Adopted love

Capitolul 24

      - Mikiko știu că ți-a fost dor de el, dar uită-te puțin la el cât de obosit e.

      Încerc să îl țin pe Akihiko pe picioarele sale, dar era mult prea adormit așa că nu stau prea mult pe gânduri și îl ridic în brațe și las bagajele noastre în seama agentului său. Intru în lift cu Akihiko în brațe, după ce întra și cei doi, Mikiko apasă pe butonul ce indica etajul 5 și așteptăm.

      Îl privesc pe Akihiko, care deja adormise în brațele mele, era atât de liniștit și inocent, cu câteva fire de par pe față și buzele sale întredeschise. Gândul de al săruta nu îmi dădea pace, dar nu pot să o fac de față cu Mikiko și agentul ei.

      - Sper că nu te deranjează, dar doar o cameră a mai fost liberă și trebuie să dormiți împreună. Akihiko mi-a zis că obișnuia să doarmă cu tine când avea coșmaruri și nu cred că are vreo problemă, sper că nu ai nici tu.

      Nu știu de ce, dar mi se părea mai mult o poruncă decât o rugăminte. Oricum, pe mine nu mă deranjează, ba chiar din contra, mă bucură această oportunitate.

      - Nu am nici o problemă.

      - Bun. Veți sta în camera 50, noi suntem la etajul sase, la camera 56.

      - OK.

      Liftul se oprește și pășim toți pe hol, ajungem repede la camera noastră, Mikiko o deschide și îmi tine ușa, îmi arată unde e camera și mă îndrept spre ea, cu tristețe pentru că nu pot să îl mai țin în brațele mele, unde îl știu în siguranță. Îl pun cu grijă pe pat și îl învelesc cu o pătură.

      Îl privesc pentru câteva momente cum doarme, privindu-i pieptul ce se ridică și coboară încet, într-un ritm lent. Fără să îmi pese că ar putea întra Mikiko, mă apropii de fruntea sa și îi las sun mic sărut.

      Mă întorc la Mikiko care stătea și privea pe fereastră, absenta.

      - Surioară?

      - Vai, Hajime, mai speriat.

      Zâmbește trist și se așează pe canapea oftând.

      - Ce ai pățit?

      O iau în brațe pe la spate și ii las un sărut pe creștet, așa cum făceam mereu când eram mici.

      - Mi-e frică pentru Akihiko, a făcut progrese mari cât timp a fost cu tine, nu vreau ca weekendul ăsta să se întoarcă la cum a fost.

      - Va fi bine. Și-a făcut și un prieten, nu sunt doar eu cel care la ajutat.

      - Poate nu a fost o idee chiar asa bună, poate trebuia să îl mai țin puțin în umbră.

      - Probabil deja pozele cu noi circulă de la o agenție la alta. Akihiko se va obișnui pana la urmă cu toată treaba asta.

      - Nu știu, e un copil foarte timid și fricos.

      Imi venea să râd, două cuvinte ce îl caracterizează pe Akihiko, dar în același timp nu i se potrivesc.

      - O să am grijă de el, nu îți face griji.

      - Acum ai ajuns la a spune singur că o să ai grijă de el, înainte nici nu voiai să auzi.

      Înainte eram un dobitoc, acum sunt unul și mai mare care poate ajunge la închisoare pentru corupere de minori, dar totuși nu trebuie ea să știe asta.

      - E nepotul meu. Singurul meu nepot.

      - Mulțumesc, Hajime. Probabil ești și tu obosit, eu o să plec, dacă ai nevoie de ceva, ne suni sau îl suni pe agentul meu.

      - OK.

      Se ridică și iese, încui ușa în urma ei și oftez și o iau sper cameră.

      Îl găsesc pe Akihiko în același poziție în care l-am lăsat.

      Imi iau ghiozdanul și pe al sau și caut ceva haine de schimb. Încerc să îl trezesc, dar nu vrea nici în ruptul capului să se trezească asa ca ajung să îl schimb eu într-un tricou și o pereche de pantaloni scurți, eu îmi iau doar un tricou mai larg și mă bag în pat lângă el.

      Îl iau în brațe și adorm și eu la scurt timp.

Hai că nici nu-i scurt capitolul...
Scuze, lipsa de inspirație și trebuia sa postez că aparent dacă lipsesc prea mult voi uitați de carte...
Oricum curând apar capitolele mai interesante, sper eu.