Adopted love

Capitolul 14

      Îl privesc pe Yukio cum încearcă să îl convingă pe Akihiko să iasă din cameră sau măcar să descuie ușa, dar evident că eșuează lamentabil.

      - Akihiko, dacă mă lași să intru, promit că nu te voi mai speria și că nu voi sări pe tine.

      - Pleacă.

      - Nu plec până nu deci prietenul meu!

      - Nu am nevoie de prieteni!

      - Bă sigur că ai nevoie, dacă ai avea prieteni, nu ai sta acum închis în camera aia cu un cățel!

      Ușa se deschide și în ea apare Akihiko, ce părea nervos și ținea în mână o carte cu care îi dă una peste cap lui Yukio.

      - Dacă spui ceva de Yuko, mă jur că te arunc pe geam!

      Nici nu știam cum să reacționez, totuși am început să râd, privindu-l pe Akihiko nervos și amenințândul pe Yukio. Am ales să nu intervin și să îi las să continue să se certe.

      - Da dat Domnu' să își arate și fricosul fața.

      - Pe cine faci tu fricos? Ciudatul!

      - Ciudat? Eu ciudat? Hai că asta îi bună! Vorbește ăla ce s-o speriat și refuză să vorbească cu mine!

      - Pai și acum ce fac? Nu vorbesc, deșteptule?

      - Acum strigi la mine!

      - Strig pentru că tu strigi la mine!

      - Strig pentru că tu strigi!

      - Cu tine nu o scot la capăt.

      - Ți-ai dat repede seama.

      Îl observ pe Akihiko cum își dă ochii peste cap și se pregătește să îi închidă ușa în nas lui Yukio, dar acesta își pune piciorul în prag, chiar înainte ca ușa să se închidă. Proastă mișcare.

      - Au, firar!

      - Tu ești prost?

      - Bă tu ești prost!

      - Nu eu m-am lovit la picior! Acum date!

      Akihiko îl împinge, dar Yukio nu se clinteste, chiar dacă avea piciorul lovit de la impactul cu ușa și tocul acesteia.

      - Nu plec până nu de i prietenul meu!

      - Nu am nici o intenție să devin prietenul unui ciuda ca tine! Hajime, te rog ajută-mă!

      Se uită la mine cu ochii mari și triști și aproape că reușește să mă păcălească, asta dacă nu intervenea Yukio.

      - Nu merge chiar asa, dacă nu te împrietenești cu mine, o să...

      Nu reușesc să ascult ce are de spus mai departe, deoarece Yukio sa apropiat de Akihiko și ia șoptit acestuia la ureche ce avea de gând să spună.

      În următoarea secundă, ochii lui pică pe mine și îl pot vedea cum se înrostește și se încruntă în același timp.

      - OK, o să încerc, dar nu promit nimic.

      - Yey, ai auzit Hajime? Akihiko e de acord să fimprieteni, în seara asta dorm aici.

      Îl ia pe Akihiko de mână și intra în cameră, dar nu închide ușa până nu îmi mai da o bombă colosală, având în vedere cele petrecute ieri.