Adopted love

Capitolul 26

      Descui ușa, mă feresc pentru a-l lăsa pe el să intre, dar după îmi vine o altă idee. Îl iau pe nepregătite și îl ridic în brațe, se sperie și se agață de mine, pe mine mă amuza și las să îmi scape un surâs. Împing ușa cu piciorul și intru în cameră de hotel, o închid tot cu piciorul și când aud acel sunet cum că s-a blocat, mă îndrept spre pat.

      - Hajime?

      Îl privesc și nu mă pot abține să nu îl sărut, îl ridic mai sus și îmi lipesc buzele de ale sale într-un sărut lung, mă mușcă încet de buză, cerând permisiunea de a pătrunde în locașul meu, iar eu preiau inițiativa.

      Se prinde mai bine de gatul meu și cumva ajunge și cu picioarele în jurul bazinului meu. Băiatul ăsta e mai flexibil decât credeam.

      Îl las pe pat și mă pun peste el, îl sărut încet pe gât și până unde îmi dă voie tricoul său. Îi ridic tricoul, dar dau cu mâna de rănile sale, asta aducându-mi aminte de cele povestite și nu pot să nu mă întreb, care dintre rănile sale au fost provocate de Hisashi.

      Mă ridic și mă pun lângă el, oftând adânc, îl simt cum se ridică și își așează tricoul, apoi îi simt mână pe umărul meu.

      -Cele de pe spate au fost provocate de el cu un cuțit, chiar înainte să plec din orfelinatul ăla, pentru a-mi aminti că îi aparțin doar lui, pentru ca atunci când le ating sau văd să îmi amintească de el, așa mi-a spus și așa a fost. Până să te întâlnesc, până să aibă un alt înțeles. 

      Să îi amintească că îi aparține? Akihiko e al meu și așa va rămâne, nimeni nu mi-l va lua de lângă mine, nimeni! Nici măcar o fantomă a trecutului său care i-a mutilat corpul pentru ai aminti de el. 

      -Acum îmi amintește doar de cel pe care îl urăsc cel mai mult și când le privești, când le atingi, îmi provoacă doar rușine. 

      Îl privesc uimit, dar acesta își ferește rapid privirea de a mea, pentru a ascunde lacrimile. Îl iau în brațe și îl strâng puternic la pieptul meu.

      -Nu trebuie să îți fie rușine, nu tu alegi oamenii care intră în viața ta, ei pur și simplu o fac. Nu trebuie să te rușinezi din cauza corpului tău și clar nu trebuie să te îți fie rușine de mine. Sunt aici pentru tine, mereu voi fi.

      -Nu știu dacă merit.

      -Akihiko, eu te...

      Telefonul meu sună și sunt întrerupt. Strâng din ochii și îmi duc o mână la pantaloni scoțând telefonul și răspunzând surorii mele, moment mai bun să sune nu și-a găsit și ea.

      -Spune.

      -Am nevoie de Akihiko și de tine, veniți cât de repede puteți la scenă.

      -Ce s-a întâmplat?

      -O să vedeți când ajungeți.

      Și cu asta mi-a închis telefonul în nas. Mă uit la Akihiko care între timp sa despărțit de îmbrățișare și stătea lângă mine, privind îngrijorat.

      -Trebuie să mergem la scenă, aparent au nevoie de noi.

      -Am timp să mă schimb? Ai uitat că am venit acasă pentru a-mi lua un tricou nou, cum l-am murdărit pe ăsta cu ciocolată?

      -Fugi.

      Se ridică și se duce la plasele cu cumpărături pe care Mikiko le-a trimis aici, scoate din una un tricou negru cu doi ochi de pisică, mustățile și nasul acesteia desenate pe fața tricoului, o pereche de pantaloni, tot negrii și o vestă gri cu glugă. Dispare pentru scurt timp în baie pentru a se schimba, timp în care îmi aleg și eu altă îmbrăcăminte, o pereche de pantaloni de culoare sângerie, un tricou negru și un hanorac mai lung, iar părul îl prind în obișnuita mea coadă.