o mână ce mă atinge ușor pe umăr. Banuitor îmi ridic privirea și dau de Akihiko ce avea chitara în spate, parul desprins și prins cu o singură agrafă, lăsând la iveală culoarea ochiului său de un albastru pur și impresionant de deschis. Ose pot schimba și ochii într-un interval de câțiva ani?

      - Bună, spune și mă privește curios.

      - B-bună.

      Surprins până și eu de balbaitul meu, rămân tăcut, până pe fața lui apare un zâmbet și un chicotit îi scapă printre buze, zâmbesc și eu timid și mă ofer să îi pun chitara pe banchetă, lăsându-mă încă cu zâmbet pe buze să i-o pun acolo.