Adopted love

Capitolul 63

      O privesc cu coada ochilor pe Mikiko ce stătea pe scaunul pasagerului, s-a oprit din plâns aproape imediat ce a auzit că l-am gaist pe Akihiko. Pur și simplu s-a ridica, și-a luat un hanorac de-al meu pe ea, ghiozdanul cu hainele lui Akihiko și ne-a tras după ea spre ușă. Am apucat doar să îi trimit un mesaj lui Daichi cu locația ce mi-a dat-o Hisashi.

      Nu știam foarte bine orașul și asta mă enerva, deoarece trebuia să stau după GPS până îmi dădea indicațiile și să fuua atent să nu ratez o stradă. Totuși în scurt timp ajungem într-un cartier ce prea mai mult părăsit decât locuit și găsesc și numărul de casă ce mi l-a dat.

        Opresc în față porții ce stătea să cadă și o prind pe Mikiko de mână oprindu-o înainte să se avânte cu capul înainte în casă. Mă privește încruntată, cerând doar din privire să îi dau drumul, dar totuși o țin locului pana Katsumi părăsește mașina și îi deschide portiera.

      - Nu vreau să mai pierd încă o persoană la care țin, îi spun înainte să îi dau drumul și să ies din mașină.

      Înainte să mă departe de mașină, în urma mea oprește Daichi, din ea coborând el, Yukio și Ayame. Cumva speram ca cei doi să nu vină cu el, dar totuși mă așteptam la asta. Mă îndrept cu pași apăsați spre ușă și înainte să apuc să prind clanța, Yukio mi-o ia înainte și se strecoară pe lângă mine în casă.

      - Yukio, așteptă!

      Reușesc cumva să surprind bărbatul ce aștepta în spatele uși, cu pistolul în mână, iar eu reușesc la milimetru să îl trag pe Yukio și să ne ferim pe amândoi din fața glontului ce nimerește în perete. Chiar acum, mă bucur că noi doi eram cei mai aproape de intrare.

      Fără să stau pe gânduri, îmi scot pistolul pregătit pentru orice eventualitate și trag spre bărbat, fără o țintă anume, reușind să îl nimeresc în zona abdomenului. Bărbatul scapă arma și se prăbușește în durere, în timp ce încearcă să oprească sângerarea.

      - Stai la pământ! îi spun în timp ce iau o haină la întâmplare și io arunc pe cap, pentru a nu fi nevoit să vadă scena din fața lui.

      Mă ridic și cu atenție cercetez casa, în urma mea, înarmat si el fiind Daichi. În bucătărie mai dăm de un bărbat, dar reușesc să îl las inconștient cu ajutorul unei bate ce am găsit-o pe hol. Cât timp Daichi încearcă să îl lege cu ajutorul unei cârpe rupte, eu îmi continui căutare. Cele două focuri de arme sigur a alertat pe toată lumea din casă, dar par să fie mai preocupați de păzirea lui Akihiko decât să sară în ajutor camarazilor lor. Majoritatea camerelor de pe holul pe care mă aflam erau închise și nu se mai vedea nici un semn de viață.

      Când ajung să verific și ultima cameră, panică mea atinge cote maxime, nu era nicăieri. Mă întorc în bucătărie, dar acolo îl găsesc doar pe Katsumi și Mikiko.

      Un foc de armă mă scoate din starea mea de nedumerire și o iau spre spatele casei, văzând o ușă ce dădea spre subsol, ce mai era și deschisă. Sar care două trepte când ajung la acea ușă, ajungând la subsol repede, văzând un tip întins pe jos, împușcat în abdomen. Trec pe lângă el și dau de o ușă, prin ea văzându-i spatele lui Daichi încordat.

      Nu stau mult pe gânduri și trec pe lângă el, privind prin camera mică. Lumina slabă ce venea de la veioza ce se afla pe o masă ne dezvăluia puținele lucruri din cămăruță și singura ființă pe care pana acum câteva minute nu credeam ca o voi mai vedea.

      - Akihiko, spun cu vocea răgușită și aproape plângând.

      Era întins pe o saltea, nemișcat, abea observam cum pieptul său se ridică și coboară încet, parcă se chinuia să se agațe de viață. Hainele îi erau mari și rupte, dar cel mai îngrozit, îi erau pline de pete de sânge și murdărie. Cad în genunchi lângă el și îl iau cât de încet pot în brațe, simt cum tresare la fiecare mișcare, chiar dacă era pe jumătate adormit și inconștient de ce se întâmplă cu el, încă simțea durerea.