Adopted love

Capitolul 53

      Îl privesc pe Hajime ce stătea pe canapea, cu ochelarii pe ochi și o carte în mână. Nu mă auzise când am intrat și nici eu nu am curajul să îl anunț de venirea mea cum m-am obișnuit să o fac.

      Îmi scapă un oftat, pe care el îl aude și se întoarce spre mine surprins. Lasă cartea jos și se ridică de pe canapea, venind spre mine încep. Eu îmi las ghiozdanul să îmi pice pe jos și îmi simt lacrimile cum se adună în colturile ochilor.

      Doar acum îmi dau seama cât de afectat sunt.

      Inima mi se face bucăți și mă doare gândul că Hajime a fost cândva al alteia.

      Eram conștient că a avut alte relații în trecut, dar credeam, sau poate speram ca acelea să fi fost toate doar aventuri de o noapte. Totuși, aici e vorba de o logodnică, adică o femeie pe care o vedea în viața lui în viitor, cu ea voia să își întemeieze o familie.

      Eu ce pot să îi ofer?

      Am fost mult prea orb, sunt doar un copil, aș putea să îi distrug viața.

      - Akihiko, ce s-a întâmplat? De ce plângi?

      Mă prinde de umeri și se lasă la nivelul meu pentru a mă privi în ochi, dar eu îmi feresc privirea de a sa.

      - Nu pot să-ți ofer cea ce vrei. Sunt doar un puști naiv, un băiat.

      - Nu înțeleg, de unde ți-a venit ideea asta prostească? Tu îmi oferi tot ce mi-aș putea dori.

      - Pe moment, dar pe viitor îți vei dori să ai copii, o familie, iar eu nu pot să îți ofer așa ceva!

      Îmi șterge obrazul cu degetul mare și îmi lasă un sărut în coltul gurii. Îmi mult prea greu să îl privesc în ochi, dar totuși fac un efort și îmi ridic privirea.

      - De unde ți-a venit această idee?

      - Hajime, am aflat că ai avut o logodnică!

      Se blochează, am impresia că nici măcar nu mai respiră. Tot sângele din obraji se evaporase din vene și devenise alb la față, privindu-mă speriat și panicat. Cuvântul "logodnică" l-a dus înapoi în trecut și am impresia că nici nu mai știe unde se află.

      - C-cum ai aflat?

      - Ia scăpat informația lui Sato.

      Mai bine spus, mi-a aruncat asta în brațe ca și cum ar fi fost un test. Probabil copilul ăla nici nu mă suportă și se joacă cu mine. Am crezut că aș putea să fac față, dar nu mi-am dat seama jocurile lui și uite unde am ajuns, să mă îndoiesc.

      - După reacția ta am impresia că nu îți doreai să aflu vreodată asta.

      - Akihiko, e un subiect sensibil.

      Mă îndepărtez puțin de el, privindu-l uimit. O logodnă eșuată e un subiect sensibil pentru el, dar pentru mine nu a fost un subiect sensibil trecutul meu? Eu am avut încredere în el să îi spun tot ce are legătură cu mine, dar el nu vrea să vorbească despre el.

      - Atunci îmi poți spune un lucru despre trecutul tău? Despre adevăratul tu, ceva care să nu știe și restul lumii.

      Știu că sunt egoist, dar îmi doresc să știu un lucru despre el, iar ceilalți să nu știe. Mă doare când mă gândesc că poate nu are încredere în mine să îmi spună. Vrea să se apropie de mine, dar mă dau un las în spate, din nou.

      - Mă duc în cameră, am teme.

      Îmi iau ghiozdanul și trec pe lângă el, iar acesta nu îmi adresează nici un cuvânt, nici o privirea de durere sau prin care să mă roage să rămân. A rămas acolo și a privit în gol, pierdut printre propriile sale gânduri. Poate am prea mari așteptări de la o persoană care nu a trecut peste vechea relație.