Adopted love

Capitolul 45

      El e îndrăgostit de mine. Nu de altcineva, nu de alt băiat, nu de altă fată, de mine, un puști cu probleme, cu o fobie socială și în primul rând, un adolescent ce i-ar putea distruge viața dacă vom fi descoperiți.

      Teama și vinovăția pune stăpânire pe mine, din cauza mea și a sentimentelor ce le purtăm unul altuia, el ar putea avea de suferit grav, foarte grav. Sunt atât de naiv, viața nu are cum să fie atât de bună cu mine, niciodată nu a fost și niciodată nu va fi.

      - Akihiko, de ce te-ai întristat dintr-o dată?

      Tresar și îl privesc în ochi, mă privea îngrijorat, ce am făcut, acum l-am întristat și pe el, nu sunt bun de nimic.

      - Nimic, dar Hajime...

      Vreau să schimb subiectul, dar îmi e atât de rușine să spun ce aveam de gând, m-am oprit atât de brusc când mi-am dat seama de ce era să scot pe gură.

      - Ce voiai să mă întrebi? Mă întreabă el cu un zâmbet ștrengar în colțul buzelor.

      Îmi feresc privirea și îmi mușc buza, apoi cu tot curajul ce mi-a mai rămas încerc să dau glas cuvintelor ce mă mâncau pe limbă.

      - Nu trebuie să te termini?

      Îmi vine să urlu ca o fată, dar în schimb îmi ascund fața în pieptul său.

     Pentru un lung moment el nu spune nimic, cea ce mă îndeamnă să îl privesc, tresărind când îi observ fața mirată, dar și zâmbetul sincer de pe chip.

      Își revine și mă privește cu duioșie, apoi îmi sărută fruntea.

      - Nu acum, nu vreau să te pun să faci ceva ce nu vrei.

      Dar vreau să fac asta cu tine, vreau să te ating, să fiu atins de tine, dar îmi e atât de rușine și de frică. Dacă relația noastră este descoperită, măcar nu o să fie depășită această limită și poate el nu va fi învinovăți prea rău.

      Mă doare capul, vreau să fac un duș sau să dorm sau și mai bine, ambele.

      - Mă duc să fac un duș, spun cu durere în glas.

      Hajime vrea să spună ceva prin care m-ar putea opri, dar îi sărut repede buzele, după care dispar din cameră pe ușa băi.

      Mă reazem cu spatele de ușa băi și îmi duc mâna în dreptul pieptului, încercând să îmi opresc bătăile inimii ce erau neregulate și aveam impresia că în orice clipă va ieși și o va lua la goană.

      Îmi e atât de rușine, îl iubesc și nici asta nu am fost în stare să îi zic, doar că sunt îndrăgostit de el. Ce vrea să mai însemne asta? Trebuia să îi spun că îl iubesc, acum nu cred că voi avea curajul, nu după tot ce s-a întâmplat. Mai ales după întrebarea aia. Ce a fost în capul meu când m-am gândit la ea?

      Mă rezlipesc de ușă și cu pași mici mă îndrept spre duș, norocul meu că nu trebuie să îmi fac griji pentru haine, deoarece un hapt și mai rușinos, eram deja dezbrăcat, iar eu am luat-o la goană spre baie sub ochii sai de vultur în această ipostază.

      Oftez și dau drumul la apă, fierbinte, așa cum îmi place mie. Las apa să îmi ude corpul și parul ce se lipește de pielea mea încinsă, aburii din duș aburesc repede sticla ce împiedică apa să ude toată baia, iar eu stăteam cu mâinile rezemat de un perete al dușului, cu privirea spre picioarele mele și gândindu-mă la ce s-a întâmplat în cameră, o mare, dar mare greșeală din partea mea.