Adopted love

Capitolul 70

Partea a II a

      După un zbor de cinci ore, ajung și eu în orașul meu natal, după patru ani mă întorc aici, plin de speranță. I-am promis că mă voi întoarce după doi ani, dar îmi jurasem mie să nu mă întorc până nu ne rezolv problemele, iar acestea au necesitat mai mult timp decât crezusem eu.

      Îmi scot telefonul din buzunar în momentul în care părăsesc aeroportul și citesc ultimul mesaj primit, îmi așez mai bine ghiozdanul pe umăr, bag telefonul în buzunar și prind geamantanul, pornind spre locația în care și-a parcat el mașina.

      Intenționat mi-am luat un zbor ce ajunge atât de târziu în noapte, nu voiam ca venirea mea în țară să fie afișată în toate paginile de ziare și reviste a doua zi. Am anumite trebuiri ce trebuie rezolvate, înainte să îmi anunț revenirea oficial. Normal acum ar trebui să fiu pe undeva prin Europa, după spusele mass-mediei, dar evident că eu le jucam ca de obicei farse. De la plecarea mea, au încercat să fie pe urmele mele și să îmi afle orice mișcare, dar eu eram mereu cu un pas sau doi în față.

      Îl văd cum stă rezemat de un porsche negru cu geamuri fumurii și butonează de zor telefonul, părând stresat. Nici nu mă miră, nu a fost niciodată răbdător și având în vedere că mesajul a fost trimis când a ajuns, așteaptă de jumătate de oră aici. Își ridică privirea din telefon abia când ajung lângă mașină, îmi aruncă o privire și apoi își dă ochii peste cap.

      -Da mult ți-a mai luat.

      -Poate vrei să fac cale întoarcă și să iau un taxi.

      Îndrugă ceva în barbă și se apropie de mine, luându-mi geamantanul din mână și mergând spre portbagaj, cu mine pe urmele sale.

      -Nu ți-a fost dor de mine? spun în glumă, în timp ce îmi arunc și ghiozdanul lângă celălalt bagaj.

      -Ba da, ca de un pumn în față, spune sarcastic.

      -Se poate rezolva asta, spun în timp ce ne urcăm în mașină.

      -Nu mulțumesc, nu mi s-a vindecat vânătaia de acum două săptămâni.

      Încep să râd când îmi amintesc de întâmplarea aceea. Mi-aș fi dorit să fi fost acolo să vad, păcat că eram în celălalt colț al lumii, rezolvând ceva treburi urgente. De când am fost pus în posesia averii familiei, mai exact acum trei ani când a murit tata, am descoperit că afacerea familiei se întindea pe mai multe continente și nu era tocmai legală. Totuși la ce mă așteptam de la moșul ăla, totuși de când a ajuns la mine, totul a fost curățat și acum două săptămâni am scăpat și de ultima ramură uscată.

      -Ce mai face? pun întrebarea după o bună bucată de drum în care nici unu nu a scos un cuvânt.

      -Nimic neobișnuit, își petrece marea majoritate a timpului la școala la care predă muzică, a ieșit cu prietenii săi de trei ori și are mare grijă de cei mici.

      -Am înțeles, spun scurt.

      Mă las în scaun și privesc poza de pe ecranul de blocare cu cei trei, nevenindu-mi să cred ce repede a trecut timpul și câte s-au schimbat.

      Totuși, sentimentele mele au rămas aceleași.

      -Nu te înțeleg, de ce nu te-ai dus direct la el sau de ce nu îl anunți că te-ai întors? De ce ai rupt legătura cu el acum trei ani?

      -Cum ți-am explicat si când te-am salvat, devenise prea periculos și îl puteam pune în pericol.

      Știam că își dăduse ochii peste cap, dar nu mai adăugase nimic, poate asta și pentru că îi sunase telefonul, pe care îl puse pe difuzor, pentru a nu avea o mână ocupată și să riște să facă un accident.