Adopted love

Capitolul 5

      - Akihiko, îmbrăcate!

      Își dirică capul din carte și mă privește confuz, îi iau cartea și o așez pe noptieră, a ea acum observând că e una scrisă de mine.

      - Eram curios ce scrii și am găsit-o în cameră ta, scuze.

      - Nu trebuie să îți ceri scuze, poți lua ce vrei.

      Îmi zâmbește și mă îmbrățișează, se dă jos din pat, mergând spre dulap, dar se oprește cu mana pe mâner și se întoarce spre mine.

      - Unde mergem?

      - Doar îmbrăcate cu ceva lejer.

      Ies din cameră și intru în cameră mea de unde îmi iau telefonul, cheile și portofelul, cobor jos unde îl aștept câteva minute, ne încălțăm și ieșim, urcând în mașină.

      - Hajime, unde mergem?

      - Trebuie să rezolv eu ceva și după mă gândeam să mergem în parcul de distracții.

      - Dar ultima dată m-am răcit.

      - Asta nu înseamnă că nu poți să mai mergem, înseamnă că trebuie să avem mai multă grijă.

      Ajungem în față cabinetului veterinar și opresc motorul, Akihiko se uită întrebător la mine, dar cu toate astea mă urmează în liniște.

      Intru în clădire cu el pe urmele mele și ignor ca de fiecare dată asistenta ce stătea la recepție și o iau spre ușa ce dădea spre biroul bunei mele prietene, Kame.

      - Hajime, ai reușit să ajungi.

      Ne îmbrățișăm și îi zâmbesc, aceasta îl observă și pe Akihiko, se apropie de el, dar acesta se depărtează. Kame se oprește și ii zâmbește sincer, înțelegând faptul că nu vrea să se apropie de el.

      - Bună, eu sunt Kame, o bună prietenă de-a uriașului ăstuia.

      Un mic zâmbet îi apare pe fața și îi întinde mâna, Kami o prinde zâmbind.

      - Sunt Akihiko.

      - Akihiko, ști ce semnifică numele tău?

      Acesta dă negativ din cap și mă privește pe mine. Mă apropii de el și îi zâmbesc.

      - Înseamnă "Prinț luminos", îi răspund zâmbind.

      - Și Hajime?

      - Numele meu?

      Se uită la mine cu ochii mari și pot jura că văd o sclipire în ei.

      - Înseamnă "Început".

      Zâmbetul i se lărgește mai mult și o aud pe Kame chicotind.

      - Bun, acum porumbeilor, presupun că ați venit după ea.

      Porumbei? Femeia asta e nebună! E un copil, nu m-aș da la un copil!

      O privesc încruntat, dar ea doar râde și se duce spre ușa din spatele biroului său, dispare pe ea pentru câteva minute și se întoarce cu un pui alb cu negru în brațe, un pui de huski se apropie de noi, Akihiko se agață de tricoul meu, uitându-se fașcinat la cățel. Kame se apropie de el, dar Akihiko se ascunde în spatele meu, puiul se agită în brațele ei și aceasta e nevoită să îl lase jos.

      Puiul din câțiva pași e la picioarele lui Akihiko, se agață de ele și îl privește cu ochii mari și capul lăsat într-o parte. Akihiko îmi dă imediat drumul și se lasă jos la micuțul pui, care dintr-o săritură e în brațele sale și pentru prima dată îl aud și pe Akihiko râzând din tot sufletul.