Adopted love

Capitolul 56

Akihiko

      Îmi simt corpul amorțit, capul mă doare și îmi vazaie urechile. Încerc să îmi deschid ochii, dar am impresia că sunt lipiți la cât de greu îmi e să fac acea acțiune. Sunt lovit în picior încet, cea ce mă îndeamnă să mă lupt și să continui să încerc să îmi deschid ochii.

      Reușesc într-un final să îi deschid, dar nu reușesc să disting mare lucru din cauza veznei din cameră. Știu doar că mă aflu într-un colț al camerei, care nu avea mai mult de zece metri pătrați în total și în afară de un scaun nu se ala alt mobilier, totuși lângă mine se afla alt trup ce puteam observa că e legat la ochi și se chinuie să își dea jos eșarfă de la ochi.

      Nu recunosc din prima persoana, dar după ce îl privesc mai bine, îmi dau seama cine e. Vreau să îl strig, dar ușa ce se afla pe cealaltă parte a camerei se deschide brusc și o lumină slabă pătrunde înăuntru.

      Tresar surprind când îmi văd unul dintre vechii așa numiți prieteni din orfelinat. Unul din grupul lui Hisashi și Saniiro, dacă îmi amintesc bine îl chema Rumi și îi plăcea să mă supere și să mă vadă suferind.

      - Prințesa a decis să se trezească văd? Prietenul tău ciudat s-a trezit acum o oră, m-am distrat cât timp m-am jucat cu el, dar tot prefer să te văd pe tine suferind.

      Îmi mușc puternic buza și încerc să îmi înfrâng dorință de a mă năpusti asupra lui și ai trage câțiva pumni. Se apropie de mine și mă prinde de gât, mă ridică în picioare și mă privește cu ură, apoi mă dă dintr-o dată cu capul de perete. Din cauza uimirii și a mișcării mult prea rapide, îi ofer satisfacția unui țipăt de durere, cea e mi-am jurat de mult timp că nu îi voi mai oferi vreodată.

      - Muzică pentru urechile mele.

      - Ce se întâmplă, ce i-ai făcut?

      Simțeam furia din glasul său și îl priveam cu coltul ochilor cum se zbătea să scape de sfoara ce îi leagă mâinile. Rumi îmi dă drumul și se duce spre el, prinzând de materialul ce ii acoperea ochi și îl îndepărtează.

      - O să-ți oferi oportunitatea să privești, o să fie amuzant. Nu am primit de mult permisiunea șefului de mă putea atinge de el.

      - Nu o să mai scoți alt țipăt de la mine vreodată! Spun cu ură și îmi aștept soarta.

      - Vom vedea.

      Se întoarce la mine și mă trage până la scaun pe care mă așează și scoate dintr-un buzunar un bisturiu. Chiar urăsc că știu ce va face cu el și unde mă va tăia prima dată, cum face mereu.

      O rană pe brațul drept. Dar totuși îmi mușc buza, refuzând să urlu de durere.

     O tăietură pe picior. Cel care tipă e cel care privește terifiant, cerându-i milă lui Rumi.

      Dar el nu știe ce e aia milă, oferindu-mi altă tăietură în palmă. Totuși eu încerc cu greu să mă abțin.

      Amintiri, dureri și răni vechi îmi trec prin minte. Dar eu nu cedez.

      - Nu mă voi lăsa înfrânt din nou de cineva ca tine și Hisashi!