Adopted love

Capitolul 16

      E trecut de doisprezece și el încă nu sa întors, am încercat să îl caut, dar nu l-am găsit nicăieri și nici la telefon nu răspunde. Dacă pana la unu nu ajunge trebuie să o sun pe soră-mea și s-o anunț de dispariția lui.

      Dar până atunci, o să-l mai caut o dată. Mă ridic de pe canapea, îmi iau telefonul și ies din casă, dar mă opresc când văd pe scări silueta lui, stătea cu picioarele la piept și capul pe ele.

      Mă apropii de el și îl ating ușor pe umăr, el tresare violent și se ridică, îndepărtându-se de mine.

      - Akihiko?

      Vreau să mă apropii de el, dar se dă mai în spate speriat. Mă opresc și îl privesc atent, parul îi era deranjat și ciufulit, hainele șifonate și pot să jur că nu avea vânătăi aia pe față.

      - Akihiko, ce ai pățit? Unde ai fost?

      - Nu mă atinge! Te rog, nu!

      - Akihiko, calmează-te, ce se petrece cu tine?

      Mă apropii puțin, dar el mă privește îngrozit și începe să țipe să nu mă lasă să mă apropii. Trece pe lângă mine și fuge în casă speriat.

      - Akihiko!

      Îl urmăresc și îl găsesc în biroul meu, ascuns într-un colț al mici camere. Plângând și strângând-și micul trup in brate.

      - Akihiko, te rog! Sunt eu, Hajime.

      - H-Hajime? îmi pronunță ne unele cu frică și speranță, iar în următoarea secundă îl văd ridicându-și privirea spre mine. Hajime!

      - Sunt aici, ce sa întâmplat piticule?

      Mă apropii încet, pentru a nu-l speria și sperând că așa mă lasă să mă apropii de el. Tresare și încearcă să se îndepărteze, își ridică mâna și îmi face semn să mă opresc.

      - Bine, stau aici, doar calmează-te și spune-mi ce ai pățit, de ce ești în starea asta?

      Scutură din cap în semn negativ și își prinde picioarele cu bratele, tremurând. Mă sperie și mă îngrijorează mai mult decât atunci când nu știam unde e. Acum că îl văd și știu în ce stare e, mă simt chiar eu distrus.

      Vreau să îl ajut, dar nu știu cum și ce ar trebui să îi spun, nu știu ce a pățit și cum să gestionez situația asta. Vreau să știu totul despre el, vreau să îl ajut și să fiu mereu alături de el.

      Vreau să îl strâng în brațe și, of la dracu! Vreau să îl sărut și să îmi permită să îl iubesc. Vreau să îmi permit eu să îl iubesc, dar dacă admit asta sunt condamnat, atât eu cât și eu.

      Nu sunt capabil de așa ceva și ias face doar rău. Nu mai sunt același când vine vorba de a-ți arăta sentimentele și afecțiunea. Nu știu ce e bine și ce e greșit și mai ales că el e băiat, e nepotul meu vitreg, fiul surorii mele, pentru Dumnezeu! Eu chiar mă gândesc că vreau un viitor cu copilul ăsta?

      - Hajime.

      - Sunt aici Akihiko, mereu voi fi.

      Îmi sare în brațe începând să plângă. Aud ușa de la birou și privesc spre Akihiko, nu observase, îmi mut privirea spre ușă și îl observ pe Yukio privind pe furiș. Îi fac semn să rămână tăcut, acesta înțelege și de asemenea se retrage în liniște.

      Îl iau pe Akihiko în brațe, ridicându-mă cu el de jos și punându-mă pe scaun, el stătea în poala mea cu picioarele de o parte și de alta a corpului meu și plângând pe umărul meu, cu bratele încolăcite în jurul gatului meu, iar eu îmi țineam mâinile în jurul taliei sale, și nasul în parul sau.