Adopted love

Capitolul 18

      Au trecut trei zile de atunci, trei zile afurisite în care Yukio a stat pe capul meu, refuzând să plece acasă, timp în care Akihiko ma ignorat complet, în afară de timpul în care trebuia să dormim împreună și nu pot zice ca "Noapte bună" poate fi numită o conversație.

      Chiar am încercat să port o conversație cu el, dar se prefacea că nu mă aude sau uneori îmi arunca o privire răutăcioasă sau rănită și pleca.

      Și ce mă scoate mai rău din sărite?

      A început să își petreacă timpul mai mult cu Yukio și să vorbească cu el, chiar dacă îi dădea răspunsuri seci și uneori doar aproba sau făcea un semn din cap, măcar cu el vorbea, dar pe mine mă ignora! Ce dracu am făcut acum de se comportă așa cu mine?

      Bă și dimineața, mă jur, deci el e treaz, dar stă cu ochii închiși ghemuit la pieptul meu până mă hotărăsc eu să mă ridic din pat, după ce se asigură că nu mai sunt în cameră dispare. Cum mă să faci așa ceva? Așa mult mă urăște acum, dar nu i-am dat nici un motiv să mă urască.

      Simt cum sunt tras de materialul pantalonilor, mă uit în jos și o vad pe micuța Yuko jucându-se cu pantalonii mei. Mă aplec și o mângâi pe cap, ea dând fericită din codiță.

      - Măcar tu să nu mă urăști.

      - Dar cine te urăște? În afara de mine, firește.

      Îmi dau ochii peste cap și îl privesc pe Yukio, rezemat de tocul ușii și privindu-mă.

      - Ce dorești?

      - Mă plictiseam, Akihiko sa hotărât că vrea să își continue de scris cântecul și nu mă vrea prin preajmă. Deci, cine te urăște?

      - Akihiko.

      Yukio începe să râdă și intră în micuța cameră, care era biroul meu de lucru. Se așează pe canapea și mă privește amuzat, a ținându-se să nu râdă mai tare.

      - Pe asta de unde ai mai scos-o? Zici că ești o fată de paișpe' ani care nu a primit atenție de la băiatul pe care îl place.

      - Din modul în care se poartă și am să mă prefac că nu am auzit comentariul tău răutăcios.

      - Mă faci să râd în hohote, spune el râzând.

      Îmi mușc buza, deranjat de faptul că mucosu' ăsta se râde de mine, dar era Yukio, el nu face prea multe, deci trebuie să mă abțin să îl înjur, momentan.

      - Akihiko nu te urăște. Hajime, îi e doar rușine și se teme de cum vei reacționa când o să-ți spună toată povestea lui.

      - Cei drept, m-am mirat la început când a fost atât de deschis cu mine și mi-a vorbit atât de mult, din câte mi-a spus Mikiko, el nu era prieten cu comunicarea. Cu ei a început să vorbească, cu cuvinte mă refer, nu din semne și mormaituri, după vreo două săptămâni de când a ajuns la ei. Apai și-a dat treptat drumul până vorbea deschis cu amândoi.

      - Dar la tine a început cam din primele ore de când te cunoștea să îți vorbească.

      - Exact, ma surprins și pe mine, iar acum mi se pare atât de ciudat să nu vorbesc cu el sau să nu mă bage puțin în seamă.

      - Tu ești cel care ia zis să înceteze cu jocurile.

      - Chiar ți-a zis tot?

      - Să zicem că atunci când ai un țel comun devi repede apropiați.