Adopted love

Capitolul 47

      O privesc pe femeia ce îi e psiholog lui Akihiko cum notează ceva în dosarul lui, apoi își ridică privirea spre mine, zâmbind discret.

      Dacă se dă și asta la mine cum a făcut timp de la magazin o să explodez și o să mă urc pe pereți, mă jur.

      Își așează ochelarii mai bine, apoi își verifică ceasul, parcă așteptând să se întâmple ceva și pe mine mă face să fierb de nervi.

      - Akihiko a progresat mult, nu credeam că va face așa mari progrese într-un timp așa scurt, dar m-am înșelat.

      - Asta înseamnă că se poate întoarce la școală? Întreb plin de speranță și aproape toți nervii s-au risipit din mine.

      - Da, poate începe de luni școala.

      Un zâmbet cât casa îmi apare pe față și îi mulțumesc doamnei din fața mea pentru ce a făcut pentru Akihiko.

      - Totuși, aș vrea să fie atent, dacă se simte în pericol sau că e pe cale să aibe un atac de panică să informeze imediat o persoană ce știe de starea lui sau chiar să vă sune imediat.

      - Am înțeles, o să îi spun și o să avem grijă. Mulțumesc mult!

      - O să ne întoarcem la programul normal de vizite de acum înainte. Miercurea și sâmbăta de data asta. Miercuri la ora cinci și sâmbătă la doi.

      Femeia îmi notează pe un bilet informația apoi mi-o înmână și își notează și ei pe calendar.

      - Prea bine, mulțumesc din nou.

      Ies din cabinet și îl privesc pe Akihiko ce era în același loc în care l-am lăsat când am intrat eu în cabinet acum cinci minute. Stătea și citea o carte luată de el la întâmplare când am plecat de acasă.

      Mă apropii de el și îi ciufulesc părul, acesta îmi îndepărtează mâna și mă privește încruntat.

      - De luni te duci la școală.

      Un zâmbet mic îi apare pe față, nu e foarte fericit, dar măcar nu mai e terifiant de întoarcerea lui la școală. Poate întâlnirile cu Yukio și Ayame aproape în fiecare zi după școală l-au ajutat mult mai mult decât credeam eu.

      - Să mergem, ne așteaptă Yuko.

      Acesta aprobă și își pune cartea în ghiozdanelul micuț ce conține mai mereu o carte, o apă și lucruri pentru Yuko când ies ei la plimbare.

      - Yukio se va bucura mult când va auzi, îi spun eu, încercând să scot o vorbă de la el.

      - Da.

      - Probabil și Ayame se va bucura.

      - Mhm...

      Mă încrunt, ceva îl preocupă pe micuțul meu și nu îmi place starea lui de spirit posomorâtă. Ajungem în mașină aștept să urce și să închidă portiera, după care îl prind și îl trag într-un sărut. Îmi răspunde pe moment, dar apoi își amintește unde suntem și mă îndepărtează, privindu-mă furios.

      - Tu ești întreg la cap? Dacă ne vedea cineva?

      - Și dacă ne vedea, ce dacă?

      Își mușcă buza și oftează nervos, parcă încercând să se abțină să nu mă lovească.

      - Hajime, sunt minor, tu un scriitor faimos, unde crezi că se va ajunge din toată treaba asta?