Adopted love

Capitolul 39

Yukio

      Astăzi Akihiko vrea să îi spună tot lui Hajime, nu credeam că va fi ziua asta, cel puțin nu așa repede. Chiar dacă trebuia de mult să îi spună, știu cât de greu îi e să spună toată povestea.

      Mie îmi e greu să îmi mărturisesc sentimentele, ceva mult mai mărunt decât ce trebuie să mărturisească el.

      - Yukio? Dacă nu te grăbești, o să întârziem la oră.

      - Vin acum.

      Îmi iau ghiozdanul și o iau spre sala de sport, ultima oră de pe ziua de azi, apoi pot merge acasă și să aștept ca Akihiko să mă sune că i-a zis tot lui Hajime și totul e bine. Poate are norocul și de mai mult.

      Îmi scutur capul, alungând acel gând din cap, Hajime nu ar merge așa departe cu Akihiko, nu încă. Îl consideră încă mic și inocent, chiar dacă știe prea bine ce ia făcut Hisashi. Nu ar păta acea imagine a lui.

      Ajung în vestiar și încep să mă schimb. Totuși, când rămân în boxeri, simt o atingere pe știrea spinării ce îmi provoacă furnicături. Mă întorc repede și privesc persoana ce îmi distrugea șirul gândurilor și starea ce oa aveam.

      În fața mea era nimeni altul decât Kuro, cel care aproape m-a violat în parc. Mă încrunt și îl îndepărtez subtil de lângă mine, nu puteam face o scenă, încă mai erau câțiva dintre colegii mei și nu pot să le dau ceva de discutat mai târziu.

      - Ușor Yukio, parcă îți plăceau atingerile mele, îmi spune el în șoaptă.

      - Dispari!

      - Nu fi o fetiță, a fost o greșeală.

      - Da, aici ai zis un adevăr, a fost o greșeală, una ce eu am comis-o! Nu trebuia să apelez la tine niciodată.

      - Ei bine ai apelat. Ce zici, ne vedem diseară?

      - Kuro, înțelege că a fost o greșeală și dacă nu eram întrerupeți aș fi regretat toată viața mea.

      Încerc să mă departe de el, dar acesta nu se mișcă de lângă mine nici un centimetru și nu îmi dă nici mie posibilitatea asta.

      - Chiar nu am chef de vreo scenă, așa că te rog dă-te!

      - Mie unu miar plăcea să te văd făcând una, poate așa vor ști toți de orientarea ta.

      - Ești dement, ai vrut să mă violezi! Ai noroc că nu am depus plângere.

      - Iar prietenul tău, are noroc că nu am depus eu.

      Îmi strâng dinții, deja nervos la culme, îmi venea să îi trag una tipului. Privesc în jur, observând că am rămas doar noi doi în vestiar, nu știu cât de bine sună asta pentru mine. Îl privesc și îmi dau seama că și el știe acest amănunt.

      Profită și se apropie de mine, mă dau în spate, dând cu spatele de dulap, vreau să mă dau într-o parte, dar acesta mă blochează cu mâinile.

      - Uite, mă lași să îmi fac jocul și toată lumea iese nevătămată.

      - Mai puțin fundul meu și probabil alte locuri ale corpului meu!