Adopted love

Capitolul 27

      Privesc în gol cu chitara în mână, încă întrebându-mă dacă a fost o idee bună sau nu să accept toată tărășenia asta. Akihiko e chiar lângă mine, încercând să își acordeze chitara și până la urmă reușește, acum privindu-mă încruntat și pierdut și el în gânduri.

      Până la urmă toată tărășenia asta a oft o idee extrem de proastă, doar aruncând o singură privire spre Akihiko îmi dau seama de greșeala făcută în momentul în care am acceptat, nu e pregătit, a venit la mine aproape plângând atunci când un reporter a început să îi pună întrebări despre el și relația cu Mikiko, acum e vorba de înfățișarea în fața a mii de oameni, un concert ce e dat în direct pe internet și la televizor, nu e de glumă, e grav atât pentru el, dar și pentru trupă dacă el va avea o criză.

      Trebuia să refuz, să nu mă las pe mâna surorii mele, trebuia să mă gândesc mai bine la toate motivele pentru care Akihiko nu ar trebui să urce e scenă, dar eu am acceptat atât de ușor, conștient fiind că el nu e pregătit, iar acum e prea târziu.

      Mai e o oră până începe concertul și încă abea după o oră de la începere, trupa lui Mikiko va urca pe scenă, poate până atunci reușesc să o conving că toată treaba asta e sortită eșecului, dar nu o găsesc nicăieri, parcă a dispărut, iar noi trebuie să coborâm curând de pe scenă, să probăm câteva haine și apoi să ne pregătim să urcăm pe scenă și dacă nu reușesc între timp să o conving pe draga mea soră, va trebui să încerc să îl pregătesc pe Akihiko de ce poate fi mai rău. 

      -Băieți, ați reușit să rezolvați cu coarda aia ruptă?

      Sunt trezit din gândurile mele și privesc spre tipa din fața mea, mai bine zis privesc prin ea, căutând-o pe sora mea. Dar ca să lămurim lucrurile, coarda despre care vorbește ea, se referă la coarda de la chitara lui Akihiko, i s-a rupt după ce a terminat ultimul cântec și de asta încerca și să își acordeze chitara.

      -Da, e pregătită acum.

      -Foarte bine, acum mai trebuie doar să o găsesc pe Mikiko, de ce mereu dispare și apare fix înainte să urce pe scenă?

      Ce face? Cred că glumești, așa ceva nu se poate, înseamnă că sunt sortit eșecului și mai înseamnă că nu pot să îl protejez pe Akihiko, nici de data asta.

      Tresar când îi simt atingerea rece pe pielea mea, mă uit oarecum nedumerit și intimidat de atingere în sine, el îmi oferă un zâmbet cald și se ridică pe vârfuri pentru a mă pupa pe obraz. Clipesc des, practic confuz și șocat de gestul său, dar atunci când îl privesc, în ochii lui nu citeam teamă, doar îngrijorare și nu era pentru el, era pentru mine, e îngrijorat pentru mine, a observat că sunt cu capul în nori și că mă frământă ceva și ăsta e modul său discret de a mă readuce pe pământ.

      -Ce zici de am merge în culise, lăsăm restul lumii să își termine treaba.

      Aprobă scurt din cap și mă prinde de mână, cu cealaltă fixând chitara pe umărul său și încercând să o țină acolo, era puțin cam mare pentru el, dar o stăpânește bine, având în vedere că cea de acasă e una asemănător de mare ca asta, poate chiar la fel.

      Ajungem în culise și lăsăm instrumentele lângă celelalte și îl trag pe Akihiko după câteva obiecte, ascunși de vederea cuiva și îi acaparez buzele, dornic să le simt încă o dată, să îmi amintesc că sunt ale mele și doar eu pot să le sărut așa. 

      Îi desfac părul din coadă cu o mișcare simplă și îi bag mâna în părul său, strângând încet, simțind cum geme încet în gura mea. 

      -Hajime...

      -Știu, trebuie să opresc.

      -Nu, nu e asta. Voiam să te întreb dacă tu, dacă tu ai mai făcut asta...

      Adică sex cu un băiat, pe lângă Daichi au mai fost vre-o doi, dar nimic serios, de fapt nu am avut nici o relație serioasă în ultimi ani și cu el chiar aș vrea să am, dar vreau să o iau încet, în primul rând, vârsta lui și al doilea, ar fi faptul că ultima așa a început și nu vreau să dau cu bâta în baltă iar.

      -Adică ai mai urcat pe scenă înainte?

      Măresc ochii și rămân uimit, adică nu se referea la sex, cum naiba mi-a trecut prin cap că la aia se poate referi. Normal că se referă la scenă, doar urmează să urce pentru prima dată pe una și eu mă gândesc doar la prosti, revino-ți Hajime!

      -Ăăă, da, am mai urcat de două ori pe o scenă să cânt, când eram prin al doilea an de facultate, dar niciodată pe una ca asta.

      -Și cum e?

      -Păi, cum să îți zic eu, îți dă o senzație de euforie, îți bate inima și pentru câteva momente mintea ți se golește, apoi simți totul la maxim. Cel puțin așa a fost la mine sau așa a fost atunci.

      -Dar când dai interviuri pentru emisiunile TV?

      -Acolo e altceva, publicul din platou e plătit și majoritatea întrebărilor sunt puse despre cărțile scrise și mai puțin despre viața mea. Cu ele sunt obișnuit.

      -Crezi...crezi că eu mă voi obișnui vreodată cu scena, cu publicul?

      Atunci văd o sclipire ce nu am mai văzuto în ochii săi. E extaz, nerăbdare, plăcere și puțină neliniște. Nu e speriat, e nerăbdător, poate m-am panicat degeaba și el chiar are asta în sânge, poate chiar e făcut să stea pe scenă. 

       -Cred că vei ajunge un cântăreț formidabil, dar dacă vrei să ajungi acolo, ai nevoie de multă muncă.

      Aprobă sigur pe el și un zâmbet mare îi apare pe față, îmi sare în brațe și mă strânge tare, la fel făcând și eu la rândul meu.

      -Mai ști că încercai să mă dai la lecții de canto și dans?

      -Și chitară, dar aia cred că deja o stăpânești.

      -Da și aia.

      Aprob scurt și mă depărtez de el, privindu-l complice, deja știind ce are de spus.

      -Vreau să merg, vreau să încerc, dar prima dată trebuie să trec peste frica mea de a vorbi cu oamenii străini.

      Un zâmbet cât casa îmi apare pe buze, fericit să aflu că Akihiko în sfârșit își dorește să treacă peste temerile lui și eu sunt prima persoană care află asta și vreau să cred că toate astea mi se merită mie, sunt necioplit la faza asta, dar nu îmi pasă, sunt mult prea fericit în momentul ăsta ca să îmi mai bat capul cu lucrurile astea.

       Îl mai sărut o dată cu dorință și pasiune, după care ne îndreptăm spre cabină pentru a ne primi hainele și sper că o so văd acolo și pe Mikiko pentru ai da vestea asta bună și dacă apare doar când vom urca, păi va afla după.

      Și așa se și dovedește a se întâmpla, Mikiko apare doar cu fix zece minute de a urca și e purtată dintr-o parte în alta, de la cabină unde își ia pe ea hainele, la machiaj.  

      -Succes piticanie!

      Îi spune ea lui Akihiko și mie îmi face doar cu ochiul, pare sigură pe ea, dar observ tremuratul degetelor, ticul ei când are emoții. Urcăm pe scenă, în tot acest timp privindu-l doar pe Akihiko, sperând din tot sufletul să nu se blocheze. 

      Mă apropii de el și îl ating scurt pe umăr, mă privește și îi zâmbesc, el întorcându-mi zâmbetul.

      -Te vei descurca de minune.

      Aprobă scurt din cap și ne reluăm locurile, pregătiți să începem după discursul obișnuit a soră-mii în care ne prezintă pe amândoi și din fericire, Akihiko face cu mâna scurt și zâmbește larg când îi este spus numele și ea arată spre el.