Adopted love

Capitolul 19

      - Cum adică să rezolvi problema asta?

      - Clar nu-l las să se mai apropie de tine!

      - Dacă îi interzici să se apropie de mine, o să-l enervezi mai tare și o să vă certați iar și nu o să se mai întoarcă, mai bine vorbești cu calm și te împaci cu el și renunți la obiceiul tău tâmpit.

      - Tu vorbești?

      - Eu am încetat!

      - Tu vorbești serios?

      Îmi dau ochii peste cap și îl privesc în timp ce își tratează mâna, după ce rezolvă cu ea, își ia cheile de la motor și telefonul și îmi face semn spre ușă.

      - Nu vii cu mașina mea?

      - Și după să trebuiască să merg pe jos și să îl țin în lesă? Mai bine îl știu în spatele meu și nu zice o vorbă.

      Ridic din umeri și urc în mașină, conduc cât de repede pot, dar Daichi se strecoară printre mașini, reușind să mă lase destul de mult în spate, iar când ajung eu în fața casei, acesta mă aștepta fumând o țigară, probabil încercând să se liniștească. Acum că mă gândesc, poate nu a fost o idee așa bună să bem un pahar înainte de a discuta, mai mult la enervat situația.

      Parchez mașina și mă apropii de el, acesta își aruncă chiștocu le jos și îl calcă cu vârful piciorului, apoi mă privește.

      - Ți-a luat ceva.

      - Amuzant, acum serios, nu îl lua tare.

      - E fratele meu, cred că mă descurc.

      Clar nu se descurcă, dar nu am ce să îi fac, oricum nu mă va asculta. Intram amândoi în casă, auzeam acordurile chitarei, semn că Akihiko era încă în cameră lui și probabil și Yukio se afla acolo.

      - Probabil sunt sus.

      Daichi nu stă pe gânduri că o ia spre camera băieților, îl urmez și eu, ușa era și de data asta întredeschisă, Daichi o deschide și dă buzna în cameră, fiind chiar lângă el, îl observ pe Akihiko cum își lasă chitara jos și sare din pat, în următoarea secundă fiind în cel mai îndepărtat loc din camera de noi. Yukio tresare și ne privește surprinși, dar își întoarce privirea doar spre Daichi, rostește, dar îl privește încruntat.

      - Ce dracu cauți tu aici?

      - Am venit să te iau acasă.

      - Mă faci să râd, nu merg nicăieri.

      Încerc să nu intervin în discuția celor doi, mă îndrept spre Akihiko, dar Yukio mă oprește.

      - Tu! Tu l-ai adus aici!

      - El a venit doar să-mi zică să ne împacă o dată, acum noi doi vorbim, nu toți patru!

      - Pe Akihiko l-ai speriat atât de tare că imediat plânge, prostule!

      Îmi întorc privirea spre Akihiko și Yukio chiar avea dreptate, mai avea puțin și plângea, mă privește speriat, cu mana la gura, în timp ce își rodea unghia și cu cealaltă ținându-se de pansament.

      Mă apropii de el și acesta îmi sare imediat în brațe, ascunzându-și fața în pieptul meu. Îl strâng și eu în brațe și îi privesc pe cei doi.

      - Deci, ce dracu cauți aici?

      - Yukio, hai acasă.

      - Unde îți duci toate tarifele, spun nu mulțumesc! Acum te rog să pleci, în câteva zile trebuie să mă întorc acasă și o să le zic părinților că nu mai vreau să stau cu ține.