Adopted love

Capitolul 50

      Aud soneria ce îmi spune că am parte de libertatea mult dorită. Îmi strâng repede lucrurile și împreună cu cei doi o luăm spre ieșire.

      - Deci, cum ți s-a părut prima zi? Mă întreabă Ayame veselă.

      - Obositoare, vreau acasă.

      Trecem pe lângă același grup de persoane care era la ultimul etaj și îl vad pe Sato butonând nervos telefonul, parcă controlat își mută doar privirea pe mine, iar în ea citeam doar nepăsare și plictiseală. Îmi feresc privirea și îmi strâng breteaua ghiozdanul și măresc pasul.

      Cei doi nu îmi mai pun nici o întrebare până ajungem în parc, unde ne așezăm pe banca noastră obișnuită mai retrasă de vederea trecătorilor. Îmi scot din ghiozdan batonul de ciocolată ce nu am apucat să îl mănânc și iau o mușcături din el.

      Yukio trimite repede un mesaj și abea acum îmi amintesc că ar fi cazul să îl anunț și eu pe Hajime de ocolul meu în drum spre casă. Îmi scot repede telefonul și tastez repede mesajul, în care îl anunț că sunt în parc cu cei doi. Aproape instant primesc un răspuns de la el cum că nici el nu e acasă și să am grijă.

      Îi scriu înapoi întrebându-l unde se află, parcă simțind un disconfort, dar îmi vine să-mi dau în cap când îmi răspunde că cu Daichi care e în căutarea unui cadou pentru mama lui. Îl privesc pe Yukio care zâmbește ca un tâmp la telefon și apoi îmi mut privirea pe Ayame care ne privea pe amândoi nervoasă.

      - Ayame, ești bine? Întreb simțind un disconfort și având impresia că va avea loc o furtună.

      - Nu, nu sunt bine! Am venit în parc și voi sunteți cu telefoanele în mână. Știți, puteam și eu să merg să mă văd cu un posibil iubit sau să merg acasă să o ajut pe maică-mea, dar nu, eu am ales să stau cu voi și vouă nici în cur nu vă doare! Ia lăsați telefoanele alea până nu vi le sparg eu.

      Cum ziceam, o furtună e pe cale să se dezlănțuie și acea furtună poartă numele de Ayame. Îmi pun repede telefonul înapoi în ghiozdan și îi fac semn și lui Yukio să îl lase jos.

      - Dar Daichi e în căutarea unui cadou pentru mama.

      - Dacă voiai să îl ajuți, trebuia să mergi cu el, acum lasă telefonul.

      Yukio oftează și își baga telefonul în buzunar, prefăcându-se rănit. Ayame se întinde și îi dă una peste cap, pentru a avea de ce să se simtă rănit.

      - Bun, am făcut aseară ciocolată și vreau să îmi spuneți ce părere aveți! Ne spune ea entuziasmată.

      Scoate din ghiozdan o cutie de prăjituri ce părea destul de vehe și foarte bine îngrijită sau e o cutie cumpărată coerent ce are imprimeuri vechi pe ea. Oricare ar fi varianta corectă iau una din ciocolatie în formă de stea și o bag în gură, lăsând aromele să se joace pe limba mea.

      Era chiar bună, aroma de ciocolată cu lapte mergea foarte bine cu bucățelele mici de alune și dacă nu mi-ar fi spus că e făcută în casă, la ce limitat sunt cu ciocolata probabil aș fi confundat-o cu una dintr-un magazin.

      - E foarte bună! Spun în timp ce mai iau una.

      Yukio se limitează doar la a scoate sunete de placere și a lua și mai multă ciocolată, el fiind un adept al ciocolatei.

      - Auzi, ești dispusă să faci încă o cutie? Mamei iar plăcea mult!

      Acum știu de la cine se trage, probabil că Yukio seamănă mai mult cu mama sa, iar Daichi cu tatăl său. Nu am avut ocazia să îi cunosc până acum, dar probabil cum e ziua mamei sale, aceștia vor veni aici și vor sărbători și cum Hajime și Daichi sunt buni prieteni sigur o să ajungem să fim și noi invitați. Cel puțin asta am dedus dintr-o discuție de-a lui Hajime cu Daichi.