Adopted love

Capitolul 55

Yukio

      - Ne vedem mâine!

      Îmi iau ghiozdanul și o iau spre casă, deja începe să se insereze și sunt sigur că Daichi își va face griji. Grăbesc pasul, iar când ajung în fața uși răsuflu ușurat că am ajuns chiar cu câteva minute înaintea lui, asta oferindu-mi timp să fac o baie și să mă schimb.

      Zis și făcut, fac repede un duș, iar când să mă întorc în cameră să mă îmbrac, îl găsesc pe Daichi așteptând plictisit pe pat. Încremenesc și nu-mi vine să cred că el chiar e aici, chiar dacă știe că nu obișnuiesc să îmi iau haine de schimb în baie. Roșesc când îmi vine în minte imagini cu singura dată când noi doi am făcut ceva. De atunci parcă evită subiectul, ca și cum ar regreta că a făcut așa repede pasul.

      Iar acum uite-l în camera mea, stand pe pat și privindu-mă zâmbind, dar de asemenea mă devorează din priviri. Tresar când se ridică și vine spre mine, mă simt ca o pradă ce așteaptă să își afle sfârșitul.

      Totuși pot să-mi dau seama că ceva nu e în regulă cu el, ceva îl neliniștește teribil și se vede pe el cât de abătut e. Zilele astea, de când a aflat Akihiko că Hajime a fost logodit, totul a luat o întorsătură ciudată și nici unul nu a scăpat neatins de acele amintiri și stări prin care am trecut acum cinci ani.

      Știu prea bine reacția lui Hajime de atunci și cât de devastat a fost Daichi când prietenul său aproape că s-a lăsat pradă depresiei și s-a închis în el, obligându-i pe toți să îl părăsească. Doar Daichi a rămas și a luptat pentru prietenia lor, prin orice mijloc posibil.

      Se oprește în fața mea și mă privește pentru o secundă, apoi mă ia pe sus și se îndreaptă cu mine spre pat.

      - Daichi, ce faci? Stai!

      Totuși nu sunt ascultat și acesta continuă să înainteze. Când ajunge aproape de pat, mă lasă să cad și se pune și el lângă mine, trăgându-mă în brațele sale.

      - Daichi, ce ai pățit? E vorba de Hajime?

      De avea dau glas acelei întrebări, temându-mă de răspunsul ce îl pot primi.

      - Îmi fac griji, nu vreau să îl îndepărteze pe Akihiko, dar el asta face. Ca acum cinci ani, repetă totul ca un prost.

      Un mic zâmbet îmi apare în colțul buzelor, chiar dacă pare egoist, mă bucur că e doar atât și nu e vorba de sentimente mai profunde pentru Hajime. Îl prind și eu în brațe și încep să mă joc cu părul său.

      - Îl știm amândoi pe Akihiko, după ce va termina cu mândria și supărarea, va face orice pentru a-l scoate pe Hajime din carapacea lui. Dar mai întâi trebuie să-și ducă planul la capăt.

      - Ce plan? Mă întreabă mirat și îngrijorat.

      - Vrea să descopere adevărul, legat de Minori.

      - Ce adevăr? Credeam că a plecat pentru a fi cu bunicii lui.

      - A plecat pentru ce i-a făcut Sato, pentru că s-a folosit de el și l-a înșelat.

      Daichi pare din nou pus pe gânduri, dar nu se desparte din îmbrățișare.

      - Crezi că Akihiko a descoperit ceva? Știu că ai fost șocat de alegerea lui.

      - Nu cred că Akihiko s-ar implica dacă nu e sută la sută convins că ceva nu e în regulă. O să am încredere în el.

      - Nu am putut da de Hajime de ieri. Nu știu unde ar putea fi.