Adopted love

Capitolul 34

      Îmi iau telefonul și caut numărul surorii mele, chiar dacă încă sunt supărat, poate ea are un sfat să-mi dea, să îl iau în asa fel pe Akihiko încât să nu mă respingă și să mă dea la o parte.

      Avea după al doilea apel se indura și ea să îmi răspundă, când nervii mei chiar au ajuns la pământ.

      - Hajime?

      Mă mai liniștesc când îmi dau seama ca dormea, nu mă ignora intenționat.

      - Trebuie sa îți cer părerea.

      - Ce s-a întâmplat?

       - Akihiko mi-a povestit o parte din ce i s-a întâmplat, iar eu nu am putut sta la locul meu și am angajat un detectiv, ce am aflat nu e foarte legal.

      - Ce vrei sa spui?

      Acum sigur s-a trezit de-a binelea.

      - La fiecare orfelinat la care a fost, a fost abuzat, atât sexual cât și verbal și bătut.

      - P-poftim? Ce om poate face asa ceva unui copil?

      - Mikiko, fi atentă, avem dovezi ce i-ar putea băgat ani buni în închisoare, dar avem nevoie de mărturia lui Akihiko, iar mie îmi e frică să îi spun că i-am căutat prin trecut.

      - Nu vrei sa te respingă.

      - Probabil el vrea sa îmi spună din propria sa inițiativa ce a pățit, dacă ii spun ca deja am aflat, se va simți jenat și trădat.

      - Dar totuși el prețuiește adevărul. Eu cred că ar trebui să îi spui.

      - Îmi e frică.

      O tăcere se lasă în partea cealaltă a telefonului, dându-mi seama ce am spus, îmi venea sa ma iau singur la șuturi.

      - Hajime? Ești bine?

      - Trebuie sa închid, vorbim alta dată.

      - Stai, nu mi-ai ras-

      Nici nu apucă să termine că eu ii și închid telefonul în nas. Am nevoie de timp să mă gândesc serios la ce vreau sa fac.

      Sa ii spun, apoi sa accept consecințele, oricare ar fi ele sau să nu îi spun și să îl fac să mi se destăinuie singur, asta sigur nu va merge, dacă va simți ca îl oblig se va îndepărta oricum de mine.

      Sunt așa un prost și nu pot primi ajutorul nimănui, nimeni nu îl cunoaște ca mine, iar eu am aflat lucrurile întunecate din trecutul său doar pentru că mi-am băgat nasul unde nu îmi fierbe oala. 

      Îmi plimb privirea prin jur și dau de clădirea unde se află psihologa lui, iar ideea de a merge la ea să îi cer un sfat nu îmi dădea pace, deci am coborât din mașină și am luat-o spre clădire cu pași mari și hotărâți.

      Nu aștept mult că doamna, care nu părea mai învârstă ca mine m-a primit în birou cu un mic zâmbet pe buze când a aflat că eu sunt Hajime, acum îmi dau seama că probabil Akihiko e posibil să îi fi spus de ce am făcut noi, dar alung repede gândul ăsta din minte când îmi dau seama că dacă se întâmpla asta, el ajungea din nou la un orfelinat.

      -Bună ziua.

      -Bună, tu trebuie să fi Hajime, cu ce te pot ajuta?

      Îmi face semn să mă așez pe fotoliul din fața biroului său, lucru pe care îl și fac, simțindu-mă agitat.

      -Cred că am făcut o prostie.

      Femeia mă privește oarecum nedumerită, dar păstrează tăcerea, așteptând să continui.

      -Am angajat un detectiv particular pentru a afla trecutul lui Akihiko și pentru ai pedepsi pe cei care i-au greșit.

      Femeia mă privește fără să clipească, probabil nu a văzut și nu a auzit o idioțenie mai mare ca ce am spus că am făcut. Își drege glasul și se așază mai bine pe scaun.

        -Da, asta chiar e o prostie.

        Bun, deci un specialist mi0a confirmat că sunt prost, pot să mă las omorât de Akihiko fără vre-un regret.

      -Problema lui Akihiko u trebuia abordată așa, mai ales de tine. El s-a atașat cel mai mult de tine și nu știu cât de bucuros va fi când v-a afla ce ai făcut.

      -Problema e că nu știu cum să îi spun fără să îl îndepărtez de mine.

      -Orice ar fi, Akihiko apreciază adevărul. Cred că ar trebui să îi spui doar adevărul și poate se înduplecă și nu se va îndepărta de tine, evident că va fi supărat, dar eu cred că te va ierta.

      -Și dacă nu o va face?

      Oftează și se ridică, caută prin dosarele ce se aflau în imensa bibliotecă, iar când găsește ce caută, scoate un dosar mai gros, de culoare roșie și pot observa numele lui Akihiko scris pe el.

        Se așază înapoi la birou și răsfoiește puțin dosarul, apoi citește și mă privește descurajată.

      -Înainte să fi început operațiunea cu detectivul, cât de mult ți-a redactat Akihiko din trecutul său.

      -Puțin, doar când am venit înapoi acasă l-am angajat pe detectiv.

      -Cu Akihiko încep să fac progrese și chiar eram încântată că voi putea să îl trimit mai repede la școală, dar acum depinde doar de ce vei face tu și când îi vei spune.

      Acum mă simt și mai prost, e posibil ca eu să fiu din nou motivul pentru care el nu poate merge la școală.

       -Nu îi voi spune, voi face cumva și voi amâna pedepsirea lor până el îmi va spune întregul adevăr.

        -Nu știu dacă e cea mai bună alegere.

      -Nu vreau să îl țin în loc cu școala. E mai bine așa, voi aștepta.

      Îi mulțumesc și plec spre mașină, hotărât să amân totul, în afară de strângerea dovezilor, asta până îmi va spune el întregul adevăr.