Adopted love

Capitolul 68

      Poate chiar a fost o alegere proastă să venim aici. Mă simt ciudat și tensionat, iar Hajime a fost luat de lângă noi, dus primul să îi întâlnească pe bunicii mei, apoi va intra mama, după tati și abea apoi eu.

      Sunt forțat să intru singur când sunt chemat, simt că o să mor de rușine. Îmi aranjez cămașa ce m-a convins Hajime să o port și trag aer în piept. După ce intră și tata și trec cele câteva minute, ușa se deschide din nou și bărbatul ce i-a chemat pe fiecare în parte, îmi face semn să înaintez.

      Mă conformez, dorindu-mi să nu supăr pe nimeni într-un fel și cu capul plecat, îmi fac apariția în încăpere. Parul lung îmi ajunge din nou pe față, în ciuda agrafe ce mi-a pus-o Hajime. Îi salut politicos pe cei din cameră și aștept să mi se răspundă, cu privirea plecată, caut un chip cunoscut și îl găsesc pe a lui Hajime, îngrijorat pentru mine.

      - Tu trebuie să fi Akihiko.

      Vocea gravă și puternică a bărbatului din capătul camerei îmi dă fiori, reușind să mă țină pe loc. Nu știu ce să fac sau cum să răspund, doar îl privesc și aprob încet din cap, temător să nu greșesc cu ceva.

      - Vin-o mai aproape, vederea m-a părăsit acum mulți ani, vreau să îmi cunosc nepotul.

      Privesc spre femeia ce i-a dat naștere lui Hajime și Mikiko și care teoretic îmi e bunică, dar nu pot să îmi ridic privirea mai sus de bărbia ei, frica și groaza erau deja instalate în corpul meu. Sunt neputincios în fața acestor oameni. Am vrut să le arăt că sunt demn să le fiu nepot, că sunt demn de familia asta, dar de fapt sunt speriat până în măduva oaselor. Vreau să fiu acceptat de ei, mai mult decât orice, vreau să fiu de acești doi oameni pe care Hajime nici măcar nu îi mai consideră părinții lui.

      -Băiatul ăsta e surd? 

      Tresar când îi aud din nou vocea aspră, dură și poruncitoare a bărbatului, trecându-mi prin minte momentul în care am fost obligat acum câțiva ani să mă prostituez. Rămân fără aer și un gol uriaș mi se formează în stomac, ochii fugindu-mi dintr-o parte din alta, îmi strâng mâinile în pumni și simt durerea ce o provoacă unghiile mele când îmi rănesc palmele cu ele. 

      -Ce e asta? Ați adus în familia asta un idiot? După ce că singurul meu fiu e...e o rușine pentru familie, iar fiica mea o cântăreață, îmi este dus în familie un prost? Doamne cu ce am greșit să primesc asemenea orori? E doar vina ta, femeie!

      Aud cum ceva este izbit și se face țăndări, iar un suspin de spaimă îmi părăsește buzele. Mi se face rău și parcă încăperea se învârte cu mine, apoi ceva trece pe lângă capul meu la doar câțiva milimetri distanță și se lovește de ușa din spatele meu. Las ca un țipăt să îmi părăsească buzele, dar la scurt timp îmi dau seama că nu era al meu, iar din gura mea ce forma un o nu ieșise nici un sunet. 

      Pentru scurt timp totul în jur devenise negru, simțind cum mă prăbușesc, dar reușesc cumva să îmi păstrez cunoștința și să privesc scena ce se derula în fața mea cu o viteză cu care ochii meu nu puteau ține pasul. Într-o fracțiune de secundă, Hajime era în fața tatălui său, prinzându-i mâna ce era pe punctul de a arunca cu un pahar după mine sau oricine altcineva. Omul scapă obiectul ce se face țăndări la picioarele lor și încerca să își elibereze mâna din strânsoarea puternică, dar fără sorți de izbândă.

      -Fi atent aici, pentru că am să o spun o singură dată! Din clipa asta, tu nu mai exiști pentru mine, vreau să fiu șters din testamentul tău și să uiți că ai avut vreodată un fiu! Și dacă mai îndrăznești o singură dată să mai ridici  mâna la Akihiko, o să mă asigur că îți distrug tot ce ai construit în viața ta de rahat!