Adopted love

Capitolul 46

Hajime

      Termin de corectat articolul ce l-am scris acum două zile și i-l trimit lui Daichi. Privesc calendarul oftând mulțumit că nu am mai întârziat și cu ăsta.

      Mă ridic și mă întind, simțind cum toți mușchii se dezmorțesc câte puțin. Îmi privesc telefonul, observând că era deja ora șapte. I-am lăsat pe băieți singuri de când a ajuns Yukio, sper doar că Akihiko e bine, nu sunt sigur dacă totul între noi e bine acum.

      I-am spus că sunt îndrăgostit de el, dar nu și ce simt, îmi e greu, de fiecare dată când încerc, ajung să îmi amintesc de acea seară cu ea și cuvintele mi se blochează în gât.

      Știu că nu e bine ce fac, că nu e corect față de Akihiko. Jurământul ce l-am făcut față de mine mă apasă de fiecare dată când mă gândesc la un viitor alături de el.

      Am zis că trebuie să îmi pun gândurile și sentimentele în ordine și să mă împac cu trecutul înainte de ai spune ce simt, dar nu am reușit. Îmi e frică să nu mă ajungă trecutul din urmă și să îl dezamăgesc.

      Bat de data asta la ușa băieților, așteptând să mi se deschidă. De ultima dată de fiecare dacă Yukio se asigură că închide ușa cu cheia să nu mai aud eu doar jumătăți de discuții sau înțeleg ce nu trebuie.

      - Stai puțin.

      Îi aud vocea lui Akihiko, apoi cheia ce era întoarsă în broască și în fața mea își face apariția un Akihiko adormit și ochii roși.

      - Iar ați stat și v-ați uitat la seriale?

      - Nu, de data asta l-am ajutat la teme.

      În spatele lui apare Yukio mult mai adormit ca și Akihiko, cu un caiet în mână și un creion după ureche.

      - Inițial voiam să îi dau doar lecțiile și temele, ca să nu rămână în urmă, când colo am ajuns să îmi dea meditații la mate.

      Încep să râd de fața lui revoltată, știam că Akihiko e mai special. Știu că mi-a citit o dată un articol și mi l-a corectat și l-am trimis și eu mai departe unui corector și acesta o inceout sa râdă, spunând că el nu mai are ce corecta. Apoi am încercat și eu să îl ajut la tema de mate, dar când colo am ajuns să învăț eu o grămadă de formule ce nu știam că există.

      - Da, copilul ăsta zici că e geniu, citește o dată formulele, îi areți un exemplu și pac, știe să rezolve și exerciții de olimpici.

      - Yukio, bucură-te că ai un prieten ce te poate ajuta.

      Yukio își dă ochii peste cap și se duce spre birou, începând să își împachetez caietele. Akihiko citea liniștit dintr-o carte. Mă apropii de el și îl las un sărut pe păr, lasă cartea jos și își duce mâinile în jurul gatului meu, zâmbind scurt înainte de a-și uni buzele de ale mele.

      - Auziți, încă sunt aici, spune Yukio jenat de scena din fața lui.

      Mă despart din sărut și Akihiko îl privește furios, dar apoi își dă ochii peste cap și se desprinde din îmbrățișare.

      - Eu cred că plec, trebuie să discut cu cineva.

      Yukio își ia ghiozdanul, ne salută și dispare pe ușă, mult prea grăbit după părerea mea.