Adopted love

Capitolul 59

Undeva în Japonia 

      - E prins și nu pot să îl scot, pasagerul din dreapta e mort, dar el e încă în viață! 

      O voce de femeie se aude de pe partea șoferului, panicată și disperată să salveze vița unui om necunoscut în pragul morții. Lângă ea e sora ei mai mică cu trei ani ce privește când la ceas, când la drum, aștept să apară salvarea sau o mașină care să le ajute să scoată bărbatul inconștient ce pierduse mult prea mult sânge.

      -Unde e salvarea? A trecut aproape jumătate de oră! se aude vocea surori sale mai mici, pline de panică.

      Femeia de doar 28 ani, ce se afla în vacanță cu sora ei nu se pregătise pentru un asemenea incident. Era pregătită să se pună în fașa unui pistol când era la lucru ca și agent în forțele secrete, dar niciodată nu credea că sora sa mai mică va vedea o asemenea oroare.

      O mașină aproape zdrobită de tot, cu un om mort în partea pasagerului ce ținea o armă în mână și un bărbat ce se luptă cu moartea, cu capul spart, piciorul prins între fiarele mașinii și un glonț în braț. Femeia gândi că a reușit să în surprindă pe individul mort și să evite să fie împușcat într-o zonă fatală, dar nu îi dădea multe șanse de supraviețuire. 

      -Cass, ce facem? Trebuie să îl ajutăm cumva!

      Privește spre surioara ei și dă din cap neputincioasă. Își prinde sora într-o îmbrățișare și o ține strâns la pieptul ei, așteptând să se oprească din plâns, știind că asta e tot ce mai poate face până la sosirea unei ambulanțe și a poliției. Nu așa trebuia să decurgă vacanța lor.

Yukio

      Încerc în zadar să dau de Hajime, telefonul a încetat să mai sune acum jumătate de oră, cel mai probabil bateria telefonului său a murit. Daichi deja începe al doilea pachet de țigări de când am ajuns eu acasă, acum trei ore.

      -Nu mai putem aștept! îi spun eu cu vocea răgușită de la cât m-am abținut să nu încep să plâng din cauza nervilor și a griji ce mă roade pe interior.

      Daichi îmi întâlnește în sfârșit privirea și puteam vedea oboseala și îngrijorarea în ochii săi, aprobă scurt din cap și se apropie de mine, lăsând pachetul de țigări pe masă.

      -Trebuie să sunăm la poliție și pe Mikiko.

      -Tu sună la poliție, o sun eu pe Mikiko, îmi spune în timp ce îmi lasă un sărut pe frunte.

      Își ia telefonul și eu încep să formez numărul de la urgențe, iar după câteva conuri de apel, o femeie drăguță îmi răspunde, întrebându-mă care e urgența.

      -Au trecut 24 de ore de când nu reușesc să dau de un prieten de-al meu și unchiul acestuia.

      -Sunteți siguri că nu au plecat într-o excursie.

      -Doamnă, sunt sută la sută sigură. Nu ar lipsi de la școală fără să fie anunțați profesorii, iar unchiul său nu a anunțat nimic nici la locul de muncă.

      Aud tastatura unui calculator și îmi dau seama că femeia notează ceva, după are îmi cere datele mele și a celor doi. Cum află că sunt minor, îmi cere să vorbească cu un adult, norocul meu făcând ca Mikiko să nu răspundă, iar Daichi preia discuția cu acea femeie.